Gianina van Groningen este o sportivă româncă de renume, care a dus canotajul la alt nivel. De curând, a câștigat argintul la Jocurile Olimpice de la Paris, iar pe 21 septembrie se pregătește de alergare la LadiesRun. Despre sacrificiile unei cariere de succes, despre munca asiduă din spatele medaliilor, dar și despre familie și lecțiile învățate, pe parcursul timpului, am discutat cu invitata mea, în cadrul interviului #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine, pe paginadepsihologie.ro.
Cum se simte Gianina Van Groningen în această perioadă plină de după tensiunea Jocurilor Olimpice de la Paris?
Întotdeauna înaintea unei competiții importante nu îmi plăcea să fac planuri pentru perioada de după, dar acum că s-au mai liniștit lucrurile, am timp să mă relaxez mai mult și să mă gândesc la viitor. Mă simt foarte bine. Obosită, dar, în același timp, pot spune că și eliberată. Îmi doream foarte mult o medalie olimpică, iar acum pot spune că mă simt împlinită, din punctul acesta de vedere.
Care este temerea ta cea mai mare legată de o competiție?
În timpul unei curse nu mai am timp și pentru temeri. Acolo apar alte gânduri care se învârt în jurul a ceea ce eu numesc „cursa perfectă“ și cum să pun durerea pe care o am în corp pe butonul mute, în timp ce îmi păstrez luciditatea. Nu e un lucru ușor, fiindcă sportul nostru implică multă durere dar, cu timpul m-am obișnuit cu ea. Cât despre cea mai mare temere a mea dinaintea unei competiții, cred că este același lucru, frica de a nu putea face cursa cea mai bună.
Care este amintirea cea mai plăcută din momentul competiției?
Cele mai frumoase momente, pentru mine, sunt de fapt după ce se termină cursa, după linia de finish. Dar oh, cât de frumos este sentimentul unei curse bune; atunci când ești în sincron perfect cu colega, în conexiune cu barca și cu apa. Aceste lucruri te fac să nu mai simți durerea la fel. Te fac să simți că zbori. Un alt sentiment frumos este atunci când conduc cursa detașat și mai am câțiva metri până la finish, dar știu că voi câștiga. Superb.
Ce-ai aflat despre tine, în cursele tale, pe distanțe lungi?
Pe mine fiecare cursă m-a învățat câte ceva în plus și m-a pregătit puțin mai mult pentru finala olimpică. Cred că fiecare cursă sau antrenament ne pot învăța care ceva, dar mai ales cele pe care le pierdem. Atunci când câștig, analizez prea puțin ce am fi putut îmbunătăți pentru că este și normal, am câștigat. Lucru care nu este rău deloc. Totuși, atunci când pierd, intervine automat analiza și întrebarea „ce puteam face mai bine?“, lucruri care duc și la o încercare de a îmbunătăți tehnica și de a munci și mai atent.
De ce crezi că este important să facem sport?
Consider că întrebarea aceasta nici nu ar mai trebui să existe în vocabularul nostru, fiindcă toți ne suntem datori să știm importanța sportului și a mișcării. Nu există sănătate fără mișcare! Nici fizică și, pe termen lung, nici psihică. Și nu există nici scuze suficiente care să ne poată absolvi din a face mișcare, iar aici nu vorbesc de șase ore de antrenamente intense, ci de orice tip de mișcare.
În zilele noastre, întâlnesc atât de mult sedentarism (fie din comoditate, fie poate chiar și din puțină ignoranță), dar este atât de important să facem mișcare. În același timp, mă simt atât de norocoasă că fac parte dintr-un mediu și, mai recent și dintr-o familie în care sportul este atât de bine inclus în stilul de viață.
Titlul de „Vicecampioană Olimpică“ la dublu vâsle, înseamnă multă disciplină și timp dedicat carierei. Ce ai sacrificat, pentru acest titlu?
Orice a fost nevoie, însă nu le pot numi sacrificii, ci alegeri. Eu am ales să nu merg la evenimente (nunta surorii mele, balul de absolvire etc).
Nu este ușor să pleci de acasă la treisprezece ani și să înveți să te descurci singură. Nu a fost facil nici să îmi las soțul să pregătească el nunta, în timp ce mă antrenam în Snagov. La fel, nu a fost ușor nici să mă antrenez la capacitatea maximă, în timp ce mama nu se simțea bine, dar eu nu puteam merge să o văd. Cu toate acestea, sunt niște alegeri pe care mi le-am asumat și despre care, în acel moment am considerat că așa trebuie. Cred că la această întrebare ar trebui, mai degrabă, să răspundă cei dragi care m-au susținut și niciodată nu mi-au reproșat de ce lipsesc atât de des. Cred că lor le-a fost și mai greu decât mie.
Ți s-a întâmplat să vrei să renunți la cariera sportivă?
De prea multe ori cred, iar o dată am și luat decizia de a renunța. Nu cred că există o persoană care să nu considere că a ajuns la saturație și să vrea să o ia de la capăt. Ce am învățat, totuși, cu timpul a fost să nu iau niciodată o decizie atât de dramatică în aceeași zi. Încă un lucru care, personal, m-a ajutat a fost să vorbesc cu terapeuta mea și cu persoanele dragi mie, despre asta.
℗PUBLICITATE
Ai experimentat, vreodată, burnout-ul?
Pe moment nu l-am considerat a fi un burnout, însă da, am trecut printr-o perioadă din care simțeam că nu mai pot ieși. Această perioadă a fost înainte să renunț la canotaj, prima oară. Anul de după Jocurile Olimpice Tokyo a fost un an foarte greu pentru mine. Decesul mamei și tristețea locului 6 de la Tokyo au avut un impact destul de mare asupra mea. Am simțit că am ajuns la o cotitură în drumul meu și atunci am luat decizia de a mă opri din sport fără gânduri de a mă întoarce. Dar cum destinul așa are el stilul de a te duce unde și când trebuie, după zece luni m-am întors în barcă pentru încă un an, pentru Paris. Acum simt că au fost două dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat. A fost primul an în care doar m-am bucurat de sport, fără presiune și fără să trebuiască să demonstrez nimic, nimănui.
Cum ai grijă de tine, în zilele mai puțin bune?
În primul rând, încerc să nu iau o alegere drastică, în acele zile. Am învățat că dacă nu pot schimba ceva, înseamnă că sunt doar sentimentele mele care trebuie schimbate. Iar până la urmă, sunt niște reacții chimice în corpul meu, nu este ceva de durată. Dacă nu pot face asta, de obicei, accept starea în care sunt și mă gândesc că va trece. Nu este deloc ușor, dar este un mod conștient și pe care îl aleg, uneori, forțat. Pentru mine, funcționează. Asta sau îmi sun soțul și mă descarc lui.
Ce apreciezi cel mai mult la partenerul tău de viață?
Răbdarea și calmul lui. Pe scurt, este un om atât de bun, încât îi spun des că este prea bun pentru lumea asta.
Care este sfatul pe care l-ai primit de la mama ta și pe care îl pui mereu, în aplicare?
Mama a fost și va fi, dintotdeauna, motivația mea cea mai puternică. Mereu m-a susținut și a fost foarte mândră de mine, iar dacă ar fi să aleg unul dintre lucrurile învățate de la ea, ar fi să fiu o luptătoare (indiferent de ce obstacole întâlnesc) și că dacă îmi doresc ceva și muncesc pentru asta, pot obține orice.
Alergi în sprijinul persoanelor aflate în faze terminale. De ce crezi că este important să ne alegem o cauză socială?
Pentru mine, Hospice Casa Speranței este mai mult decât un ONG. În ultimele luni de viață, mama a fost internată acolo. Așa am cunoscut-o și pe Mirela Nemțanu, CEO-ul Hospice, o persoană extraordinară și căreia îi sunt foarte recunoscătoare. Susțin cauza lor, ori de câte ori pot și consider că este important ca oricine are posibilitatea, să ajute într-un mod sau altul. De fiecare dată când întâlnesc persoane aflate în faze terminale, sau suferind de orice fel de boală, uit de durerile mele mici și îmi aduc aminte de cât de mult trebuie să apreciez ceea ce am.
LadiesRun este primul eveniment de alergare stradală, dedicat exclusiv femeilor. De ce vrei să alergi, pe 21 septembrie?
Pentru că susțin foarte mult sportul și îmi doresc să îndemn cât mai multe femei să facă mișcare, iar LadiesRun este o oportunitate atât de bună pentru asta.
Ce sfat le dai doamnelor care nu fac deloc mișcare, dar care ar vrea să încerce cursa de 2 km?
În primul rând le felicit pentru inițiativă, iar în al doilea rând, le sfătuiesc să încerce să facă puțină mișcare, măcar cu o săptămână înaintea competiției (o plimbare mai alertă, să urce scarile, în loc de lift etc). Dar, în principiu, să nu uite să se distreze.
Cum arată această toamnă, pentru tine, din punct de vedere emoțional?
Mă simt foarte relaxată și împlinită. Este o perioadă încărcată, însă atât de frumoasă. În aceste clipe, vreau să îmi pun puțin gândurile în ordine, să desfac bagajele aduse din Snagov, să merg în vacanță și apoi să îmi consolidez un plan de viitor.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
