Atunci când trăim în medii în care nu ni se permite exprimarea emoțiilor, iar nevoile noastre emoționale sunt invalidate și neluate în seamă, învățăm că nu sunt importante. Firescul pentru noi devine neglijarea acestora sau chiar începem să considerăm că nu există.
Ajungem să credem că este egoist să ne îngrijim de partea noastră psihică, emoțională. De cele mai multe ori, am primit semnale de-a lungul timpului că nu este potrivit să ne odihnim, să plângem, să fim confuzi, să fim jucăuși, să ne apărăm, să ne fie frică (și exemplele pot continua). Mesajul general poate a fost că nu este timp pentru așa ceva, („Nici eu nu am grijă de mine, de unde, până unde, te-ai gândit tu să încerci asta?“), că e mai important să fie ceilalți confortabili și împăcați, decât să ne exprimăm sau să ne îngrijim propria persoană.
Moștenirile copilăriei
Abuzul și instabilitatea sunt lucruri pe care am învățat inconștient să le gestionăm, prin a nu „provoca“ persoanele care aveau putere asupra noastră când eram copii și adolescenți. Iar de aici, concret, știm că trebuie să ne facem mici și să ne pliem după ceilalți − să nu-i supărăm.
Toate aceste lucruri rulează în fundalul minții noastre atunci când avem de ales dacă să urmăm o cale de a ne îngriji și a ține cont de noi înșine. Și toate ne duc spre căi prin care să nu ne asumăm un rol activ în viața noastră.
Mai mult decât atât, pentru că sistemul nervos este obișnuit cu neliniște, instabilitate și cu incapacitatea de a se regla, asta este realitatea pe care o cunoaștem mai mereu. E nevoie să înțelegem că așa este obișnuit să reacționeze corpul nostru la stresul acumulat și că merită toată atenția noastră spre a-l alina.
Cu cât mai bine reușim să facem asta (prin meditație, respirație conștientă, dezvoltare personală și terapie, odihnă și joc, conectare socială sănătoasă etc.), cu atât mai mult contribuim și la sănătatea fizică proprie, tocmai pentru că știm acum din cercetări că un nivel ridicat de stres pe termen lung se asociază cu probleme medicale.
Vechile obiceiuri se schimbă greu
Avem un tipar de a nu investi în grija față de propria persoană? E important să știm că acesta va rămâne prezent în mintea noastră și că vor exista mereu motive (dintre cele mai clare, dar și mai difuze) pe care ni le oferim pentru a amâna sau a neglija complet acea parte vulnerabilă din noi. Va fi o parte din mintea noastră care va vrea să ne saboteze, iar noi, recunoscând-o, putem alege să nu o mai credem și să nu o mai urmăm.
Aici e bine să luăm în calcul și o strategie pragmatică:
℗PUBLICITATE
- Voi face pași către grija față de mine (de exemplu, să merg la o plimbare, să stau în natură, să discut profund cu o prietenă, să înfrunt pe cineva care țipă la mine etc.) într-o manieră mecanică – cel puțin pentru început. E posibil ca dacă așteptăm să ne vină motivația pentru a face o schimbare, să nu o mai facem. De aceea, încercăm lucruri pur comportamentale – pentru că așa știu că e bine, pentru că mi-a fost recomandat, nu aștept să mă conving (nici să ne spălăm pe dinți nu prea vrem, dar o facem pentru binele nostru sau chiar automat, de la un moment dat).
- Mai departe e posibil să apară o stare emoțională inconfortabilă: vinovăția. Această emoție apare tocmai pentru că nu am fost obișnuiți să avem grijă de noi și pentru că ni s-a transmis explicit sau implicit că nu e potrivit, că nu e frumos, că nu e acceptat social să investim în noi.
Sunt multe generații și comunități din care venim care așa au trăit – neavând resurse pentru a avea grijă cu adevărat de sănătatea mintală (și chiar nici de cea fizică). Vinovăția poate fi exact acel semnal care ne arată conflictul creat în mintea noastră: partea sănătoasă și asumată îmi spune să merg în direcția nevoilor și emoțiilor mele, iar părțile rănite și inconștiente din trecut îmi spun că nu e firesc să fac asta; iar eu pot alege acum.
În prezent, avem resurse pe care să le folosim, pentru a ne îndrepta către o viață echilibrată, putem alege relațiile cu care ne înconjurăm, ce materiale din social media consumăm, în ce acțiuni ne investim resursele pe termen lung. Și este complet în regulă și recomandat să stăm printre oameni și mesaje care promovează egalitatea, asumarea și respectul reciproc, și față de propria persoană.
Vinovăția pe care o putem întâlni este și ea umană. Și e în regulă să o primim. Însă, ca pe orice altă emoție, e recomandat să nu o lăsăm să ne controleze viața și deciziile.
E de ajutor, pentru gestionarea vinovăției, să avem un om drag cu care putem vorbi despre ce simțim și să simțim că e alături de noi. De asemenea, e important să ne reamintim că, în acest context, grija față de sănătatea noastră mintală este una dintre nevoile noastre de bază, că există o mulțime de dovezi științifice (și din munca în domeniul sănătății mintale) care ne atestă asta, și că e perfect în regulă să ne vedem pe noi înșine la fel de importanți ca pe ceilalți oameni. Nu există un motiv realist pentru care să simțim vină, pentru că nu am făcut rău cuiva (nici atunci când ieșim din relații). Putem avea grijă de noi, fără să îi rănim pe ceilalți.
În această mișcare pe care o facem, e important să ne așteptăm la necunoscut și incertitudine. Tocmai pentru că facem o schimbare față de felul în care e obișnuit sistemul nostru. Lucrurile pe care o să le încercăm, gândurile care vor apărea și stările emoționale nu ni se vor părea firești – pentru că sunt noi. S-ar putea să simțim bucurie, liniștire sau relaxare și apoi să apară o neliniște neexplicată. Neliniștea vine tocmai din noutate și din obișnuința de a nu avea spațiu să fim prezenți cu noi înșine. E posibil să iasă la iveală emoții precum anxietate, furie, ca urmare a atenției pe care o acordăm propriei persoane și nevoilor (mai mult sau mai puțin împlinite în timp). E în regulă, respirăm și ne amintim că avem acum ancore, pentru a nu fi doborâți. Și e important să ne dăm timp să le exersăm pe toate.
Sănătatea ta contează. Liniștea ta contează. Emoțiile tale contează.
Articol realizat cu sprijinul PsyLife.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
