Andrei are 20 de ani. Recent, s-a angajat ca lucrător comercial într-unul dintre magazinele de cartier ale unui lanț de supermarketuri. Este la primul lui job și, fiind un tip sociabil, este foarte încântat că întâlnește atât de mulți oameni. În a doua săptămână de lucru, într-o zi de marți, Andrei nu s-a prezentat la serviciu la ora la care ar fi trebuit să înceapă schimbul doi. Responsabilul de magazin l-a sunat, apelul acestuia trezindu-l pe Andrei din somn: „Scuze, șefu’, mama a plecat devreme azi și n-a avut cine să mă trezească!“.
Tot ce ne dorim este binele copiilor noștri
Atunci când devenim părinți, ne dorim să le oferim copiilor noștri totul și, mai ales, tot ce n-am avut noi. „Noi, părinții adolescenților și ai tinerilor de astăzi, suntem prima generație de părinți cărora în copilărie le-au lipsit multe, dar acum au totul și au oferit totul și copiilor lor“, mi-a spus Anca, mama unei tinere de 18 ani.
Adevărul este că nu ne gândim că ceea ce le oferim azi cu generozitate poate deveni povara lor mâine, când vor descoperi că lumea nu-i protejează la fel cum am făcut-o noi. Și când ei înșiși vor deveni părinți, își vor da seama cât de anevoios este drumul parcurs fără lecții despre responsabilitate și echilibru.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Mă gândesc adesea la ce înseamnă să oferi ceva valoros cu adevărat unui copil. Uneori, din dorința de a le face viața mai ușoară, îi învelim într-o mantie a protecției și a indulgenței care, fără să ne dăm seama, devine mai degrabă o povară. A fi un părinte permisiv nu înseamnă doar oferirea de cadouri, bani sau privilegii. Poate însemna și prea multă atenție, prea puține limite sau reguli schimbătoare care-i dezorientează.
„Impactul acestei abordări devine însă deosebit de problematic în perioada de tranziție către viața adultă, când tinerii încep să-și formeze o identitate și să-și asume independența. În loc să învețe să-și gestioneze singuri responsabilitățile, adulții emergenți supraprotejați rămân dependenți de părinți pentru luarea deciziilor. Această dependență îngreunează dezvoltarea abilităților esențiale pentru viața de adult, transformând procesul de maturizare într-o provocare dificilă“, precizează David J. Bredehoft, doctor în științe, autor al mai multor studii și articole pe tema permisivității.
Cine sunt adulții tineri de astăzi?
Adultul tânăr, în limbaj de specialitate „adult emergent“, se referă la un concept introdus de Jeffrey Arnett (2000) pentru a desemna o etapă distinctă de dezvoltare, diferită atât de adolescență, cât și de tinerețea propriu-zisă. Această perioadă, specifică în principal culturilor occidentale, se întinde aproximativ între 18 și 29 de ani, fiind marcată de numeroase schimbări în plan personal și profesional. Potrivit lui Arnett (2007), în societățile industrializate, această etapă este caracterizată de explorare și instabilitate în domeniul relațiilor și al carierei, însă majoritatea indivizilor își asumă roluri adulte stabile în jurul vârstei de 30 de ani.
Potrivit Pew Research Center (Dimock, 2019), generația Z include persoanele născute între anii 1997 și 2012. Această generație se remarcă prin accesul extins la educație și este pe cale să devină cea mai bine pregătită academic de până acum. În prezent, tinerii din generația Z se află în plină tranziție către viața adultă, parcurgând etapa de „adult emergent“, caracterizată de explorarea identității, instabilitate și adaptare la cerințele în continuă schimbare ale societății moderne. Pe măsură ce navighează între educație, carieră și independență, ei își conturează propriile aspirații și valori, pregătindu-se să-și asume roluri adulte stabile.
Ce au nevoie copii și tinerii cu adevărat?
În societatea contemporană, permisivitatea este noua normalitate. Inclusiv noi ne dăm voie la prea mult, prea devreme, căutăm gratificări instant, fiind prima generație care a luat contact cu efectele recompensării imediate. Astfel, a devenit foarte greu să le oferim copiilor noștri mai puțin din ceea ce strălucește pe moment și mai mult din ceea ce-i pregătește pentru o viață reală: limite, sinceritate, răbdare și încredere. Să facem totul pentru ei nu le este de ajutor. Nu este iubirea autentică de care au nevoie, pentru că iubirea adevărată este să-i învățăm cum să fie liberi, nu cum să depindă. Ci cum să contribuie, la rândul lor.
℗PUBLICITATE
Într-o seară, ajungând acasă împreună cu copiii, în timp ce poarta metalică aluneca automat prin fața ochilor noștri, lăsându-ne suficient loc cât să intrăm în curte, mi-am dat seama că nici măcar în acest fel nu le mai pot cere copiilor să contribuie la călătoria noastră. În acel moment, mi-am amintit de studiul Harvard Grant: ce au nevoie oamenii pentru a fi fericiți și de succes?
Studiul Harvard Grant, cel mai longeviv studiu longitudinal din istorie (desfășurat pe o perioadă de 75 de ani, din 1938 până în prezent), a identificat două elemente esențiale de care oamenii au nevoie pentru a fi fericiți și de succes: iubirea și etica muncii.
Cu iubirea este posibil să avem deja idee cum se face, însă care este cea mai bună metodă de a dezvolta etica muncii la tineri? Pe baza experiențelor celor 724 de oameni de succes care au participat la studiu, cercetătorii au ajuns la un consens.
Studiul a arătat că succesul profesional în viață – exact ceea ce ne dorim pentru copiii noștri – provine din obișnuința de a face treburi casnice în copilărie, spune Julie Lythcott-Haims, fostul decan al bobocilor de la Universitatea Stanford, în discursul său TED din 2016.
„Cu cât începi mai devreme, cu atât mai bine“, continuă Lythcott-Haims. Potrivit ei, o mentalitate de tip „suflecă-ți mânecile și apucă-te de treabă“, care spune „există o muncă neplăcută de făcut, cineva trebuie să o facă, așa că mai bine o fac eu“ este exact ceea ce-i ajută pe oameni să avanseze în carieră.
Procesul mintal al unui tânăr care-și pune ceasul să sune pentru a merge la serviciu a doua zi implică o combinație de planificare, responsabilitate și anticipare a activităților viitoare. În primul rând, tânărul face un calcul al programului zilei următoare, evaluând ora la care trebuie să se trezească și timpul necesar pentru pregătiri – dușul, micul dejun, drumul până la job.
Actul de a seta alarma, un gest aparent banal, reflectă angajamentul său față de responsabilitățile de a doua zi, conștient că punctualitatea este esențială pentru a evita întârzierile și posibilele pierderi de oportunități. În paralel, mintea începe să anticipeze ce urmează. Astfel acest proces complex include planificarea, asumarea responsabilității și gestionarea unui echilibru între nevoile personale și cerințele externe.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
