fbpx
skip to Main Content

În parcursul vieții sale, nimeni nu scapă de frică. Ne temem de greșeli, de boală, de eșec dar și de succes, de abandon, de instabilitate dar și de stabilitate, precum și de altele. Uneori, ne temem chiar și de frica însăși. Pur și simplu, nu vrem să o simțim.

Ce este frica?

Frica, în sine, este o emoție. Ea a apărut în evoluția noastră pentru a ne proteja de prădători și de alte posibile pericole – cu alte cuvinte, a apărut ca să ne țină în viață. Putem recunoaște frica și la animale, așadar noi, oamenii, nu am fost singurii care am avut nevoie de ea. 

Care este diferența dintre frică și anxietate?

Frica este un răspuns evoluționist la pericol care durează aproximativ 30 de secunde. Anxietatea este un răspuns de îngrijorare prelungit, la un pericol pe care noi considerăm că l-am putea întâlni în viitor. Anxietatea, astfel, poate fi explicată ca o frică prelungită fără un pericol clar (accident, boală, eșec etc.).

Ce se întâmplă cu noi când simțim frică sau anxietate?

Corpul nostru se pregătește să facă față pericolului pe care noi l-am perceput. Așadar, el ne mărește pulsul cardiac, respirația, ne contractă mușchii prin adrenalină, ne focusează mintea pe acel pericol (și multe, multe alte răspunsuri fiziologice) – totul, pentru a fi pregătiți să luptăm sau să fugim de acel pericol. Un răspuns foarte bun, pentru momentele când pericolul e clar – cum ar fi un șarpe –, dar unul mai puțin eficient pentru momentele când ținem o prezentare sau intrăm într-un conflict; cu toate acestea, este un răspuns care pentru creierul nostru încă are sens. 

Cum învățăm să dansăm cu frica?

Ceea ce ne deranjează la frică (dacă vrem să fim sinceri cu noi înșine) nu este emoția în sine, deși neplăcută, ci ceea se întâmplă cu corpul nostru atunci când o simțim. Ne temem de palpitații, amețeli, tremur și transpirații, iar din cauza aceasta fugim de frică. Problema este că, prin faptul că fugim de aceste senzații (sau de pericolul prezent sau imaginat), îi confirmăm creierul că ele sunt, într-adevăr, periculoase. Iar ce se întâmplă apoi este că vom simți și mai des, și mai puternic, acele senzații care ne sperie. 

℗PUBLICITATE



Ce presupune terapia fricii? 

Potrivit studiilor clinice, cel mai bine își gestionează frica și anxietatea acei oameni care învață să-și accepte trăirile și care, conștient, aleg să se expună la situațiile care le creează disconfort, fără a se implica în comportamentele de evitare. Majoritatea protocoalelor științifice ne recomandă să ne creștem nivelul de toleranță la reacțiile fiziologice specifice fricii și anxietății și, în același timp, să ne creștem gradul de încredere că putem face față contextelor de viață în care ne simțim nesiguri. 

Take away – sau ce luăm cu noi din acest articol? 

Așa cum spune și dr. Harriet Lerner, autoarea cărții Dansul fricii, secretul este să ne împrietenim cu acele senzații. Dacă învățăm să nu ne mai temem de amețeli, de palpitații și de gânduri neplăcute, atunci ce motiv mai avem să ne temem de frică? Dacă învățăm să le acceptăm și să nu ne mai luptăm cu ele, atunci ce motiv mai au ele să vină? În acest fel, noi i-am transmis creierului că nu sunt periculoase, iar în timp, el va procesa lucrurile diferit – fiind mai puțin reactiv la situațiile pe care le putem, de altfel, gestiona.

Dar este nevoie de timp. Organismul nostru este un procesor magnific, dar, din păcate, unul încet. Pentru ca schimbarea să aibă loc, avem nevoie de răbdare și perseverență. Vestea bună este că atunci când înveți să accepți, timpul nu mai este la fel de relevant. Dacă nu mai ești deranjat de senzații, unde este graba?

Ana-Maria Dobre

Ana Dobre a studiat psihologia în facultate și la masterat în cadrul Universității Babeș-Bolyai, după care și-a continuat formarea profesională cu o formare complementară în Psihoterapia Familiei. Este psiholog, consilier și trainer, îmbinând aceste preocupări cu pasiunea pentru scris, care i-a fost alături încă din copilărie.

Back To Top
Caută