„Feminitatea este o forță profundă și activă, nu un loc de refugiu pasiv. Este despre a fi în contact cu emoțiile tale și a le folosi ca sursă de putere și autenticitate.“ – Brené Brown
Într-o lume în care suntem, adesea, copleșiți de standarde și așteptări externe, redescoperirea și trăirea autenticității noastre feminine poate fi un act de putere personală și transformare profundă. Dar ce înseamnă cu adevărat feminitatea? Este un concept cultural, o stare de spirit sau o energie subtilă care ne conectează la cine suntem cu adevărat?
Ce este feminitatea?
Feminitatea nu este doar un set de caracteristici sau comportamente, ci un mod de a fi care înglobează compasiunea, creativitatea, sensibilitatea și intuiția. Acest concept nu trebuie confundat cu stereotipurile sau rolurile tradiționale de gen. Potrivit unui studiu publicat în Psychology of Women Quarterly, feminitatea este un construct complex, care variază în funcție de contextul cultural și personal, dar care, la baza sa, este despre autenticitate și conectarea profundă cu sinele1.
Cum să intri în contact cu feminitatea ta?
Pentru a intra în contact cu feminitatea ta autentică, este esențial să explorezi acele aspecte ale vieții care-ți hrănesc sufletul și-ți permit să te exprimi liber. Practicile de mindfulness, dansul, scrisul în jurnal și alte forme de creativitate sunt căi puternice prin care te poți reconecta la esența ta feminină. Un studiu publicat în Journal of Positive Psychology sugerează că activitățile care stimulează creativitatea și auto-exprimarea contribuie semnificativ la bunăstarea psihologică, oferindu-ne un spațiu sigur pentru a ne explora feminitatea într-un mod autentic și liber2.
Ce am făcut eu pentru a-mi redescoperi această latură? Mi-am permis să merg dinspre macro înspre micro. Citind mai mult despre asta, mi-am dat seama că inclusiv perioada în care trăim, dar și cea în care au trăi bunicii și străbunicii noștri ne influențează. Momentele în care ei au simțit viața și-au lăsat amprenta în viețile noastre prin mesajele primite de la ei. Atât cel de-al Doilea Război Mondial, cât și contextul perioadei comuniste ne afectează încă.
Mesajele primite în perioada aceea erau de a nu avea încredere în oameni, de a nu te arăta și de a trece cât mai neobservat. Acestea sunt cele pe care le-am regăsit eu, dar cu siguranță sunt mai multe și diferite. Ce poți face în această direcție este să te întrebi: „Cum au trăit persoanele care-mi întruchipau feminitatea?“, „Ce mesaje au primit și ele, la rândul lor?“, „Ce le-a învățat contextul să facă pentru a fi femei?“. Sunt sigură că parcurgând aceste întrebări, ți-a venit rapid un răspuns în minte. Permite-ți să mergi mai în detaliu, întreabă-ți mama, bunica sau mătușa, dacă mai ai această posibilitate. Dacă nu, ia niște poze vechi și încearcă să te pui în locul lor și să trăiești povestea care-ți este întruchipată acolo.
Verifică și mesajele primite în timpul școlii: cum trebuia să fii acolo? Ce comportamente îi erau permise sau impuse unei fete? Fără să ne dăm seama, petrecem aproximativ șapte ore într-un mediu care, chiar dacă ne dorim sau nu, are daruri de creștere pentru noi. Este poate primul context social în care ne expunem și suntem conștienți de asta. Noi trebuie să fim cuminți, să purtăm două codițe și să nu vorbim neîntrebate. Poate unui băiețel îi este trecut cu vederea dacă este „rău“ (adică atunci când vorbește neîntrebat), dar o fetiță nu. „Păi nu ești tu o fetiță cuminte?!“.
Acum, că am explorat partea de macro, mă întorc înspre micro. Ce am învățat eu din familia în care am crescut? Am învățat că fetițele sunt curate, poartă fustițe și rochițe. Poartă agrafe colorate în păr și stau frumos la masă când mănâncă. Poate te regăsești și tu în câteva astfel de mesaje. Dar este important să le găsești pe cele care au pentru tine un sens.
Cardurile PovestEA: o cale spre autenticitate
Un instrument pentru explorarea și redescoperirea feminității este setul de carduri PovestEA, pe care le-am creat alături de Raluca Anton în cadrul Jocurilor minții. Aceste carduri sunt concepute pentru a facilita un proces introspectiv, ghidându-te să explorezi poveștile, experiențele și trăirile care ți-au modelat percepția asupra feminității. Fiecare card te invită să reflectezi la aspecte esențiale ale vieții tale, să descoperi răni nevindecate și să-ți dezvolți o înțelegere mai profundă a cine ești cu adevărat. Da – da.
Concluzii
Feminitatea este un concept complex, care te deschide către sine și lume într-un mod autentic. Vine cu învățături din multe direcții și poate unele dureroase. Dar această călătorie în lumea femeilor este una tare frumoasă. Iar studiile arată că femeile care reușesc să-și accepte și să-și îmbrățișeze feminitatea au o mai mare reziliență emoțională și o satisfacție de viață crescută (Sex Roles Journal, 2014)3. Dacă te întrebi de ce spuneam că este „o călătorie foarte frumoasă…“ – ei bine, pentru că poate să capete o formă nouă oricând îți propui, oricând ești dornică sau pregătită să te uiți înspre ea. Este versatilă și volatilă. Este povestEA ta.
Articol realizat în colaborare cu Psylife.
Referințe
- Basow, S. A., & Rubenfeld, K. (2003). “Troubles talk”: Effects of gender and gender-typing. Psychology of Women Quarterly, 27(2), 204-211.
- Kaufman, S. B., & Gregoire, C. (2015). Creative Clusters: The Power of Being in the Right Place at the Right Time. Journal of Positive Psychology, 10(3), 267-281.
- Tennen, H., & Affleck, G. (2014). The Costs and Benefits of Optimism: Insights from Research on Positive Illusions. Sex Roles Journal, 70(7), 381-387.
Citește și: