Apariția unui copil în viața unui cuplu este una dintre cele mai mari binecuvântări pe care le poate trăi acesta. Ca regulă generală, se vorbește mai mult despre partea frumoasă, plină și colorată a paharului numit sarcină, deși un mare procent al viitorilor părinți știu că această perioadă este, mai degrabă, un adevărat roller coaster.
De la transformările hormonale la provocările materiale asociate controalelor medicale și ecografiilor (de tot felul), până la evoluția în sine a fătului, viitorii părinți se tot „călesc“, pentru a face față celei mai grele meserii de pe Pământ. Din păcate, din realitatea acestei perioade fac parte și sarcinile cu risc, precum și cele care nu prezintă risc, dar care, la un moment dat, devin problematice, fiind mediatizate destul de rar și, desigur, nu răspicat.
Pierderea unui copil (fie că vorbim de avort spontan sau de deces survenit la scurt timp după naștere) reprezintă un subiect extrem de delicat, dar care rămâne, adesea, între pereții locuințelor noastre, din tot acest tablou lipsind, cu desăvârșire, compasiunea și empatia celor din jur.
Politicul „orchestrează“ organizarea socială, dar uită de cea sufletească
Cât privește implicarea socială și politică în astfel de cazuri, am putea aprecia că aceasta e aproape nulă, dacă stăm bine să ne gândim. Confruntându-se, poate, cu cele mai dramatice momente din viețile lor, tinerii din cuplu sunt, după aceea, nevoiți să revină la viețile lor de dinainte, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Dar iată, potrivit site-ului nytimes.com, Parlamentul Noii Zeelande a aprobat, în unanimitate, dar și în exclusivitate, legea prin care cuplurile ce se confruntă cu avort spontan sau care pierd un copil la scurt timp după naștere să beneficieze de trei zile de concediu plătit. Dacă, până acum, Noua Zeelandă și alte state asigurau un concediu plătit pentru cei care pierdeau fătul după douăzeci de săptămâni de sarcină sau mai mult, în prezent se dorește ca acest termen să fie extins, incluzând orice etapă a gravidității. Proiectul de lege aparține deputatului laburist Ginny Andersen și are toate șansele să devină lege în adevăratul sens al cuvântului, în următoarea perioadă.
℗PUBLICITATE
Merită subliniată importanța acestor măsuri, de vreme ce Organizația Caritabilă „Sands New Zealand“ (al cărei scop este acela de-a acorda sprijin cuplurilor care pierd un copil) raportează avorturi spontane și nașteri mortale anual, iar Colegiul Moașelor, din Noua Zeelandă, susține că 95% dintre avorturile spontane apar în cele mai riscante săptămâni de viață, și anume în săptămânile 12-14, din primul trimestru.
În aceste condiții, firește că merită apreciat sprijinul legal și, totodată, că modelul merită să fie implementat în cât mai multe state.
Orice rană deschisă are nevoie de timp pentru a se cicatriza și a se vindeca
În egală măsură însă, este sănătos să înțelegem că, dincolo de acest termen de trei zile de „refacere“, cuplul în cauză are nevoie de mai mult de-atât. Rana experimentată nu vine la pachet cu un manual de instrucțiuni, cu termene clare de „vindecare“, cu ștergerea memoriei peste noapte, prin simpla apăsare a unui buton de „reset“.
Ajută ca partenerii să fie conștienți, mai mult ca niciodată, că sănătatea psihică este la fel de importantă precum cea fizică. Revenirea la locul de muncă, după suferirea unei traume, este necesar să fie realizată gradual, ținând cont de starea de spirit a persoanei afectate, pentru o bună bucată de timp. De asemenea, sprijinul (fie el specializat sau nu) este vital, întrucât dincolo de familia nucleară, cuplurile ce traversează o astfel de situație au nevoie să se sprijine pe umerii celor din jur și să poată zâmbi la loc vieții, chiar dacă pe moment n-o pot face cu tot sufletul. Ar fi oportun ca exemplul Noii Zeelande să fie urmat și de alte state, în semn de solidaritate pentru sănătatea emoțională a fiecărui cetățean, care constituie mai mult decât un nume și o înregistrare într-un tabel cu numărul celor ce-au pierdut, cândva, un suflet.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
