Când oamenii își unesc forțele, se întâmplă lucruri bune. Așa cum ne spune și teoria sistemică (teoria de la care a pornit știința relațiilor), întregul este mai mare decât suma părților. Prin urmare, dacă intenționăm să facem din această lume un loc mai bun și dacă ne pasă cu adevărat de oamenii din jur, este necesar să ne activăm compasiunea și curajul de a acționa în direcția binelui comun. În acest sens, mai mulți psihoterapeuți și consilieri parentali din cadrul AMPP (divizia educativă și clinică a Paginii de Psihologie) s-au alăturat în regim de voluntariat noului Centru coordonat de sociologul Gelu Duminică. Pentru a afla mai multe despre această colaborare, dar și despre situația copiilor și adolescenților romi din țara noastră, am povestit cu Gelu Duminică și Cornelia Paraipan, din partea Paginii de Psihologie.
Felicitări pentru deschiderea Centrului Comunitar „Împreună“! Cum a luat naștere ideea acestui Centru și cine sunt beneficiarii programului?
Gelu Duminică: Fundația noastră lucrează în cele mai sărace comunități din România în zona de dezvoltare comunitară participativă, cu un accent deosebit pe facilitarea accesului la educație de calitate. Din experiența celor 25 de ani de activitate, ne este clar că, pentru a susține copiii care trăiesc în aceste zone să ajungă la potențialul lor maxim de dezvoltare, este nevoie de o abordare integrată și de timp. Așa că am pilotat, cu ceva ani în urmă, acest concept într-unul din județele unde lucram, iar rezultatele au fost extrem de încurajatoare. Experiența acumulată și lecțiile învățate ne-au făcut să conștientizăm nevoia de a dezvolta un program „la noi acasă“, în București. De fapt, în beneficiarii acestui program, ne vedem pe noi înșine în urmă cu 30-35 de ani, când alți oameni ne-au întins mâna de care aveam nevoie pentru a visa și pentru a depune eforturile necesare devenirii noastre și care au văzut potențialul și nicidecum etnia sau starea de sărăcie în care ne aflam. Acest program este adresat adolescenților de 12-14 ani care vor să se ia la trântă cu viața lor actuală și care au nevoie de sprijin și ghidare pentru a-și descoperi adevăratele resurse de care dispun. Și noi ne asumăm să-i ghidăm până fac tranziția către piața muncii sau către universitate.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Cum se asociază Pagina de Psihologie cu activitatea Centrului și de ce își duc psihoterapeuții energia voluntar în acest proiect?
Cornelia Paraipan: La invitația lui Gelu Duminică și a echipei sale, prin intermediul voluntarilor-terapeuți (formați în cadrul școlii de formare a Asociației Multiculturale de Psihologie si Psihoterapie), Pagina de Psihologie se alătură activității Centrului asigurând, pe o perioadă inițială de șase luni, susținerea a 80 de copii din medii defavorizate, vulnerabile, din București și Ilfov, prin activități de consiliere psihoterapeutică individuală și ateliere de dezvoltare în grup pentru copiii înscriși în program. În faza aceasta a proiectului, consilierea este adresată copiilor, încercând prin activitățile propuse să le întărim reziliența, să-și conștientizeze resursele proprii, să facă față anxietății de examene, dar să discutăm și despre rasism, discriminare și rana invizibilității și nedreptății cu care mulți dintre acești copii și familiile lor trăiesc.
Însă ambele echipe își doresc ca, în viitor, să fie incluși și părinții copiilor, în activități similare de consiliere psihoterapeutică individuală și grupuri de suport. Cât despre partea a doua a întrebării, mare parte din voluntarii-terapeuți recunosc impactul traumei transgeneraționale, frecvent întâlnită în comunitățile vulnerabile și își doresc să contribuie la schimbarea societății actuale către una în care există mai multă încredere între oameni, dincolo de diferențele și diversitatea lor, și în care putem trăi un sentiment de comunitate. Există, de asemenea, dorința de a fi parte dintr-un proiect pilot și de a învăța cum să lucrăm și cum putem sprijini comunitățile vulnerabile.
Ce proiecte se vor desfășura mai exact în cadrul Centrului și care sunt obiectivele cele mai îndrăznețe?
Gelu Duminică: Sunt lucruri extrem de concrete, de genul pregătirii suplimentare pentru examenele naționale (nu uitați că familiile acestor copii nu-și permit meditații!), dar și activități care să le arate copiilor lumea de dincolo de comunitatea lor (vizite la muzee, teatre, excursii, tabere etc). Vom lucra cu ei pentru a-și învinge temerile (de a vorbi în public, de a-și asuma identitatea, de a-și face prieteni etc), și îi vom susține să-și identifice și să-și dezvolte aptitudinile. Vom lucra alături de părinții lor pentru a crea un grup de suport fără de care ei nu pot atinge cerul și vom sprijini școlile în care ei învață să-i valorizeze și să ofere calitate. Însă, în primul rând, vom încerca să-i sprijinim să se bucure de ce sunt și să muncească pentru ce pot deveni.
De ce este important ca partea de consiliere psihologică și psihoeducația să devină parte integrată din activitatea unei astfel de Centru?
Cornelia Paraipan: Există un studiu celebru făcut în anii ’80, (ACE), în care s-a constat că prezența unui număr mare de adversități în perioada timpurie a vieții, și experimentate pe o perioadă lungă de timp, are un impact negativ asupra sănătății, din toate punctele de vedere: fizic, mental, endocrinologic, imunologic, speranță de viață, relații sănătoase etc. În traducere liberă, un corp ori un creier care experimentează, de la vârste mici, multă nesiguranță fizică și relațională, este un creier care nu are abilități la fel de bune pentru a se gestiona pe sine, dezvoltă o serie de convingeri negativ-limitative la adresa propriei persoane, ca de exemplu: „eu nu pot“, „oricum nu mă vede nimeni“, „eu nu contez“, „eu sunt prost“ „eu sunt o persoană rea“, întâmpinând multe dificultăți pentru a se integra și pentru a învăța, la adevăratul său potențial. Lucru care ar trebui să devină astfel o problemă de sănătate publică – fiindcă odată ce înțelegi impactul rasismului prelungit, al insecurității financiare, al lipsei minimului de resurse pentru a supraviețui etc… este imperios să te adresezi atât creierilor copiilor prin acces educațional, cât și sufletelor acestor copii împovărați, care ajung să creadă că ei sunt de vină sau defecți, nu că societatea este problema. A crește accesul la resurse educaționale, fără a adresa și impactul fizic, emoțional și psihologic al sărăciei și al invizibilității, pentru generații la rând, favorizează doar vulnerabilizarea adițională, prin retraumatizare și menținerea unor stereotipuri culturale. Programul nostru de consiliere și psihoeducație vine astfel în sprijinul copiilor, pentru a schimba lentila traumei și pentru a cunoaște impactul propriei istorii de viață în modul de funcționare în toate domeniile existenței lor, punând în lumină și recunoașterea rezilienței dobândite.
Ce au nevoie să schimbe românii în mentalitatea lor, atunci când vine vorba despre persoanele de etnie romă?
Gelu Duminică: Din păcate, trebuie să înțelegem că relațiile dintre romi și majoritari sunt tributare statutului de sclav/rob pe care romii l-au avut timp de cinci secole pe aceste meleaguri. Și că reconcilierea istorică atât de necesară este încă un deziderat. De ce avem nevoie să ne schimbăm modul de gândire (și spun „schimbăm“ pentru că toate părțile au nevoie de reflecție și ajustare)? Pentru că realitatea ne-a arătat, și ne arată zi de zi, că modelul pe care l-am avut până acum, respectiv unul dihotomic, nu este ceea ce trebuie și creează durere și nedreptate pentru unii oameni; pentru că trăim împreună în țara asta superbă, pe care toți o numim „acasă“, și unii dintre noi se simt inferiori pentru vini pe care nu le au; pentru că eu nu pot fi bine în condițiile în care cel de lângă mine este rău; pentru că nu putem oferi altora ceea ce noi nu ne dorim pentru copiii noștri; pentru că ignoranța generează monștri; pentru că rasismul și discriminarea sunt o mizerie!
℗PUBLICITATE
Care este motivația ta personală pentru a coordona această colaborare între Centrul Comunitar „Împreună“ și Pagina de Psihologie?
Cornelia Paraipan: În urmă cu un an, treceam printr-o perioadă dificilă din viața mea, o depresie, când am asistat la un eveniment unde Gelu participa ca vorbitor, discutând despre stereotipurile de gen și prejudecăți culturale în societatea românească. Țin minte că am fost profund impresionată de curajul, asumarea și vulnerabilitatea acestui om, iar când evenimentul s-a încheiat, am mers și i-am spus: „Aș vrea să mă pui la treabă! Îmi doresc să fac voluntariat în cadrul asociației voastre!“. Cumva, la acel moment, nu am reușit să ne aliniem agendele, însă spre finalul anului a venit invitația lui ca Pagina de Psihologie să se alăture programului desfășurat la Centrul Comunitar „Împreună“, iar colegul meu, Gáspár, a avut încrederea să-mi propună să mă ocup de coordonarea acestui proiect, iar DA-ul a venit din toată inima. Cred foarte tare și ușor idealist că e nevoie să recunoaștem istoria locului și a oamenilor alături de care trăim, dacă vrem să creștem împreună o societate mai bună, pentru noi și pentru copiii noștri. Iar în plan personal, a putea servi și a contribui prin voluntariat mi-au dat un sens nou în lupta cu depresia.
Dintr-o perspectivă sociologică, ne poți spune care este impactul necunoașterii istoriei oamenilor de lângă noi (de exemplu, istoria culturii rome) și în ce fel contribuie asta la menținerea unor comportamente și atitudini discriminatorii în societate?
Gelu Duminică: Spuneam și mai sus că ignoranța generează monștri. Prejudecata și stereotipul sunt posibile atunci când „umbrele“ iau locul adevărului (vezi Mitul Peșterii al lui Platon) și ele devin embleme pentru identitatea unui grup (vezi teoria etichetării sociale a sociologului Howard S. Becker). Sunt studii ample care ne demonstrează că, în momentul în care cunoști (omul, istoria, realitatea etc), diversitatea, echitatea și incluziunea vin de la sine.
Când vorbim despre culturi „invizibile“ (cum este și cultura romă), este imposibil să nu vorbim și despre traumă. Cum ne afectează pe termen lung trauma invizibilității?
Cornelia Paraipan: Din perspectiva personală, persoanele ce aparțin cultural de etnia romă nu sunt doar invizibile în spațiul românesc, ci și discriminate, stigmatizate, neavând acces uneori la drepturi fundamentale și descrise frecvent prin prisma prejudecăților negative propagate în acest areal geografic, de-a lungul uneia dintre cele mai lungi perioade atestate documentar de sclavie a unui grup etnic.
Și da, nu putem vorbi despre rasism sistematizat și trans-generațional, fără a vorbi de traumă și de internalizarea atitudinilor întâlnite în societate. Asta se traduce în rasism internalizat, rușine, chiar ură de sine, devalorizare personală exprimată printr-o serie de convingeri negative despre sine, frecvente sentimente de nedreptate, frică, singurătate, furie, ce riscă să genereze multă neîncredere relațională, dar și conflictualitate pe fondul respingerii sociale frecvent trăite. Iar de aci până la contaminarea perspectivei despre contribuția personală („eu nu contez“, „oricum nu sunt văzut“, „ eu nu sunt bun de nimic“) și speranța defectuoasă pentru un viitor mai bun („eu nu voi reuși“, „eu nu merit“) este doar un pas. Și aici societatea, frecvent, încă nu-și asumă responsabilitatea, în mod activ, față de impactul generat de această cultură invizibilă și discriminată de-a lungul celor cinci sute de ani de sclavie, ba mai mult blamează persoanele sau le stabilește niște standarde nerealiste de reușită, ca de exemplu „Nu vor, domnule, să învețe, să contribuie!“, în loc de conștientizarea că „Încă nu pot la fel de bine să învețe, până când nu vom restabili încrederea și siguranța, adică acceptarea în toate dimensiunile societății“.
Cum poate societatea civilă să sprijine și să ajute activitatea Centrului?
Gelu Duminică:; E nevoie de cât mai mulți oameni care să sprijine, mai ales că an de an ne-am propus să ne îmbogățim cu 120 de noi motive de a continua să facem ceea ce facem. Avem nevoie de mentori, de tutori, de comunicatori, de prieteni, de critici și de susținători financiari. Și, mai ales, avem nevoie de oameni care să nu fie indiferenți!
Cum au primit voluntarii care participă la proiect ideea acestei colaborări și de când își vor începe activitatea?
Cornelia Paraipan: Cu mult entuziasm, recunoștință, dar și cu mult simț de responsabilitate, poate și teamă pe alături, să nu rănească o populație deja vulnerabilă, frecvent involuntar, din cauza bias-urilor culturale în care am crescut cu toții. Proiectul a început deja. În luna ianuarie, a fost făcut apelul la voluntariat și selecția voluntarilor. Avem 35 de voluntari psihoterapeuți înscriși până acum. Apoi, luna februarie a implicat o serie de ateliere adresate acestora, ce au facilitat înțelegerea contextului cultural, a traumei transgeneraționale și a micro-agresiunilor de cabinet, ce pot apărea în activitățile cu copiii din medii defavorizate. Odată cu luna martie, începe activitatea de consiliere individuală propriu-zisă cu copiii, fiind pregătite două ateliere pentru voluntarii ce vor facilita grupurile de dezvoltare, urmând ca, începând cu jumătatea lunii martie, să demareze și atelierele de grup cu copiii.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
