skip to Main Content
Hikikomori – Fuga De Lume și Cum îi Putem Readuce Alături De Noi Pe Cei Dragi

Hikikomori – fuga de lume și cum îi putem readuce alături de noi pe cei dragi

Societatea în care trăim poate influența manifestarea tulburărilor psihice. Mediul nostru este în permanentă schimbare, iar modificările sunt rapide și de impact. Cu precădere mediul urban supune oamenii unor contexte de viață solicitante și constante.

Poate fi greu de tolerat o viață în care predictibilul nu-și are locul și presiunea de a avea succes este mereu prezentă. Încurajarea performanței și promovarea unei competiții sănătoase conduce către progres, însă ce se întâmplă când oamenii nu mai pot ține pasul cu rigorile societății?

Unii dintre noi refuză să împărtășească cu apropiații problemele prin care trec, aleg să se retragă din diverse activități, ajungând chiar să rupă contactul cu mediul social.

Japonia este țara în care fenomenul izolării sociale este denumit hikikomori. Acesta apare ca reacție la ritmul alert de viață, refuzul unei vieți echilibrate și stabilirea unor standarde greu de atins.

Hikikomori descrie atât situația, cât și persoana care – pentru o perioadă de peste șase luni – se izolează de societatea din care face parte, alege să rupă contactul cu cei apropiați și refuză să mai frecventeze școala sau munca. 

Într-un raport din 2016 al guvenului japonez, peste 540.000 tineri cu vârste cuprinse între 15 și 30 ani se aflau în această condiție, iar cifrele sunt estimate acum la 1,55 milioane de persoane hikikomori.

Fenomenul se manifestă cel mai frecvent în rândul persoanelor de sex masculin – apare în adolescență și se continuă la maturitate. În această etapă, indivizilor le poate fi greu să-și contureze o identitate, iar presiunea construirii unei vieți de succes poate fi greu de dus. Într-un asemenea context, mulți aleg să se retragă din rutinele vieții de adult și își petrec timpul la calculator, în fața televizorului, citind sau ascultând muzică.

 Ce putem face, când un apropiat se află în această situație?

Să ne împărtășim suferința cu un grup de suport (sau cu persoanele apropiate)

Vrem să ne simțim parte a societății și să fim plăcuți de către ceilalți. Adesea, credem că – dacă ne dezvăluim problemele cu care ne confruntăm – vom fi dați la o parte.

De multe ori, în cazul părinților care descoperă acest blocaj în funcționarea copiilor, tendința lor este aceea de a ascunde situația. Pentru a păstra o anumită imagine în societate, ei caută să ignore evidentul și amână mult căutarea ajutorului de specialitate. Împărtășirea cu un grup de suport ajută mult și datorită faptului că normalizează întreaga situație. Dacă aderarea la un astfel de grup poate fi un pas prea greu, atunci simplul act de a recunoaște față de cei apropiați că traversăm un moment dificil este de mare folos.

Să ne deschidem către comunicare (nu impunem ce trebuie făcut, lăsăm interlocutorul să inițieze conversația și promovăm un mediu în care aceasta să se simtă în siguranță)

Tendința apropiaților și îndeosebi a părinților este de revoltă în fața izolării persoanei afectate. Ei încearcă învinovățirea acesteia și rostesc discursuri moralizatoare, în care furia este emoția principală. Astfel, hikikomori începe să perceapă pericolul până și în propria casă, nu doar în societate. Ne este de un real ajutor să creăm un context de siguranță, în care hikikomori să perceapă că este acceptat chiar dacă trece printr-o perioadă dificilă.

Să deblocăm situația cu cheia acceptării (când pretindem că problema nu există, generăm o discrepanță majoră)

Persoanele care aleg să se izoleze au emoții negative raportate la lumea înconjurătoare. Simt frică legată de ceea ce s-ar putea întâmpla dacă ar ieși din casă; tristețe, vizavi de modul în care își gestionează situațiile de viață; sau invidie, îndreptată către persoanele care duc un trai normal. Este nefiresc pentru cei din jur să se comporte ca și când totul ar decurge firesc.

Negarea problemei de către cei din jur le înrăutățeste starea, făcând loc autoblamării și furiei vizavi de cei apropiați și de societate.

Să identificăm resursele din interiorul familiei (și să le folosim)

În pragul unui astfel de blocaj în familie, focalizarea se îndreaptă spre lucrurile care merg prost. Situația se poate îmbunătăți considerabil, dacă putem vedea punctele forte. Relația apropiată cu unul dintre părinți sau ritualurile care ne făceau plăcere altădată pot constitui o bază sigură către revenirea graduală în societate. 

Trăim într-o lume în care timpul nu mai are răbdare cu oamenii“ și e firesc să simțim că, din când în când, avem nevoie de câte o pauză. Totuși, ar fi bine să ne păstrăm vitalitatea și dorința de a lupta pentru ceea ce ne dorim, chiar dacă pe termen scurt nu vedem rezultatele așteptate. În egală măsură, este o dovadă de umanitate să fim receptivi și să avem compasiune față de cei cărora le vine mai greu să înfrunte tumultul fiecărei zile.

Iulia Filip

Iulia Filip este absolventă a Facultății de Psihologie. Și-a păstrat curiozitatea din copilărie față de toate lucrurile care o înconjoară și a adaptat-o în funcție de circumstanțele de viață. De ceva timp, se străduiește să înțeleagă cum funcționează oamenii, de ce sunt atât de diferiți și, totuși, atât de asemănători.

Această postare are 2 comentarii
  1. Articolul este și o trăire cu un anumit grad de elevare a sinelui propriu, deci poate fi privit și dintr-o perspectivă experierțială.
    Elaborarea textului de față presupune o cunoaștere, psihologică mai ales, de o profunzime și consistență peste medie, completată și placut ambientată de vibrațiile intelectuale specifice autoarei.
    Înzestrarea nativă se cere a fi cultivată inclusiv prin exersarea continuă atât a percepțiilor, cât mai ales a prelucrărilor cognitive. Alături de aceste eforturi interne merită obiectivarea lor prin scris și publicare întrucât și prin stilul narativ autoarea arată calități cu totul aparte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search
Back To Top
×Close search
Caută