Skip to content

În comunitatea de psihologi, ne place să credem că putem „vedea“ dacă un cuplu mai este conectat emoțional din felul în care interacționează la nivel fizic: există sau nu distanță între ei, dacă și cum se privesc în ochi atunci când își vorbesc. Mintea extrage concluzii din ceea ce „vede“. Așadar, cum putem defini iubirea? Ce înseamnă iubirea? În câte feluri se poate manifesta și reprezenta, în câte feluri o putem trăi și simți? Aceste întrebări îmi apar în minte de fiecare dată când un nou cuplu îmi calcă pragul cabinetului.

Sunt psiholog în formare în terapia relațională Imago și, ca un exercițiu de reconectare cu părțile pierdute din mine, am decis să mă înscriu la un curs de artă. Au fost trei săptămâni de curs care m-au surprins și încântat, iar la final m-am simțit mai bogată emoțional. Recunosc, un motiv pentru care m-am înscris a fost pentru a vedea și înțelege felul în care este iubirea reprezentată în artă. Am rămas surprinsă, atunci când profesorul ne-a spus că cea mai grea temă de reprezentat în pictură este iubirea: „Din perspectiva artei, iubirea e narativă, nu vizuală“, a continuat el explicația. M-au intrigat aceste cuvinte și vă invit să reflectăm la faptul că iubirea este mai degrabă narativă, nu vizuală. Așadar, ce ne spunem când iubim?

Cel mai mult îmi place prima întâlnire din cadrul sesiunilor de terapie de cuplu. Dincolo de ceea ce pot „vedea“ ca interacțiune între ei, acord atenție discursului dintre ei și despre ei. V-ați gândit vreodată că felul în care vorbiți cu partenerul de viața, dar și cum vorbiți despre cuplul vostru construiește iubirea? Cuplul crește în timp ce ne împărtășim ceea ce ne încântă, preferințele, temerile, valorile, ne deschidem unul înspre celălalt. Simțim că ne cunoaștem din ce în ce mai mult, atât pe noi înșine, cât și pe cel de lângă noi. Toate acestea, pentru că am lăsat cuvintele să zboare între noi, înainte și înapoi, așa cum spune poetul Nichita Stănescu. În felul acesta, iubirea se construiește la un nivel superior, rafinat. Cuvintele devin modul esențial prin care ne transmitem iubirea, și astfel rezultă o poveste „despre noi“.

Povestea despre partener

Îmi amintesc și acum cu plăcere și cu un zâmbet larg, chiar dacă au trecut trei ani, despre felul în care le-am vorbit prima dată părinților și prietenilor mei despre partenerul meu: „Cu siguranță, e anxios (psihologul din mine a spus asta). Dar e și un om blând, și cald, și înțelegător, încearcă să țină pasul cu tipul meu de umor și îl apreciez pentru asta, e prezent emoțional și deschis“. De ce a fost important modul în care am vorbit despre partenerul meu? Deoarece felul în care mintea noastră spune povestea despre partener(ă) influențează calitatea relației.

℗PUBLICITATE



Exercițiul pe care îl recomand cuplurilor este să își amintească ce și-au spus, în mintea lor, despre partener la primele întâlniri? Cât și cum s-a schimbat acest discurs de-a lungul timpului? Cum vă descrieți acum partenerul(a), în mintea voastră? Care sunt cuvintele care se repetă? Ați mai adăugat cuvinte de-a lungul timpului sau sunt aceleași ca la început? Reflectați asupra acestui lucru și verificați dacă puteți să explorați noi înțelesuri.

Povestea despre cuplu

În timp ce fiecare dintre noi „își spune povestea“ despre celălalt, se construiește și povestea noastră de cuplu. Cine suntem noi? Cum le vorbim oamenilor despre cuplul nostru? Avem aceeași viziune sau vedem lucrurile diferit? Dacă da, cât de diferit? Știm din cercetările făcute în terapia de cuplu Imago că, în principiu, în orice cuplu, unul dintre parteneri are o tendință mai mare de a vorbi despre cuplu, despre momentele fericite, dar și despre dificultăți. Acesta este maximizatorul.

La polul opus, este celălalt partener, cel retras, care spune cuvinte puține cu voce tare (nu înseamnă că nu le gândește). Acesta este minimizatorul, cel care are tendința să aplaneze conflictele. Stabiliți cine este maximizatorul și minimizatorul, în relația voastră. Nu faceți asta pentru a vă pedepsi emoțional sau eticheta negativ, ci pentru a vă putea calibra și echilibra povestea despre cuplu. În orice stadiu al relației ați fi, e bine să faceți în mod regulat exercițiul de a stabili împreună ce poveste vă spuneți despre voi. Comparați această viziune cu a partenerului și încercați să ajungeți la o viziune comună care să vă aducă bunăstare.

Vă invit să reflectați la faptul că rolul principal al minții este acela de a spune povești. Ea face asta fără să ne întrebe. Așadar, vegheați asupra felului în care mintea voastră spune povestea despre cuplu și alegeți conștient ceea ce vreți să vă spuneți în iubire.

Andrada Lupșe – psiholog autonom în terapia cognitiv-comportamentală și în formare în terapia relațională, doctorand în domeniul Psihologiei Cognitive Aplicate. Promovează ideea de a le oferi oamenilor șansa de a-și înțelege emoțiile, gândurile și comportamentele, astfel asigurându-și accesul la o viață cu sens și semnificație. Crede în importanța relațiilor sănătoase în cuplu, familie, comunitate.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0