Ai încetat vreodată să mai observi zumzetul frigiderului, ticăitul unui ceas sau zgomotul de fundal dintr-o cafenea aglomerată? Sau poate, în timp, ai observat că te sperii mai puțin de un sunet puternic care, inițial, te făcea să tresari?
Acest proces, prin care devenim treptat mai puțin receptivi la un stimul repetat, este cunoscut sub numele de habituare (obișnuință): un concept fundamental atât în psihologie, cât și în neuroștiințe.
Ce este habituarea?
Habituarea este procesul prin care încetăm, treptat, să mai răspundem la un stimul după expunerea repetată la acesta. Nu este o alegere conștientă, ci mai degrabă un răspuns automat al sistemului nostru nervos, care este conceput pentru a ne ajuta să ne adaptăm eficient la mediu. De exemplu, atunci când îți pui prima dată un ceas la mână, e posibil să fii foarte conștient de prezența lui. Cu toate acestea, după ce l-ai purtat o vreme, nu-l mai observi, chiar dacă ceasul este tot la mâna ta. Această reducere a conștientizării ceasului este rezultatul obișnuirii.
De ce este importantă habituarea?
Eficiența cognitivă: Ignorând stimulii neimportanți, creierul eliberează resurse pentru a se concentra pe informațiile noi sau schimbătoare, care ar putea necesita atenția ta. Această capacitate de a filtra zgomotul de fundal este crucială pentru eficiența cognitivă.
Reglarea emoțională: Obișnuirea te ajută, de asemenea, să-ți gestionezi reacțiile emoționale. De exemplu, un zgomot puternic te-ar putea speria atunci când îl auzi prima dată, dar prin expunere repetată, reacția se diminuează. Această reducere a răspunsului te ajută să nu fii copleșit(ă) de stimuli persistenți.
Adaptarea comportamentală: Într-un sens mai larg, habituarea este o formă de învățare. Îți permite să-ți adaptezi comportamentele ca răspuns la stabilitatea mediului tău. De exemplu, să locuiești lângă un drum aglomerat poate fi inițial stresant, dar, în timp, obișnuința te ajută să te acomodezi cu zgomotul, reducând stresul și disconfortul.
Înțelegerea habituării: perspective din cercetare
Cercetătorii studiază habituarea de câteva decenii, dezvăluind mecanismele de bază și aplicațiile sale extinse. Iată câteva perspective-cheie din studiile lor:
Mecanisme neuronale: Cercetările pe animale, precum lucrările lui Eric Kandel cu Aplysia (un tip de melc de mare), au arătat că obișnuirea este legată de schimbări la nivel sinaptic. Odată cu expunerea repetată la un stimul, neuronii implicați în procesarea acelui stimul eliberează mai puțini neurotransmițători, ducând la o scădere a răspunsului. Această plasticitate sinaptică este un aspect fundamental al învățării și al memoriei.
În 1966, Thompson și Spencer au identificat mai multe caracteristici ale obișnuirii, care se aplică atât la oameni, cât și la alte organisme:
℗PUBLICITATE
- frecvența stimulului: răspunsul scade mai rapid prin stimulare frecventă;
- recuperare spontană: răspunsul poate reveni în timp, dacă stimulul este suspendat;
- intensitatea stimulului: stimulii mai intenși duc la o obișnuire mai lentă;
- generalizarea stimulului: obișnuirea cu un stimul poate să se generalizeze la stimuli similari.
Aplicații în terapie: Habituarea este un pilon al terapiei prin expunere, o tehnică utilizată în tratarea tulburărilor de anxietate și a fobiilor. Prin expunerea repetată a pacienților, într-un mediu controlat, la sursa fricii lor, terapeuții îi ajută să se obișnuiască cu stimulul, reducând intensitatea anxietății lor în timp.
Influența contextului: Contextul în care este prezentat un stimul poate influența ritmul și amploarea habituării.
Tali Sharot, o renumită neurocercetătoare și autoare, a explorat conceptul de habituare în contextul mai larg al modului în care creierul nostru procesează informațiile și formează convingeri. Cercetările sale se concentrează în principal pe optimism, pe luarea deciziilor și pe mecanismele psihologice care stau la baza comportamentului uman.
În cercetările și scrierile sale, Sharot descrie cum creierul nostru tinde să se adapteze atât la stimulii pozitivi, cât și la cei negativi, un proces strâns legat de habituare. Ea explică faptul că, deși inițial putem avea o reacție emoțională puternică la un eveniment nou sau la o informație nouă, în timp, creierul nostru devine mai puțin receptiv pe măsură ce dispare noutatea. Aceasta este un exemplu clasic de habituare. Sharot subliniază că acest proces este crucial pentru supraviețuirea noastră, deoarece ne permite să ne concentrăm atenția pe stimuli noi și potențial mai importanți, în loc să fim copleșiți constant de cei familiari.
Sharot explorează, de asemenea, rolul dopaminei, un neurotransmițător asociat cu recompensa și plăcerea, în procesul de obișnuire. Când experimentăm ceva plăcut, nivelurile de dopamină din creier cresc, ceea ce întărește comportamentul. Cu toate acestea, prin expunerea repetată la aceeași recompensă, nivelurile de dopamină pot scădea, ducând la obișnuire.
În cartea sa, The Influential Mind, Sharot discută despre cum obișnuirea afectează luarea deciziilor și comportamentul. Ea susține că, deoarece creierul nostru este „programat“ să se obișnuiască cu stimulii repetați, acest lucru poate duce la complacere în diverse aspecte ale vieții, inclusiv în relații, muncă și sănătate. Sharot sugerează că, fiind conștienți de procesul habituării, indivizii și organizațiile pot crea strategii pentru a menține implicarea și motivația, cum ar fi introducerea variabilității și a noutății în rutine, pentru a menține creierul angajat și receptiv.
Tara Sharot sugerează că, pentru a contracara efectele obișnuirii, ar trebui să cauți noi experiențe și provocări care să-ți stimuleze creierul în moduri diferite. Expunându-te constant la situații noi sau variindu-ți rutinele, poți preveni estomparea răspunsurilor emoționale, menținându-ți un nivel mai ridicat de satisfacție și implicare generală în viață.
Probabil îți voi spune mai multe despre un ritual pe care-l poți folosi ca antidot împotriva obișnuirii în exces într-un articol viitor. Până atunci, te invit să răspunzi la aceste întrebări:
- Cu ce te-ai obișnuit vara aceasta?
- De ce obicei ai vrea să scapi și până când?
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
