Skip to content

Glenn R. Schiraldi (n. 1947) a absolvit Academia Militară West Point, Universitatea Brigham Young și Universitatea din Maryland. Din 1982, este profesor la Universitatea din Maryland și este inițiatorul unor cursuri ce abordează subiecte privind conexiunea dintre minte și corp și dezvoltarea abilităților de viață pentru a face față evenimentelor dureroase sau traumatice. În cercetările întreprinse de el de-a lungul anilor la centrul de studii al universității, a fost interesat de legăturile dintre stres și tipurile de personalitate și de descoperirea unor mijloace de a întări stima de sine și reziliența. Pentru întreaga sa activitate ca profesor la Universitatea din Maryland a primit premiul Outstanding Teaching Award.

Glenn R. Schiraldi a elaborat și a implementat un program special de management al stresului pentru Departamentul Armatei de la Pentagon, program ce include tehnici de gestionare a agresivității și a mâniei, precum și metode de relaxare și de dezvoltare a abilităților de comunicare.

℗PUBLICITATE



Este membru în comitetul director al Depression and Related Affective Disorders Association (Asociația pentru Depresie și Tulburări Emoționale) colaborează cu Departamentul de Psihiatrie al Universității John Hopkins și face parte din colectivul redacțional al publicației International Journal of Emergency Mental Health.

Glenn R. Schiraldi a scris numeroase cărți pe tema sănătății mintale și fizice, dintre care menționăm: The Post-Traumatic Stress Disorder Source Book: A Guide to Healing, Recovery, and Growth; Conquer Anxiety, Worry, and Nervous Fatigue: A Guide to Greater Peace; Facts to Relax By: A Guide to Relaxation and Stress Reduction; Stress Management Strategies; The Anger Management Source Book: Paths to a Calmer, More Peaceful Existence și The Resilient Warrior Before, During, and After War.

De același autor

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0
0%