Skip to content

Te-ai gândit vreodată cât timp durează să te deconectezi complet atunci când mergi în concediu? Indiferent că ne referim la vacanța din plin sezonul estival sau la zilele mai liniștite de la început de septembrie, majoritatea persoanelor pe care le cunosc merg în vacanță cam șapte zile legate. Deși corpul, aparent, este în vacanță din momentul în care intrăm în taxiul spre aeroport, mintea nu face schimbarea atât de repede. Pentru mine, deconectarea apare abia în a treia zi și recunosc că îi invidiez pe cei care se pot relaxa complet din prima.

Psihologia vacanței

De ce mintea ajunge mai târziu în vacanță? Din cauza obișnuinței! Dacă mintea e obișnuită să se gândească la tot felul de scenarii, de treburi, de planuri, ar fi absurd să avem așteptarea să se oprească subit din asta atunci când mergem în vacanță. 

Și totuși, ce înseamnă să ne deconectăm? Pentru mine, deconectarea înseamnă în primul rând să nu mă simt vinovată când nu fac nimic. Asta presupune să reușesc să mă bucur de vacanță fără să mă gândesc ce va fi după. Deconectarea e ceva de care avem nevoie zilnic, nu doar ocazional: când terminăm munca, după o discuție dificilă sau după o sesiune intensă de îngrijorări. 

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Înainte de concediu am mers într-o librărie să caut ceva ușor de citit în vacanță, că doar trebuie să fac ceva, nu? Așa am dat peste cartea Niksenarta olandeză de a nu face nimic, o carte care mi-a schimbat perspectiva asupra „statului degeaba“.

Ce este și ce nu este niksen

Imaginează-ți că ești în vacanță, te-ai cazat și ai fugit repede pe plajă. Ești pe șezlong. Auzi un murmur de voci de la ceilalți turiști, o muzică în surdină dinspre barul de pe plajă și, în prim-plan, se aud valurile mării cum se sparg alternativ. Simți umiditatea plăcută din aer, îți vine natural să schimbi respirațiile scurte și superficiale cu respirații profunde și lente. Briza răcoritoare nu lasă căldura de vară să te deranjeze. Observi toate astea și doar stai. Nu citești, nu te gândești ce să faci seara, nu te gândești la lucrurile neterminate de la serviciu. Doar stai. Asta este niksen, un cuvânt olandez care se traduce mot a mot prin a „nimic nu-i“. 

℗PUBLICITATE



Cu toate astea, niksen nu înseamnă lene. Lenea are o conotație negativă și ne încurcă în eficiență, însă niksen este o deconectare de care avem nevoie pentru a atinge potențialul eficienței. O nuanță a cuvântului niksen se referă și la a face ceva fără un scop anume. Prin urmare, niksen nu înseamnă nici să mă îngrijorez, nici să mă uit la TV sau să stau pe telefon. Acestea din urmă au un scop bine definit, și anume rezolvarea unei probleme, socializarea sau entertainingulNiksen nu înseamnă nici plictiseală. Plictiseala înseamnă a aștepta fără a fi capabil de te angaja într-o activitate care să aducă satisfacție. E posibil să nu facem nimic pe șezlongul din vacanță și să nu simțim că ne plictisim. Niksen nu înseamnă nici mindfulness. Meditația este o activitate în sine, care presupune concentrare și efort, însă niksen nu presupune asta. 

Cu ce ne ajută niksen

Cu toate că putem numi niksen încă o „modă“ în practicarea stării de bine, pe mine m-a ajutat să am acest cuvânt nou, ferit de conotații. Trebuie să recunosc că am anumite stări „ciudate“ atunci când îmi spune cineva să iau o pauză sau să mă mai relaxez. Undeva înăuntrul meu simt o mică mândrie că nu fac asta, chiar dacă îmi dau seama conștient că nu impresionez pe nimeni, ci doar evit puțină vinovăție care vine la pachet cu a nu face nimic productiv. Pentru mine a fost important să conștientizez că rămân o persoană valoroasă și atunci când nu fac nimic productiv. Deși nu e ceva voit, am adesea o agitație să fac ceva, să fac mai mult, mai bine, să dezvolt, să îmbunătățesc, să nu pierd oportunități. Pe de-o parte, mă bucur de acest „critic interior“, care nu mă va lăsa niciodată să fac prea puține, însă câteodată mă autosabotez tocmai prin productivitatea asta constantă. 

Poate vă întrebați ce poate fi rău în a fi mereu productiv. Când e prea mult, apare agitația constantă, anxietatea și gândurile „dar dacă…?“, vigilența, dificultatea deconectării și a relaxării, trăitul în viitor, frica de a pierde oportunități, vinovăția. Toate acestea duc într-un final către ineficiență, lene și lipsă de chef, exact monstruleții pe care încerc atât de tare să îi evit. 

Niksen nu este ceva nou, este acel răgaz pe care îl îmbrăcăm în diferiți termeni: sweet, sweet nothing, dolce far niente, siesta și multe alte denumiri din multe alte culturi. Studiile care cercetează acest concept arată că practicând niksen ne odihnim mintea, și asta ne ajută să facem conexiuni mai rapide, să fim mai creativi și să luăm decizii mai bune. 

Data viitoare când nu faceți nimic, doar stați pe șezlong, pe canapea sau în pat și simțiți cum criticul intern vă induce vinovăție, amintiți-vă că faceți ceva foarte productiv: practicați niksen!

Psiholog și psihoterapeut relațional, Bianca Șerban este cofondator al psiholab.ro, unde lucrează ca psihoterapeut, scrie și povestește despre subiecte interesante din sfera psihologiei.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0
Livrare gratuită în România la achiziții de peste 149,00 lei
0%