Dimineață de februarie. Am pășit în cabinetul meu și m-am oprit să deschid câteva minute volumul „Tu ai un fel de paradis al tău“, care reunește câteva dintre poemele de dragoste ale lui Nichita Stănescu. „Tu ai un fel de paradis al tău în care nu se spun cuvinte“, am repetat. „Ce mare fericire este să simți că cineva te iubește. Nu să știi, ci să simți“.
M-am așezat pe fotoliul verde-smarald și am îmbrățișat un moment dulce, intens emoțional, din anii trecuți. Pe vremea aceea îi spuneam simplu: Povestea noastră. Eu și soțul meu, parteneri, cuplu, crearea unui spațiu sacru și sigur, cum spune Harville Hendrix, amintind câteva concepte de bază din Terapia Relațională Imago.
Un spațiu sacru și sigur. Mă întrebam: cum se poate întâmpla asta? Cum pot să redobândesc sentimentul de vitalitate necesar călătoriei unice numite viață?
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
În acea seară, în cabinet, am simțit o conectare profundă cu soțul meu într-un Dialog Imago, în timpul formării mele ca terapeut relațional Imago. Nu știam ce urmează. El, de asemenea. Ne-am trezit față în față pe câte un scaun, genunchii mei ușor lipiți de ai lui. Însoțiți de delicatețea caracteristică mie și blândețea lui, am gândit: să înceapă exercițiul. Formatoarea noastră ne-a zâmbit cald, apoi ne-a îndrumat să respirăm profund, să ne luam timp suficient și, facilitând conectarea dintre noi, am pornit. Ne simțeam în siguranță. Este impresionant cum preț de câteva minute, creierul meu a ales să scoată la lumină nevoi și răni mai vechi. „Apreciez că ești azi, aici, cu mine, pentru că această zi este importantă pentru mine. Și că nu mă lași singură în aceste momente“. Iar lacrimile au început să curgă instant. Nimic planificat. Totul era în interiorul meu. Știam că avem cu toții nevoie să nu ne simțim singuri. Și apoi, creierul meu vechi a început să scoată la lumină momentele în care aveam nevoie de cineva care să îmi conțină emoțiile, să mă îmbrățișeze și să îmi spună: ești în siguranță!
Știam că intrăm în relațiile de iubire purtând rănile noastre emoționale din copilărie şi ne îndrăgostim de persoane care seamănă mult cu cei care au avut grijă de noi în etapele timpurii ale existenței noastre, tocmai pentru a ne oferi o şansă de vindecare. Dar acum trăiam asta… alături de el. Aceasta era șansa de ieşire din blocajele emoționale timpurii. Însă aici ajungem într-un punct critic: cei care ne-ar putea ajuta, de fapt nu o pot face (din cauza asemănării cu cei care ne-au rănit), astfel că relațiile de cuplu, deşi au potențial vindecător, vor conduce, cel mai probabil, la o reiterare a suferințelor emoționale din trecut. Este mult de lucru, dar este magic, vindecător.
℗PUBLICITATE
Terapia Relațională Imago s-a născut tocmai din nevoia de a depăşi acest blocaj, iar pentru ca ea să funcționeze este necesar ca partenerii să se angajeze profund într-un proces de conştientizare şi schimbare personală. Partenerul ajunge să conştientizeze potențialul rol vindecător pe care îl poate avea pentru cel sau cea cu care constituie un cuplu. Astfel, el ajunge să se angajeze atât într-un proces de clarificare și de exprimare a nevoilor personale, cât și în unul de înțelegere și validare a nevoilor partenerului de cuplu, exersând, în același timp, acțiuni și practici concrete de satisfacere a acestora. Întâmpinarea nevoilor partenerului de cuplu este privită ca o oportunitate de dezvoltare nu numai pentru celălalt, ci şi pentru sine, pentru că se creează contextul pentru a recupera părți din sine negate, reprimate, pierdute.
Am învățat să dau sens comportamentelor partenerului meu transmițând mesajul că este suficient de bine ceea ce face (uneori nu îmi iese) sau că este suficient pentru noi doi. Critica este cea care mă însoțește din copilărie, dar, ca adult, încerc să transmit mesaje partenerului meu, exprimând nevoia pe care o am. În spațiul dintre mine și el, se schimbă întreaga energie.
Bunăvoința oferită partenerului, chiar și în cele mai dureroase momente, poate fi vindecătoare. Îmi amintesc că am intrat în camera unde era soțul meu supărat (la câteva minute după o discuție mai aprinsă) și am întrebat: „Vrei o îmbrățișare?“ El și-a ridicat privirea către mine, zâmbind aprobator. Uneori, poate fi greu să faci asta, mai ales după o ceartă. „Secretul este să folosești conflictul pentru a da startul evoluției“, spune Harville Hendrix.
Suntem programați să ne asumăm poveștile. Să împărtășim poveștile legate de dificultățile prin care am trecut pentru a ne da voie să ne simțim vii și conectați cu ceilalți. Acest proces vindecător declanșează capacitățile noastre umane de conectare, empatie, sens și semnificații.
Las paginile cărții lui Nichita Stănescu să alunece ușor unele peste celelalte și îmi vin în minte alte versuri ale poetului: „Am să-ți fur un colț de suflet și-am să-l ascund departe, adânc în sufletul meu, acolo unde este un colț lipsă, acolo unde a mușcat viața adânc, lăsându-mă cu sufletul pe jumătate“. Februarie de poezie.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
