În aceste zile de sărbătoare, amintiți-vă că relațiile de familie sunt un lucru complicat, devenind chiar dificile în timpul sărbătorilor.
Eu, cu cât înaintez în vârstă, devin tot mai modestă în privința aceasta. Când spirala anxietății urcă suficient de mult și durează suficient de mult, până și cele mai mature dintre relații pot începe să arate ca unele disfuncționale. Așa cum spunea romanciera Mary Karr, disfuncțională e orice familie care are mai mult de un membru.
Așa că întotdeauna le reamintesc cititorilor mei că, uneori, până și cele mai frumoase relații ajung să se blocheze din cauza distanțării, a tensiunilor și a durerii. Tendința noastră automată de tip „luptă sau fugi“ e adânc întipărită în natura umană și se manifestă mai ales în caz de stres. Iar sezonul sărbătorilor e unul plin de stres, chiar dacă nu vi se pare așa.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Deci, poate că nu e un lucru înțelept să scoateți la lumină subiecte cu încărcătură emoțională în preajma sărbătorilor. Străduiți-vă să fiți cât se poate de non-reactivi și să transmiteți mai puțină anxietate decât primiți. Încercați să dați tot ce aveți mai bun, în special atunci când un alt membru de familie se poartă rău.
Stabiliți-vă scopuri rezonabile pentru reuniunile de familie cu potențial problematic. Un obiectiv remarcabil ar fi să vă observați atât pe voi înșivă, cât și pe ceilalți membri de familie, pentru a vedea în ce fel își gestionează fiecare (inclusiv voi înșivă) tensiunea emoțională. (Supra-funcționarea, sub-funcționarea, hărțuirea, distanțarea și triunghiurile familiale o vor scoate oricum la iveală.) Sau poate că scopul vostru ar trebui să fie acela de a nu vă lăsa atrași în dispute sau în cercul vicios al negativității. Supraviețuirea poate fi, și ea, un obiectiv perfect rezonabil.
Sărbători fericite!
Și, pe parcurs, dacă puteți, nu uitați să vă distrați!
Dr. Harriet Lerner, autoarea cărților Confesiunile unei mame imperfecte și De ce nu vrem iertarea?