fbpx
skip to Main Content

Dacă îți plac poveștile pline de suspans, care te țin cu ochii pironiți asupra ecranului până la final, recomandările din lista de mai jos, disponibile pe platformele de video streaming, sunt perfecte pentru următoarea seară de film sau pentru un weekend de binge-ing. Bineînțeles, lista este deschisă: tu ce titluri ai mai adăuga aici?

The Girl on the Train – disponibil pe Netflix

The Girl on the Train, cu Emily Blunt în rolul principal, este ecranizarea romanului omonim semnat de Paula Hawkins, un thriller tulburător, care te va trece prin nenumărate stări. În prim-plan se află Rachel (Blunt), o femeie divorțată cu un trecut complicat și probleme cu alcoolul, a cărei unică bucurie este să privească ore în șir pe geamul trenului care o duce la muncă și, astfel, să descopere frânturi din viețile celor pe care-i observă. Într-o zi, aceasta asistă la o scenă șocantă, pe care o vede din tren, și ajunge să fie implicată într-un caz de dispariție care are legătură cu fostul ei soț. 

The Woman in the Window – disponibil pe Netflix din 14 mai

The Woman in the Window se numără printre cele mai așteptate thrillere psihologice din acest an (de altfel, este unul dintre filmele a căror premieră a tot fost amânată din cauza pandemiei), fiind inspirat de romanul omonim semnat de A.J. Finn, pe care de asemenea vi-l recomandăm, pentru o doză considerabilă de suspans. Amy Adams joacă rolul Annei Fox, o femeie din New York care suferă de agorafobie și care, din acest motiv, nu poate părăsi apartamentul în care locuiește. Singurul ei contact cu lumea exterioară este fereastra casei sale, de la care începe să urmărească o familie cu o viață perfectă la prima vedere, care locuiește exact peste drum. Însă lucrurile iau o turnură neașteptată în momentul în care, fără să vrea, Anna asistă la o scenă îngrozitoare, o crimă care îi răscolește întreaga existență.

Joker – disponibil pe HBO GO

Titlul care i-a adus lui Joaquin Phoenix Oscarul pentru cel mai bun actor în rol principal, filmul urmărește povestea lui Arthur Fleck, un comedian fără succes a cărui viață este un cumul de umilințe, și transformarea lui în controversatul și nemilosul Joker. 

Lost Girls – disponibil pe Netflix

Inspirat din fapte reale, Lost Girls explorează povestea unei mame, Mari Gilbert (Amy Ryan), a cărei fiică a dispărut fără urmă. Frustrată de modul în care poliția anchetează acest caz, ea începe o investigație pe cont propriu, caută răspunsuri, începe să pună cap la cap informațiile pe care le primește din diferite surse și ajunge să expună o serie de crime între care există legături evidente. 

Fight Club – disponibil pe Amazon Prime

Celebrul film al lui David Fincher îți propune o călătorie intensă despre căutarea sinelui, o aventură violentă, dar și extrem de interesantă. Când un corporatist (Edward Norton) copleșit de jobul lui și de viața pe care o trăiește își intersectează drumul cu cel al unui agent de vânzări nonconformist, lucrurile iau o turnură neașteptată. Cei doi înființează un club de luptă care adună tot mai mulți adepți dornici să se lase pradă violenței și să se elibereze de frustrări. 

Se7en – disponibil pe Netflix

Un alt titlu regizat de David Fincher, Se7en este un thriller psihologic neo-noir, care explorează povestea a doi detectivi, David Mills (Brad Pitt) și William Somerset (Morgan Freeman), doi parteneri care pornesc pe urmele unui criminal în serie ale cărui acțiuni au legătură cu cele șapte păcate capitale. 

Zodiac – disponibil pe Netflix & HBO GO

Filmul pornește de la un caz real petrecut în Statele Unite la sfârșitul anilor ʼ60, povestea unui criminal în serie, Zodiac, care a îngrozit străzile din California, lăsând mesaje codate în scrisorile pe care le trimitea în presa locală. În pelicula regizată de același David Fincher, istoria este redată din perspectiva polițiștilor și a jurnaliștilor care au anchetat obsesiv acest caz, urmărind sute de piste pentru a se apropia de asasin. 

Girl, Interrupted – disponibil pe Netflix

O dramă psihologică foarte întunecată, Girl, Interrupted o are în prim-plan pe Susana Kaysen (Winona Ryder), o tânără diagnosticată cu o tulburare de personalitate, care ajunge într-un institut de boli mintale numit Claymoore. Aici, ea începe să fie tot mai atrasă de Lisa Rowe (Angelina Jolie), o pacientă controversată de la Claymoore, o sociopată care încearcă să le controleze viețile tuturor. 

Contratiempo (The Invisible Guest) – disponibil pe Netflix

Un thriller spaniol foarte apreciat, Contratiempo urmărește povestea unui om de afaceri de succes, Adrian Doria (Mario Casas), care, după ce se trezește lângă cadavrul iubitei sale, într-o cameră de hotel din munți, ajunge să fie acuzat de crimă. Cu ajutorul unui avocat genial, acesta trebuie să pună la cale, în scurt timp, o strategie de apărare credibilă, dar și să înțeleagă exact ce i s-a întâmplat. 

Primal Fear – disponibil pe HBO GO

Un thriller care promite mult suspans și răsturnări de situație până la final, Primal Fear pornește de la un caz de crimă, în care acuzatul este Aaron Stampler (Edward Norton), un adolescent din Kentucky, despre care se spune că ar fi ucis un episcop din Chicago. În apărarea lui intervine avocatul Martin Vail (Richard Gere), care preia acest caz voluntar, din dorința de a câștiga tot mai multă expunere. În timpul investigației, acesta descoperă că episcopul ucis este responsabil de mai multe abuzuri și că legătura lui cu Aaron e una foarte strânsă. 

Gypsy – serial disponibil pe Netflix

O dramă psihologică mai puțin cunoscută și apreciată, Gypsy o are în prim-plan pe terapeuta Jean Holloway (Naomi Watts), un psiholog din New York care începe să se infiltreze în viețile private ale pacienților săi, depășind barierele profesionale. Pe parcursul celor zece episoade ale serialului, identitățile secrete pe care și le creează Jean intră în conflict, iar deznodământul este unul tulburător.

℗PUBLICITATE



You – serial disponibil pe Netflix

Dacă încă nu ai văzut acest serial presărat cu tensiune, obsesie și chiar și un strop de romantism, acum este momentul să o faci. Joe Goldberg (Penn Badgley) este un manager de librărie la prima vedere inofensiv. În momentul în care o cunoaște pe Beck (Elizabeth Lail), o tânără pasionată de cărți și scriitoare aspirantă, acesta începe să manifeste o obsesie toxică față de ea și să-i urmărească fiecare pas, în încercarea de a o face să se îndrăgostească de el.

The Leftovers – serial disponibil pe HBO GO

Puține seriale se vor juca mai tare cu mintea ta decât The Leftovers, creat de Damon Lindelof, producătorul Lost. Într-o zi, fără niciun avertisment, 2% din populația lumii dispare fără urmă, ca și cum s-ar fi evaporat într-o secundă. „Cei rămași“ sunt nevoiți acum să trăiască într-o lume în care nimic nu pare să mai aibă sens, un univers în care viciile și cultele religioase se înmulțesc din ce în ce mai mult, devenind mecanismele de coping ale suferinței nesfârșite.

Behind Her Eyes – serial disponibil pe Netflix

Unul dintre hiturile recente produse de Netflix, Behind Her Eyes, este o acumulare treptată de tensiune și emoții. Povestea se învârte în jurul lui Louise (Simona Brown), o mamă singură care se confruntă cu insomnia și cu problemele cu somnul, din cauza unor coșmaruri repetitive. După un one-night stand cu un individ fermecător pe care îl întâlnește într-un bar, aceasta ajunge la birou, unde află că noul ei șef este chiar bărbatul din noaptea precedentă, un psihiatru însurat, care ascunde o poveste complicată.

Sharp Objects – serial disponibil pe HBO GO

Bazată pe primul roman al lui Gillian Flynn, autoarea bestsellerului Gone Girl, mini-seria urmărește povestea unei jurnaliste, Camilla Preaker (Amy Adams), o tânără care încă suferă de pe urma unei tragedii din adolescența sa. În momentul în care editorul ei o trimite în orașul natal, Wind Gap, un loc de care s-a ferit vreme îndelungată, pentru a investiga disparițiile suspecte ale unor fetițe și a scrie un reportaj, Camilla își dă seama că trebuie să se confrunte cu trecutul dureros și să răspundă la toate întrebările pe care încă nu le-a lămurit. 

The Alienist – serial disponibil pe Netflix

Un titlu psihologic must-seeThe Alienist ne propune o călătorie în timp, în New Yorkul secolului al XIX-lea. Acțiunea îl are în centru pe Laszlo Kreizler (Daniel Brühl), un psihiatru de renume, preocupat de o ramură controversată a domeniului său – tratarea bolilor mintale. Misiunea acestuia este să contribuie la prinderea unui criminal în serie nemaiîntâlnit, ale cărui victime sunt supuse unor ritualuri sinistre. În demersul lui i se alătură și John Moore (Luke Evans), un ilustrator de ziar, dar și Sara Howard (Dakota Fanning), o secretară determinată să devină detectiv și să-și facă un nume într-o lume a bărbaților.

Mindhunter – serial disponibil pe Netflix

Produs de David Fincher, serialul urmărește povestea a doi agenți FBI, Holden Ford (Jonathan Groff) și Bill Tench (Holt McCallany), care încearcă să învețe cum gândesc criminalii, violatorii, cei mai periculoși infractori din oraș, astfel încât să le anticipeze mișcările și să îi prindă cât se poate de repede. 

Alias Grace – serial disponibil pe Netflix

Având la bază romanul omonim al lui Margaret Atwood, Alias Grace este aventura unei femei, Grace Marks (Sarah Gadon), care ajunge să fie acuzată și închisă pentru o crimă pe care nu își amintește s-o fi comis și despre care nu știe absolut nimic. Cazul ei este adus în atenția unui psihiatru, Dr. Simon Jordan (Edward Holcroft), care încearcă să înțeleagă exact ce se întâmplă în mintea lui Grace și cine este, de fapt, responsabil pentru crimă. 

The Sinner – serial disponibil pe Netflix

Trei sezoane pline de mister, cu acțiuni de sine stătătoare, dar care au un numitor comun: în fiecare dintre ele este anchetat câte un caz de crimă brutală comisă de oameni care, la prima vedere, nu ar fi avut nici motiv și nici antecedente pentru a fi responsabili de violențele respective. Investigațiile sunt conduse de Harry Ambrose (Bill Pullman), un bărbat care se confruntă cu propriii săi demoni. 

I Am Night – serial disponibil pe HBO GO

În America de la începutul anilor ʼ60, Fauna Hodel (India Eisley), o adolescentă care a fost dată la naștere și care încearcă acum să își găsească tatăl biologic, și Jay Singletary (Chris Pine), un jurnalist căzut în dizgrație, ajung să ancheteze împreună unul dintre cele mai cunoscute cazuri de crimă din Los Angeles: uciderea Daliei Negre. 

Citește și: Top personaje feminine care au făcut istorie în lumea filmului

Fotocredit: outnow.ch

Bianca Sterie

Bianca Sterie - Lifestyle editor de peste șapte an, dependentă de filme, festivaluri și călătorii, întotdeauna pregătită cu un titlu nou de recomandat. Scrie constant și pentru moviecore.ro

Back To Top
Caută