Știința relațiilor a ajuns la concluzia că, dacă vrem să transformăm relația de cuplu, acest lucru nu se face prin profunzimea explorărilor interne, nici prin infinită explorare istorică, nici prin insight, ci prin calitatea interacțiunilor dintre parteneri. Drept urmare, răsare curiozitatea de a afla care sunt condițiile necesare pentru îmbunătățirea unei relații. Iar pentru a afla câteva posibile răspunsuri, am stat de vorbă cu Gáspár György, psiholog clinician, psihoterapeut relațional, terapeut imago certificat internațional, președinde al AMPP și al Academiei de Terapie Imago din România.
Care este formula relațiilor de cuplu împlinite și fericite?
Cercetările din psihologia relațiilor și observațiile practice ale terapeuților de cuplu, din mai multe colțuri ale lumii, punctează că baza fericirii interpersonale este reprezentată de capacitatea oamenilor de a admite că relațiile sunt mai semnificative (pentru bunăstarea personală) decât ne-am fi imaginat sau am fost învățați vreodată. Apoi, vorbim despre curiozitatea empatică și binevoitoare față de omul de lângă noi. Ceea ce este o provocare pentru omul modern care aude constant că nu trebuie să-i pese de ceea ce cred sau spun ceilalți. Tot din această formulă fac parte divorțul de critica constructivă, angajamentul pentru aprecierea admirativă, precum și disponibilitatea de a ne apropia de partener, în loc să-l evităm sau să-l respingem, atunci când trecem prin perioade de turbulență personală sau relațională. Avem, prin urmare, o formulă relațională compusă din patru cunoscute: (1) acceptarea rolului esențial pe care-l joacă relațiile în viața noastră; (2) interesul exprimat prin curiozitate și deschidere față de partener; (3) renunțarea la critică și negativitate; (4) reapropierea de partener la bine și greu.
Care sunt principalele mituri psihologice care sabotează relaționarea și conexiunea în cuplu?
Sunt multe, dar voi alege să punctez doar două dintre ele. Mă voi lega de miturile pe care le consider cele mai populare în societatea zilelor noastre: (1) „Mă cunosc, știu foarte bine cine sunt“; (2) „Sunt un adult autonom, n-am nevoie de cineva care să mă completeze“.
Noi, ființele umane, intrăm în relații cu diferite grade ale conștientizării de sine. Am putea spune că toți suntem conștienți, în variate forme, de oamenii care ne-au crescut și de experiențele pe care le-am trăit. Însă cei mai mulți nutresc convingerea că ceea ce s-a întâmplat aparține trecutului, drept urmare nu-i mai afectează. Teoria relațională imago ne încurajează să regândim lucrurile, acceptând faptul că trecutul nu este trecut până nu-l cunoaștem cu adevărat și ajungem să trasăm învățămintele necesare. Vorbesc despre un trecut personal ce se pune în scenă tot într-un context personal. Ceea ce am trăit în copilărie, alături de îngrijitorii noștri, ajungem să retrăim în relația de cuplu cu partenerii. De ce se întâmplă asta? Pentru că spațiul interpersonal este viu, unul în care energia creată se scurge acolo unde este nevoie pentru creștere și vindecare. Cu toții avem astfel de amprente relaționale, care ne indică cum ne-a fost trecutul și ne creionează cum ne-ar putea arăta prezentul și viitorul. În lipsa exercițiului de conștientizare și asumare, sau mai simplu spus în absența unei educații relaționale, ne rămâne doar varianta de-a arăta cu degetul spre celălalt. „Eu mă știu! Eu mă cunosc! Dar și pe celălalt îl știu. Și dintre noi doi, problema este la ea/el.“ Când trăim cu această mentalitate, ne reducem șansele adevăratei cunoașteri de sine, devenind niște prizonieri ai trecutului.
Un al mit este preamărirea independenței și a suficienței de sine. Atunci când cineva își exprimă nevoia firească de apropiere, în mintea multora dintre noi apare eticheta de „dependent“. Cuvânt pe care nu-l utilizăm cu intenția de a evidenția respectul față de natura umană și interconectată, ci ascunde dezgustul nostru față de sinele relațional. În secolul XXI, dacă ești întreg, n-ai nevoie de nimeni altcineva și fericirea trebuie să o găsești de unul singur. În teoria relațională imago vedem lucrurile destul de diferit. Spunem că nu poți să fii întreg fără un altul. Așa cum ne indică relațiologia (știința relațiilor): nu există „Eu“ fără „Tu“. Prin relație, ne oglindim în existență. Conștiința identității noastre și a felului cum este lumea se formează din întâlnirile noastre cu alte persoane. Nu devenim noi înșine decât prin relațiile cu părinți, frați, prieteni, profesori și alții, chiar și cu cei pe care am învățat să‐i numim dușmanii noștri . Identitățile noastre sunt rezultatul angajamentului cu cei apropiați nouă. Individualitatea noastră depinde de ei. Putem să exersăm și să ne bucurăm de integritatea corpurilor, minților și spiritelor noastre dacă le dezvoltăm și le experimentăm în relație cu alte persoane – scriu Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt, în Acceptă iubirea, noua carte care se publică la Editura Pagina de Psihologie.
Ești unul dintre reprezentanții terapiei relaționale imago în țara noastră. Ce ne poți spune despre această terapie?
În plan internațional, la ora actuală, există trei metode de vindecare sau transformare a relațiilor de cuplu care se bucură de succese semnificative: metoda dezvoltată de soții Gottman, terapia centrată pe emoții și terapia imago. Primele două se bazează pe multă cercetare științifică, în timp ce imago pe activitatea clinică a terapeuților din aproape 60 de țări. Toate cele trei forme de intervenție sunt țintite spre relație, iar imago deține complexitatea cea mai mare. De aceea este și provocator de inclus imago în laboratorul de cercetare. Terapia imago se desprinde de modelele tradiționale de intervenție în cuplu, care semănau mai cu seamă cu niște sesiuni paralele (terapeutul fiind elementul de legătură dintre cei doi parteneri), redându-le puterea terapeutică partenerilor. Cunoașterea științifică este la terapeut, dar puterea de-a vindeca relația este în mâinile partenerilor de cuplu. Astfel că responsabilitatea terapeutului nu este aceea de-a rezolva problemele cu care vin cuplurile la terapie și nici aceea de a-i convinge să rămână împreună sau de a împărți dreptatea. Tot ce are de făcut facilitatorul imago este să stabilească un cadru de siguranță, să aducă știința relațiilor mai aproape de parteneri și să-i ajute pe aceștia să-și transforme dinamica interpersonală. Îmi dau seama că, prin această descriere, totul poate părea simplu, dar vă asigur că procesul este complex. Într-atât încât metateoria imago include atât viziunea tradițiilor spirituale străvechi, cât și surprinzătoarele descoperiri ale fizicii cuantice. Adevărul este că, odată ce înțelegi gândirea imago, poți ajunge să vezi în aceasta mai mult decât o formă de terapie: pentru mine a devenit o filosofie de viață.
Cum stă treaba cu negativitatea în viața de cuplu? Unii spun că nu se poate fără, alții că trebuie eliminată. Ce ne spune teoria relațională imago?
La fel ca orice tehnologie de intervenție psihologică, și imago are mai multe principii, iar negativitatea zero este unul dintre ele. Cu alte cuvinte, dacă intenționezi să devii un partener mai conștient relațional, este indicat să-ți iei adio de la comportamentele negative și să le înlocuiești cu ceva pozitiv. Probabil ați sesizat că am făcut referire la comportamente, nu la emoții și sentimente. Aici este factorul-cheie, așa numitele emoții negative – furia, tristețea, preocuparea, deznădejdea, frica, frustrarea etc. – ne vor însoți pe parcursul întregii vieți. Și este indicat să învățăm să le facem față. Dar acțiunile ghidate de negativitate sunt doar tipare de interacțiune și, prin urmare, pot fi schimbate. Am îndoieli că ne-am putea controla emoțiile, la modul în care să nu mai simțim urmă de disconfort sau neplăcere. Dar cred că avem libertatea de a renunța la critică, dispreț, defensivă, distanțare, control sau intimidare, dacă ne reamintim că nu așa ne-am născut. Aceste comportamente fiind doar strategii de supraviețuire de care am avut nevoie în copilărie sau obiceiuri pe care le-am văzut la părinții și îngrijitorii noștri. Dacă ne uităm la acestea ca la niște obișnuințe, ne poate veni mai lesne să le schimbăm. Dacă le privim drept modalități existențiale, s-ar putea să întâmpinăm mai multe dificultăți. Cu alte cuvinte, este de ajutor să ne folosim mintea în așa fel încât să fie de partea umanității noastre. Este ca transformarea oricărui comportament de dependență nocivă, doar că în acest caz nu vorbim despre tutun sau alte droguri, ci despre un obicei de-a relaționa prin intermediul negativității. Iar alternativa sănătoasă, în acest caz, este să devenim tot mai abili în a-l aprecia, admira, lăuda și poziționa într-o lumină pozitivă pe partener.
Știința, cu cercetările ei sofisticate din prezent, confirmă că ne putem antrena mintea și creierul să descopere și pozitivitatea. Tot ce avem nevoie sunt intenția și practica pentru a schimba filtrul gândirii, descoperind astfel puterea perspectivei pozitive.
Ce putem face în situațiile în care unul dintre parteneri respinge complimentele sau feedback-ul pozitiv? Cu siguranță ai întâlnit și astfel de cazuri prin sesiunile tale de terapie de cuplu.
Da! Mult timp a existat perspectiva potrivit căreia a-i învăța pe parteneri să ofere este suficient pentru a repune relația pe roate. Dar mare parte dintre cei care lucrăm cu relațiile de cuplu am realizat că acest fapt este prezent și valabil doar în unele cazuri. Și că există cupluri în care acest proces de a oferi nu este suficient; deoarece unul dintre parteneri nu a învățat să primească și să accepte iubirea. În viziunea terapiei imago, logica este următoarea: dacă părinții și îngrijitorii nu ne-au crescut cu iubire, gustul acesteia e posibil să ne fie străin. Ba mai mult, am putea dezvolta convingerea că nici nu merităm iubire. Iar atunci când o credință de acest fel pune stăpânire asupra noastră, fără să conștientizăm, respingem sau reacționăm ostil în fața iubirii. Despre tot acest proces vom povesti mai multe la conferința Știința și Arta Terapiei Relaționale Imago, unde vom lansa volumul Acceptă iubirea: cum îți poți transforma relația primind iubirea în viața ta.
℗PUBLICITATE
Apropo de conferința imago. Ne poți împărtăși mai multe?
Cu cel mai mare drag! Pe 6-7 mai, în doar câteva zile, are loc la București prima conferința națională destinată terapiei relaționale imago. Este un eveniment la care vor participa 12 terapeuți de cuplu din România, SUA și Turcia. Vom avea prelegeri și prezentări în plen. Dar și mai multe workshopuri desfășurate în paralel. La conferință pot participa atât psihologi și psihoterapeuți preocupați de utilizarea metodei imago, cât și cupluri, părinți sau persoane singure care doresc să-și cultive conștiința relațională. Agenda conferinței, mai multe detalii și informații sunt disponibile pe imagoromania.ro.
Mi-ai ridicat o altă întrebare la fileu. Ce înțelegi prin conștiință relațională?
În zilele noastre, suntem încurajați să fim atenți la noi înșine, la reacțiile automate, la tiparele de gândire și comportament, la ceea ce manifestăm fără să fim lucizi că facem asta. Recomandări care consider că sunt esențiale. Dar la fel de importantă este și conștiința relațională sau capacitatea de a observa, cu prezență și claritate, ce se petrecere în spațiul dintre noi. În modul de gândire al terapiei imago, viața se întâmplă în spațiul dintre noi și este păstrată în spațiul din noi. De aceea, a realiza că relațiile noastre sunt la fel de vii ca noi, că acestea necesită atenție, implicare și grijă este primul pas spre lărgirea conștiinței relaționale. Această schimbare de paradigmă, respectiv trecerea de la o viziune individuală la una relațională, este, din punctul meu de vedere, portalul ce ne ajută să pășim spre o nouă dimensiune a existenței umane pe pământ. Iar oamenii de știință, mă refer la cei flexibili în gândire și cu îndrăzneala de a ieși din limitările gândirii academice, spun că totul este interconectat. Concluzia mea este că e necesar să practicăm conectarea conștientă, care este diferită de a spune că „am o relație“; deoarece s-ar putea ca „relațiile să ne aibă pe noi“.
Care sunt practicile prin care ne putem cultiva conștiința relațională (dacă există astfel de pași)?
În terapia imago, Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt ne vorbesc despre patru obiceiuri sau deprinderi care contribuie la cultivarea conștiinței relaționale: dialogul imago, empatia, negativitatea zero și afirmațiile pozitive.
Dacă cineva a citit cel puțin una dintre cărțile despre imago, așa cum sunt și majoritatea cărților mele, sigur a întâlnit referiri la dialogul imago (pe care-l numim și dialog conștient). Acesta este un instrument special care ne ajută să onorăm conectarea și să respectăm diferențierea. Mai exact, să relaționăm în așa fel încât să fim autentici, fără să nimicim spațiul interpersonal. Pentru mulți dintre noi, autenticitatea înseamnă a-i spune celuilalt verde-n față unde greșește și ce nu face bine. Din punctul meu de vedere, aceasta este o autenticitate greșit înțeleasă și seamănă mai degrabă cu inconștiența relațională și cruzimea. Dialogul imago ne cere: să vorbim pe rând; să fim conștienți de ce spunem; să ascultăm cu adevărat și să onorăm conexiunea cu partenerul (sau interlocutorul, deoarece putem folosi acest instrument în orice relație). La conferința din 6-7 mai, vom face mai multe demonstrații ale dialogului imago.
Empatia este energia necesară pentru a crea o conexiune reală și solidă. Nu-mi pot imagina cum ar putea partenerii să navigheze prin provocările unei relații fără să acționeze ghidați de empatie. Știm cu toții cât de tulburi pot fi zilele noastre uneori și cât de ușor putem distruge siguranța spațiului relațional dacă uităm de empatie. Ce presupune empatia? Să înțeleg că, dacă mă doare, cel mai probabil îl doare și pe celălalt. Că oamenii nu se împart în buni sau răi. Că noi toți suferim și că putem învăța să nu mai amplificăm suferința.
Despre negativitatea zero am vorbit deja. Tot ce simt să mai adaug este că uneori și lipsa de exprimare a nevoilor poate genera o formă de negativitate – inconștientă ce-i drept. Sunt mult prea dese momentele în care ajungem să spunem – mânați de critică și ostilitate – ce nu avem nevoie. Când ar fi mai inteligent relațional să ne vulnerabilizăm și să articulăm cât mai clar ce ne dorim. De aceea, este necesar să ne dezobișnuim de vorbele grele și înjositoare.
Afirmațiile pozitive sau confirmările includ aprecierile și concentrarea pe calitățile partenerului. Aici mă refer la a nu trece cu vederea ceea ce face bine partenerul. Din contră! Vă încurajez să celebrați părțile și manifestările pozitive ale acestuia, să vă bucurați de reușite împreună, obiectivul relațional fiind acela de a transforma invizibilul în vizibil.
Dacă spunem terapie de cuplu este greu să nu ne fugă mintea la numele tău, fiind unul dintre cei mai cunoscuți psihoterapeuți pe această nișă. Ce știe astăzi terapeutul Gáspár György diferit de ceea ce cunoștea în trecut?
Este o întrebare care mi-a stârnit multă neliniște – fiind o structură psihologică cu înclinații spre anxietate și performanță. Auzind întrebarea, în mintea mea s-a pornit o adevărată furtună cognitivă și emoțiile mele au început să se agite. Apoi mi-am dat seama că este important să mă ancorez în propriul corp, să-mi accept trăirile și să-mi permit să nu dau răspunsul perfect. Revenind la întrebare, consider că sunt multe lucruri pe care le înțeleg mai în profunzime. Ceea ce este firesc și natural; orice practică aprofundată atrage după sine puterea unei mai mari cunoașteri și a unei mai bune clarități. Știu, spre exemplu, că etichetele clinice sau diagnosticele sunt mai puțin importante. Că a căuta umanul și potențialul este mai dificil decât a deveni obsedați de boală. Că ceea ce este invizibil cântărește mai mult decât materia brută. Că dincolo de adevărul academic există multe alte forme de adevăr. Că fiecare suflet de om deține o putere creatoare. Că dacă ne unim puterile creatoare devenim mai puternici. Că nicio minte umană nu poate surprinde de una singură realitatea. Că doar împreună putem ajunge la adevăr.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
