Îmi amintesc, cu mare bucurie, perioada în care am predat limba română pentru studenții străini din anul pregătitor de la Litere. E fascinant să-i înveți primele lor cuvinte în română pe zeci de oameni veniți din toate colțurile lumii – o lecție despre învățare, motivație, comunicare, adaptare și, nu în ultimul rând, despre… evaluare. În corectarea și în notarea testelor, urmam doi pași: subliniam structurile greșite și motivam studenții să caute singuri structurile corecte, să refacă textele și răspunsurile scrise inițial la test și să-mi spună, pe scurt, ce au învățat din acest proces. Lucrarea notată era cea refăcută și reflecta modul în care fiecare metaboliza învățămintele propriilor greșeli.
Cred că succesul învățării depinde, într-o mare măsură, de modul în care înveți să metabolizezi greșelile. Să-ți ajuți elevii și studenții să-și vadă greșelile și să-i motivezi să le îndrepte. Să găsești modelele potrivite care să le arate că poți să-ți îndeplinești visurile și în mod corect. Să le explici că a încerca „să fentezi“ un test sau un examen, să trișezi înseamnă să te trădezi pe tine, să recunoști că nu poți răzbi prin propriile forțe. Să elimini fobia de evaluare, să le spui elevilor și studenților că notele nu reprezintă măsura potențialului lor, ci doar o radiografie de moment. O evaluare e ca un set de analize. E aberant să înjosești un elev pentru o notă de patru, după cum e aberant să-i zici unui om, după un set de analize, că e „prost“ doar pentru că i-a ieșit colesterolul mărit.
Greșelile sunt o etapă premergătoare reușitei
În anii de școală și de facultate, greșelile nu trebuie asociate cu o povară care sabotează stima de sine a elevilor și a studenților, ci cu o etapă premergătoare reușitei. Învățarea implică suișuri, coborâșuri, întrebări și dileme, momente de eșec și de vulnerabilitate, clipe de renunțare, dar și curajul de a o lua de la capăt. Nu întâmplător, învățarea limbii române amintește, uneori, de etapa în care un bebeluș învață să meargă – o experiență lungă și dureroasă, care include căderi, repetarea din nou și din nou a aceleiași mișcări; o experiență în care este vital efortul părinților de a face tot ce pot să-i protejeze pe prichindei de colțurile mobilei, să-i ferească de scări și să pună perne prin jur. Cu alte cuvinte, efortul de a crea un spațiu prietenos cu toate greșelile, știind că, într-o zi, exact acest proces dureros le va permite să alerge.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Greșeala este o experiență fundamentală pentru existența și pentru devenirea noastră
Greșeala îi indică profesorului că elevul sau studentul are nevoie de ajutor. Greșeala oferă indicii legate de raționamentele elevilor și de modul în care procesează și aplică informația. Greșelile elevilor și ale studenților (re)configurează metodele de predare ale profesorilor.
Cu 1.200 de ani înainte ca Descartes să afirme „Gândesc, deci exist!“, Sfântul Augustin a scris „Greșesc, deci exist!“ (Fallor, ergo sum!). Sunt cuvintele înțelepte ale unui om care a înțeles că a greși nu este un defect rușinos al omului, ci e ceva fundamental pentru existența și pentru devenirea noastră.
℗PUBLICITATE
De-a lungul vieții, cu toții trecem prin momente dificile și prin situații în care, în mod inevitabil, vom lua decizii mai puțin inspirate. Suntem oameni, așa că e normal să avem suișuri și coborâșuri. Însă nu greutățile, ci atitudinea față de ele vor putea defini cine suntem și cum dorim să trăim. Ca profesori, nu putem utiliza constant o pedagogie a succesului, eludând pedagogia greșelii. Cele două sunt complementare și se construiesc reciproc. Greșeala nu are valoare educativă în sine și nu reprezintă un scop. Utilizată ca strategie de învățare, ca obiect de reflecție, prin dimensiunea sa ameliorativă și explicativă, greșeala devine o componentă importantă a educației. După cum medicamentele, luate în dozele optime (și cu prescrierea medicului), ne pot însănătoși. Dar aceleași medicamente pot fi letale, dacă abuzăm de ele. Așadar, nu mi-am propus să fac o apologie a greșelii. Ceea ce mă interesează nu este greșeala în sine, ci acceptarea ei ca fapt natural care însoțește învățarea. Pedagogia greșelii este importantă pentru accentul pe care-l îndreaptă asupra procesului, asupra drumului, nu doar asupra scopului.
Cine nu-și dă voie să greșească își limitează libertatea. Fiecare activitate devine un banal extemporal, în locul unei fascinante aventuri. Autoexigența excesivă ne face să trăim într-o închisoare a minții, în care interlocutorul nostru interior ne este cel mai aprig critic.
În loc de concluzie
În învățare, este esențial să schimbăm modul în care ne raportăm la greșeală, să ne detașăm de acea valorizare negativă, de asocierea greșelii cu eșecul și cu incompetența. Greșeala face parte din drumul fiecăruia dintre noi, fiind un pas prealabil oricărui succes în învățare. Învățarea rezultată din greșeală este valoroasă și relevantă pentru modul în care ne vom raporta la viitor. Eșecul la un examen este un bun indicator al nevoii de a organiza mai bine studiul sau de a schimba metodele de învățare. Ca atare, greșeala nu va fi un eșec, ci un salt esențial din punctul de vedere al experienței și al înțelepciunii. Schimbând perspectiva, se va schimba realitatea pe care o trăim. Ne vom da voie să experimentăm, să explorăm, să închidem capitole și să avem curajul de a deschide altele.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
