Una dintre cele mai aclamate și apreciate pelicule de la nivel internațional în ultimele săptămâni este Encanto. Filmul animat, realizat de studiourile Disney și lansat la finalul anului 2021, prezintă povestea familiei Madrigal. La o primă vedere, filmul nu pare cu nimic diferit față de obișnuitele animații muzicale, marca studiourile Disney. Multă culoare, ritmuri latino, o adolescentă care-și caută locul în propria viață și o casă în care conviețuiesc mai multe generații. Însă, dacă ne strunim răbdarea și trecem de primele câteva secvențe, vom descoperi o fascinantă lecție de psihologie. Primele reacții la nivel internațional au punctat faptul că amuzanta peliculă reunește câteva caractere psihologice arhetipale, dar ne arată și ce se întâmplă cu o familie bântuită de secrete, traume nevindecate și subiecte despre care nu se vorbește.
Fiecare dintre noi avem câte un dar special
Ca orice poveste, și narațiunea din Encanto este prezentată din perspectiva personajului principal, Mirabel Madrigal – o adolescentă născută într-o familie cu alte două fete, ea fiind cea mai mică și singura care încă nu și-a primit darul special de la viață. Sub acoperișul aceleiași casita (termen spaniol folosit în film pentru a alinta casa în care se petrece întreaga poveste), locuiesc o bunică emigrantă (abuela Madrigal), cele două fiice ale acesteia (Julieta și Pepa) și familiile lor în care s-au născut șase copii – Luisa, Isabela, Felix, Dolores, Camilo și Mirabel.
Întreaga casă este guvernată de bunica Madrigal care, cu ani în urmă, a rămas văduvă, iar durerea pierderii i-a fost alinată prin darul unui case pline de miracole. O casă în care fiecare membru al familiei ajunge să fie înzestrat cu o super putere. Destul de repede, aflăm că singurul personaj lipsit de darul magic este adolescenta Mirabel, dar și că mai există un copil al bunicii Madrigal, pe nume Bruno, despre care nimeni nu îndrăznește să pomenească. Privind povestea prin lentila propriilor experiențe de viață, probabil că majoritatea dintre noi ne-am simțit uneori ca Mirabel (lipsiți de o putere specială) și avem cel puțin unul-doi membri de familie despre care nu știm prea multe (așa cum este unchiul Bruno).
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Paradoxurile care definesc viața
După cum am dedus, personajele sunt conturate într-un mod aparte și ușor putem recunoaște în rândul acestora câteva arhetipuri psihologice celebre: vindecătorul, perfecționistul, cameleonul, iubitorul de animale, băgătorul de seamă, generosul, cel cu toane, atotputernicul, renegatul și figura matriarhală strictă.
Povestea este plină de paradoxuri: la o extremă se află autentica și plina de viață Mirabel (care și-a găsit sensul în salvarea familiei Madrigal de la pierzanie), iar la polul opus ferma, ursuza și stricta abuela Madrigal (care, asemenea nepoatei ei, a salvat familia, în urmă cu mai multe decenii). Cele două surori ale lui Mirabel se oglindesc, de asemenea, în lumina extremelor: Luisa este invulnerabilă, atotputernică și mereu gata de sacrificiu, iar Isabela este egocentrică, perfecționistă și mereu nemulțumită. Până și copiii bunicii Madrigal sunt în antiteză: Julieta (mama lui Mirabel) și Pepa au rămas alături de mama lor (abuela Madrigal), renunțând la autonomie și independență, în timp ce la polul opus este Bruno, fratele renegat și dat uitării.
℗PUBLICITATE
Ce văd psihologii în povestea din Encanto?
Dornici să aflăm mai multe despre psihologia din spatele filmului, l-am invitat pe psihoterapeutul de familie Gáspár György să ne spună părerea sa cu privire la clanul Madrigal: „Encanto este o poveste emoționată, care surprinde nenumărate aspecte din realitatea vieții. O familie multigenerațională care trăiește oarecum izolată de comunitate. O bunică care-și protejează cu obsesie familia și care uită de durerile care i-au brăzdat sufletul. Un fiu invizibil, care nu se poate desprinde de familia în care s-a născut și care trăiește în singurătate, dar care, aidoma unei fantome psihologice, se ivește din trecutul familiei. O adolescentă ambițioasă și dornică să revoluționeze sistemul familial din care face parte. Drept urmare, putem poziționa familia Madrigal atât în contextul sistemului relațional izolat de COVID-19, cât și în centrul teoriilor care ne vorbesc despre traumele ce călătoresc în timp. Filmul ne prezintă și oportunitatea vindecării, personajele fiind nevoite să-și confrunte traumele (așa cum este cazul bunicii Madrigal) și, prin puterea relațiilor, ajung să se elibereze de blestemul tiparelor transgeneraționale.“
Ne-am dorit să aflăm și dacă există vreo legătură între povestea din film și psihoterapia familiei. Iată ce ne-a spus Gáspár: „Îndrăznesc a spune – Da, există! Atunci când vine un client, un cuplu sau o familie pentru terapie, încă din prima ședință construim o genogramă a sistemului relațional (o reprezentare grafică a familiei, realizată cu ajutorul unor linii și simboluri). În ceea ce privește narațiunea filmului, îmi imaginez că părinții ar fi putut să ceară ajutor pentru adolescenta Mirabel. Iar eu, în calitate de terapeut, aș fi făcut această genogramă cu trei generații. La bază ar fi Mirabel, surorile ei și ceilalți trei veri. Apoi generația părinților lui Mirabel, unde aș poziționa și ceilalți doi frați ai mamei. Iar în vârful genogramei ar fi bunica Madrigal. În partea de intervenție, realizând puterea pe care o deține, sigur aș fi invitat-o și pe bunica Madrigal pentru câteva ședințe de terapie împreună cu nepoata ei, Mirabel. Cred că aș mai fi lucrat la întărirea granițelor dintre subsisteme și la realinierea responsabilităților personale. Dincolo de toate acestea, am putea recunoaște și concepte din munca lui Böszörmenyi-Nagy, unul dintre terapeuții de familie cu o viziune excelentă și care ne-a adus în centrul atenție concepte precum loialitatea, dreptatea familială, registrul de conturi al familiei. Toate aceste elemente sunt prezente și în sistemul Madrigal.“
Unde-i ascuns darul atunci când nu-l găsim?
Senzația de copleșire, invizibilitatea sau lipsa de înțelegere, cel mai probabil, nu ne sunt complet necunoscute niciunuia dintre noi. Așa cum cu toții avem o serie de provocări psihologice și relaționale dobândite în copilărie, pe care căutăm să le transformăm pe parcursul vieții.
Cu toate acestea, păstrăm un atașament veșnic față de sistemul familial care ne-a dat viață și ne-a formatat mințile. Conștientizând, într-un final, că niciunul dintre noi nu poate face mai nimic fără un suport relațional solid și consistent.
Iar atunci când vine vorba despre descoperirea darului nostru, potențialul de creștere este diferit pentru fiecare în parte. Ceea ce înseamnă că, la fel ca și în cazul lui Mirabel, darul cel mai de preț nu este reprezentat de ceea ce spunem ori facem; darul suntem noi!
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
