Gheorghe Roșoga – Ce nu vreau să știe lumea despre mine

Invitatul meu de astăzi, la rubrica #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine este unul dintre cei mai apreciați artiști români. Deși viața nu i-am fost, întotdeauna, de partea sa, a reușit să treacă peste provocări cu multă înțelepciune, credință, iubire și cântec. De curând este străbunic și crede, cu tot dinadinsul, că familia este totul. Este foarte activ, iubește scrisul (de curând și-a lansat cartea „Vorbe de duh, povestiri cu tâlc“) și viața, sub toate formele sale. Doamnelor și domnilor, ne face o deosebită onoare să-l aducem în fața dumneavoastră pe maestrul Gheorghe Roșoga.

Sunteți unul dintre cei apreciați interpreți de muzică populară. Cum ați știut că acesta este drumul dumneavoastră profesional?

Eu nu am făcut profesie din cântec. Cântecul pentru mine a fost o mângâiere  a sufletului, un mijloc de comunicare cu cei din jurul meu. O punte de legătură între Dumnezeu și noi, între Cer și Pământ. Dumnezeu când a lăsat omul, pentru a-l defini mai bine, pentru a fi mai frumos, i-a lăsat cântecul și poezia. A avut grijă să lase suflete și glasuri alese care să legene cântecul prin vreme. Să-l așeze în lada de zestre a neamului, ca pe un busuioc la icoana nemuririi lui.

Eu atât de mult am iubit cântecul, încât nu am vrut să-l folosesc drept profesie pentru a-mi câștiga existența materială. Am avut alte profesii pentru a-mi câștiga pâinea. Nu am fost niciodată angajat la vreun ansamblu artistic, dar am ridicat cântecul la rang de profesie. El a fost și este pentru mine un hobby, prin care respir, prin care îmi descarc trăirile sufletului. El este oglinda sufletului meu, iubirea și bucuria lui!

Dumnezeu mi l-a trimis în suflet, cu o sensibilitate aparte a glasului, cu trăirile  satului, cu murmur de ape, cu foșnet de frunze, cu ciripit de păsări, cu ecouri răzbătătoare din suflete de om!

Dincolo de solist, sunteți și scriitor. De unde a apărut această pasiune pentru jocul cu cuvintele?

Dumnezeu mi-a dat darul de a vorbi cu tot ceea ce mișcă în jurul meu. De multe ori, eu nu sunt acolo unde sunt fizic. Sunt acolo unde mă trimite gândul. Vorbesc cu gândurile mele. 

Am întrebat apele de unde vin și m-au trimis la izvoare. Am întrebat izvoarele de unde vin și mi-au zis să întreb pământul. Am întrebat pământul și mi-a zis să-l întreb pe Dumnezeu. Am început să lăcrimez și am întrebat ochii de unde vine lacrima, iar ei mi-au spus că lacrima nu e a lor, e a sufletului, dar e bine să-l întreb pe Dumnezeu. L-am întrebat pe Dumnezeu, iar Dumnezeu mi-a spus că toate vin de acolo de unde vin și eu. Am înțeles că toate sunt venite de la Dumnezeu, el le rânduiește! 

Eu nu sunt un scriitor, sunt un împătimit al versului și al cântecului. Tot ceea ce cânt sunt versurile mele și muzica în care-mi pun trăirile.

Sunt un neastâmpărat scormonitor în trăirile satului românesc. Sufletul meu este lipit de trăirile satului de altădată pe care l-am pus în cântec, dar parcă nu reușeam să zugrăvesc trăirile lui numai prin cântec și Dumnezeu mi-a trimis această carte pentru a le defini mai bine. Iar eu am darul de a mă juca cu vorbele. Când îmi găsesc vorbele să-mi descarc trăirile, în cântec mi le-nvelesc, de glas le lipesc și cu lacrimile sufletului mi le stropesc! Am pus în această carte, recent lansată, Vorbe de duh, Povestiri cu tâlc, frumusețea satului românesc de altădată, înțelepciunea oamenilor, îndeletnicirile, obiceiurile și bucuriile lor.

Am scris-o cu gândul de a nu lăsa să se piardă, șterse de timp, aceste amintiri ale copilăriei mele. Am scris cartea pentru biblioteca sufletului meu, dar bucuria mare este că este dorită și de foarte mulți oameni să o aibă, în special de cei care au legături trăirile satului românesc.

În concluzie, eu sunt un povestitor prin muzică, vers și proză a trăirilor frumoase. Dumnezeu mi le trimite în suflet și în minte și noaptea în somn. Mă trezesc și scriu. Îi mulțumesc pentru acest har pe care mi l-a lăsat.

Senioratul vine la pachet cu o stigmă: aceea de a fi la vârsta a treia și de a ne opri din ceea ce facem. Dumneavoastră vă continuați planurile și depășiți tiparele convenționale. Ce vă determină să vă ridicați dimineața din pat și să faceți ce știți, mai bine?

Când Dumnezeu îți dă harul, nu ți-l dă pentru un timp limitat. Atâta timp cât iubești frumosul, cât simți bucuria sau durerea, harul nu-ți dă pace și cauți să le înrămezi în opere nemuritoare, zidind trăirile tale și ale celor din jurul tău în nemurire.

Iubirea nu are vârstă, ea dă trăire, ea rămâne în operele tale și după ce tu treci dincolo de lume. Indiferent ce vârstă ai, iubește, iubește și prețuiește ce Dumnezeu ți-a dat, raza de lumină pe care ți-o trimite în fiecare dimineață și te mângâie pe față. 

Mângâie-i pe cei din jurul tău, măcar cu privirea, cu o vorbă dulce, de încurajare, șoptește-le: „bună dimineața, că-i frumoasă viața“! Mulțumește-i lui Dumnezeu pentru tot!

La o vârstă înaintată, amintirile se adună și te inspiră să le așezi pe hârtie, pentru liniștea sufletului, pentru regăsirea, printre rânduri, a tot ceea ce ai trăit, trăiești și nu poți să uiți.

Când v-a „lovit“ destinul, cel mai tare?

Lovitura pe care mi-a dat-o destinul, cea mai dureroasă, a fost moartea mamei mele, când eu eram în timpul examenului de bacalaureat. Nu pot să povestesc, că lacrimile nu-mi dau pace.

℗PUBLICITATE

---

---

Care este secretul unui mariaj longeviv?

Iubirea, comunicarea respectul reciproc, toleranța, dorința de a avea o familie trainică, încrederea în aproapele tău, să împletești frumosul cu utilul. Ambii parteneri să aibă dorințe comune, să prețuiască viața, sănătatea, liniștea, libertatea.

Artiștii sunt greu de înțeles, în plan personal. Cât de mult regretați că, prin prisma meseriei, nu ați stat mai mult, pe acasă.

Nu am făcut profesie din cântec, plecările din mijlocul familiei erau ocazionale, atunci când aveam colaborări cu diferite ansambluri din țară, la concerte mari. De regulă sâmbăta și duminica, că în timpul săptămânii eram la serviciu, în instituția în care eram angajat. Am avut timp și pentru familie. Sâmbăta și duminica aveam o odihnă activă.

Sunteți, de curând, străbunic. Ce sentiment vă încearcă, în aceste clipe?

Sunt atât de fericit, acesta fiind un dar al lui Dumnezeu. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru îngerașul trimis să ne mângâie sufletele! Ne-a împodobit grădina casei cu încă o floare, vestitoarea primăverii!

Mulțumim, Doamne, și te rugăm să o îmbrățișezi cu iubirea ta!

Ați avut momente de cădere psihică, de-a lungul anilor? Cum v-ați remontat?

Dumnezeu a avut grijă să am o viață liniștită în familie, care a fost permanent în spatele meu, creându-mi un mediu prielnic pentru cântec, creație muzicală.

Am avut înțelegere și din partea instituției în care lucram, din partea colegilor care mă suplineau atunci când eram solicitat la marile concerte sau televiziuni, cărora le mulțumesc și acum.

Cântecul e tămăduitor și dătător de speranțe, m-a reconfortat! Când mă doare ceva, eu cânt o doină sau un cântec de dor, când mă bucur, cânt un cântec de dragoste, de joc și voie bună.

Ați experimentat, vreodată, epuizarea fizică ori emoțională? Ce sfat le dați tinerilor, în acest sens?

Artiștii sunt și ei oameni ca toți ceilalți, făcuți din același material. Au momente de căderi fizice sau emoționale, ca urmare a suprasolicitărilor, numărul de spectacole în perioade scurte, orele târzii, mediile în care au loc spectacolele, agenții patogeni, stresul, consumul fizic și psihic etc.

Sfaturile pe care le dau sunt următoarele:

• Dacă  se respectă, să selecteze evenimentele la care sunt solicitați.
• Să nu aibă mai mult de 1-2 spectacole pe zi.
• Este necesară o pauză mai mare între spectacole, pentru refacerea organismului, a corzilor vocale.
• Atenție la ce mănâncă, la consumul de alcool, de țigări.
• Să nu-și vândă sănătatea pe bani.
• Să nu intre în spectacol fără încălzirea vocii etc.
• Să nu facă compromisuri pentru bani, să țină la statutul de artist. Să nu cânte oriunde și orice. Să aibă un repertoriu care să trăiască mai mult decât artistul, pentru generațiile viitoare.

Care sunt planurile profesionale, în următoarea perioadă?

Artistul e mereu visător, își face proiecte de îmbogățire a repertoriului pentru a fi mereu proaspăt în memoria fanilor, pentru a fi solicitat. Multe nu depind numai de el, depind de starea de sănătate, depind de Dumnezeu. Eu mă rog la Dumnezeu să-mi țină drumul lung, să-mi dea sănătate, că mai am multe de spus. Am tolba plină, nedeșertată până acum.

Am început să scriu la volumul 11 al cărții „Vorbe de duh, Povestiri cu Tâlc“, să-mi pun tot repertoriul muzical într-o carte, să scot al 11-lea volum al CD-ului „Gheorghe Roșoga – Cântece Nemuritoare“, realizarea unui spectacol (al cărui titlu nu-l divulg acum).

La anul, dacă Dumnezeu o vrea, serbez un număr rotund de ani de viață și un număr rotund de ani de cântec. Dacă mă iubești Doamne, împlinește-mi visul!

Vă îmbrățișeze cu cântecul!