Parentingul are nevoie de un context pentru a fi eficient, iar acest context este reprezentat de relația de atașament care se creează între părinte și copil. Într-o lume în care provocările sunt în creștere și distragerile de asemenea, Gabor Maté și Gordon Neufeld ne atrag atenția asupra faptului că trebuie să facem o prioritate din sarcina de a ne „apropia“ copiii. Mai exact, cei doi experți ne îndeamnă să regândim ce știm despre parentaj și să depunem mai mult efort pentru a-i face pe copii să simtă că locul lor este alături de noi, părinții. Pentru a nu ne pierde copiii în fața anturajului, a tehnologiei sau a altor dependențe și obiceiuri nocive, avem de făcut pași conștienți pentru a ne apropia zi de zi de sufletele și mințile lor.
Pașii dansului apropierii
Cei doi autori ai cărții Ține-ți copiii aproape vorbesc despre dansul atașamentului sau al apropierii dintre părinte și copil ca fiind compus din patru pași distincți. Dacă sunt aplicați într-o ordine specifică, ei formează tiparul de bază pentru toate interacțiunile interumane. Cei patru pași oferă harta pe care părintele sau îngrijitorul o poate urma în sarcina de a-și apropia copilul, de la naștere și până la adolescență.
1. Prezintă-te în fața copilului sau în spațiul său într-un mod prietenos.
Intenția din spatele primului pas este de a atrage atenția copilului și de a-i câștiga curiozitatea. Părintele poate capta atenția copilului prin intermediul contactului vizual și al unui zâmbet plin de tandrețe, dar și prin datul aprobator din cap. Lucru pe care majoritatea părinților îl fac, fără prea multă dificultate, în copilăria foarte mică. Dar pe măsură ce copilul crește, atenția părintelui vine mai cu seamă atunci când ceva nu merge bine. Astfel că o primă recomandare pentru a ne ține copiii aproape este să le atragem atenția într-un mod prietenos, indiferent de vârsta acestora. Și să facem asta cu precădere după orice moment de despărțire. De exemplu, să nu uităm să-i salutăm – păstrând contactul vizual, zâmbind și dând din cap. Desigur că exemplul este valabil nu doar pentru momentele în care luăm copilul de la grădiniță sau de la școală, dar și atunci când îl chemăm la masă, când îl întâlnim dimineața sau când îi urăm noapte bună. Ce ne costă să-l privim în ochi, să-l întrebăm cum s-a distrat în curtea blocului și apoi să-i spunem că este timpul să intre în casă?! Pe scurt, experții ne recomandă să construim rutine de apropiere și să ne reconectăm după orice separare emoțională. Sentimentul de conexiune se poate pierde nu doar când suntem fizic departe, dar și după o ceartă sau o neînțelegere.
2. Oferă-i copilului ceva de care să se sprijine.
Al doilea pas al dansului apropierii implică să-i oferi copilului ceva de care să se atașeze. Dacă pentru un bebeluș acest lucru poate fi plasarea degetului părintelui în palma sa micuță, pentru un copil mai mare poate fi vorba de o îmbrățișare, de o mângâiere sau de un masaj de relaxare. Pentru copiii de toate vârstele, componenta fizică este esențială, spun cei doi autori ai cărții Ține-ți copiii aproape. Ideea cea mai importantă este aceea de a invita copilul să simtă un imbold spre a fi autentic în prezența părintelui. Copilul merită să simtă că părintele vine cu energie pozitivă, să se simtă special, important și bine primit de mama și de tata.
℗PUBLICITATE
3. Încurajează-i dependența.
Un alt treilea pas decisiv este acela de a-i transmite copilului că este perfect în regulă să aibă nevoie de părinte. Dependența este esențială, mai ales în primii ani de viață. Pentru că de aici se pun bazele independenței sănătoase. Din păcate, majoritatea părinților se tem să încurajeze dependența copiilor pe măsură ce aceștia cresc și ajung să forțeze, inconștient, o independență față de adult și o dependență de semeni sau camarazi. Acesta este procesul pe care ar fi indicat să nu-l mai perpetuăm. Deoarece refuzul părintelui de a-i încuraja copilului dependența de familie duce la a-i încuraja dependența de cei din afara familiei.
4. Acționează ca un punct de reper pentru copil.
Un al patrulea pas din dansul apropierii este acela de a orienta copilul. Încă din brațele părintelui, cel mic este ajutat să se orienteze și vede în îngrijitor un reper. Cu alte cuvinte, adultul sau figura de atașament acționează precum un ghid pentru copil. Și ar fi bine să rămână în acest rol pentru o perioadă cât mai lungă de timp. Iar pentru asta, părintele este nevoit să rămână parte activă în lumea copilului și să descopere particularitățile noilor generații. Dacă părinții evită să fie un reper pentru copil sau adolescent, nevoia acestora nu dispare. Ajunge să fie îndreptată către exterior și către anturaj. Toți copiii au nevoie de îndrumare, iar părinții conștienți și destupați la minte pot fi cei mai buni și importanți îndrumători.
Acești patru pași din dansul atașamentului îi pot readuce pe copii acasă, în familiile lor. Merită să ne amintim că există întotdeauna lucruri pe care, în calitate de părinți, le putem face pentru a-i apropia pe copii de noi și pentru a le oferi atașamentul de care au atât de multă nevoie.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
