Haruki Murakami – Pagina de Psihologie
skip to Main Content

Haruki Murakami, unul dintre cei mai populari scriitori japonezi contemporani, s-a născut în 1949, la Kyoto. A studiat teatrul la Universitatea Waseda din Tokio. Experiența de proprietar al unui bar în care se cânta jazz (reflectată în romanul său din 1992, La sud de graniță, la vest de soare) și cea de traducător al operelor lui F. Scott Fitzgerald, John Irving, Truman Capote și Raymond Carver își vor spune cuvîntul în formarea sa ca mesager al unei Japonii occidentalizate – un ținut amăgitor, lipsit parcă de suflet și suflu, al cărui spirit străvechi pare să fi dispărut aproape în întregime.

Primul său roman, Ascultă cum cântă vântul (1979), i-a adus Premiul Gunzo, fiind urmat de Pinball, 1973 (1980) și În căutarea oii fantastice (1982, distins cu Premiul Noma). În 1987 a publicat Pădurea norvegiană, bestseller internațional, tradus în numeroase limbi și vândut în milioane de exemplare. Murakami a mai publicat volumul de interviuri Underground. Atentatul de la Tokio și spiritul japonez (1997) și romanele La capătul lumii și în țara aspră a minunilor(1985, pentru care a primit Premiul Tanizaki), Dans dans dans (1988), Cronica păsării-arc (1994, nominalizat la prestigiosul IMPAC Dublin Literary Award), Iubita mea, Sputnik (1999), Kafka pe malul mării (2002), 1Q84 (2009-2010) și Tsukuru Tazaki cel fără de culoare și anii săi de pelerinaj (2013), precum și volumele de povestiri sau eseuri Elefantul a dispărut (1993), După cutremur (2000), Salcia oarbă, fata adormită (2006), Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă (2007), Meseria de romancier (2015) și Uciderea Comandorului (vol. 1, 2018). A fost nominalizat în repetate rânduri la Premiul Nobel.

℗PUBLICITATE



De același autor

Pagina de Psihologie

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută