Skip to content

Vacanța de iarnă aduce, de obicei, momente de reflecție, timp petrecut cu familia și amintiri din copilărie. De asemenea, pentru mulți copii, aceasta este perioada în care se pregătesc să meargă în tabere sau în excursii. În acest context, mi-am amintit de singura tabără din copilăria mea. A fost o experiență care mi-a arătat cum hiperprotecția parentală poate lăsa urme adânci asupra unui copil și, mai târziu, asupra adultului care devine.

Tabăra care m-a învățat despre libertate… prea târziu

Aveam vreo zece ani când am fost lăsată, pentru prima și singura oară, într-o tabără. Părinții mei erau genul hiperprotector: „Să nu te murdărești!“, „Ai grijă să nu te lovești!“, „Ești prea sensibilă pentru asta!“ – acestea erau refrenele copilăriei mele. Și cum să nu devii sensibilă când toată lumea îți tot spune asta?! M-am regăsit atunci, printre ceilalți copii, ca un copil „de cristal“, rătăcit într-o junglă de neînțeles.

Nu era vorba doar de tabără. Era un simbol al întregii mele copilării, în care libertatea părea un lux pe care nu aveam să-l experimentez. Iar paradoxul a fost că, odată cu adolescența, m-am trezit aruncată direct în „jungla vieții“, fără niciun manual de supraviețuire. „Nu mai fi așa sensibilă!“, mi se spunea. Dar cine te învață să fii altfel, dacă n-ai avut ocazia să experimentezi riscul, greșeala sau necunoscutul?

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Cum hiperprotecția modelează viitorul adult

Hiperprotecția parentală are rădăcini în frică: frica de necunoscut, de pericole reale sau imaginare și, mai ales, frica de a vedea copilul suferind. În loc să-și învețe copilul cum să treacă peste obstacole, acești părinți construiesc un zid în jurul său, transformând necunoscutul într-un teritoriu interzis.

Un copil hiperprotejat se va transforma, de cele mai multe ori, într-un adult copleșit de responsabilități și nesigur pe el. În cartea sa de referință, Cum să-ți reinventezi viața, Jeffrey E. Young explică faptul că unele dintre cele mai importante nevoi de bază sunt relaxarea și joaca, deseori neglijate la adulții care au crescut sub un control parental excesiv.

Cercetările arată că părinții care limitează excesiv explorarea copilului contribuie la formarea unui stil de atașament nesigur. Acest stil poate duce la probleme precum:

  • indecizia cronică: deciziile importante devin copleșitoare, deoarece copilul devenit adult nu a avut șansa să ia decizii proprii în copilărie;
  • rezistență scăzută la eșec: un eșec mic poate părea o tragedie uriașă, deoarece copilul a fost obișnuit să evite complet greșelile;
  • dificultăți în gestionarea timpului: mulți adulți proveniți din familii hiperprotective tind să prioritizeze „a face“ în loc de „a fi“, simțindu-se vinovați pentru momentele de relaxare.

De multe ori, ajungem în concedii cu laptopul, simțind că trebuie să fim productivi, chiar și în momentele de odihnă. Aceasta este moștenirea lăsată de un stil parental care a pus siguranța și controlul deasupra explorării și a libertății.

Exemple din terapie: când copilăria devine un obstacol

O clientă îmi povestea în terapie cum, în copilărie, îi era interzis să facă lucruri pe cont propriu. „Mama nu mă lăsa nici măcar să-mi aleg hainele, de frică să nu fac o greșeală. Acum, ca adult, mă simt pierdută când trebuie să iau decizii importante“. Această mărturie este reprezentativă pentru mulți adulți care, fără să fie conștienți, rămân prizonierii unui stil de parenting care le-a oferit protecție, dar nu și libertate.

℗PUBLICITATE



Un alt exemplu este povestea unui client care, în copilărie, visa să fie explorator, să descopere lumea și să trăiască aventuri. „Visam să ajung în locuri sălbatice, dar părinții mei mi-au spus mereu că lumea este un loc periculos, mai ales locul acela. Azi, mă uit la documentare despre junglă și simt că nu am curajul să fac asta cu adevărat“.

Aceste povești sunt un semnal de alarmă pentru părinții care, în încercarea de a proteja, pot limita viitorul copilului lor.

Cum spargi tiparele hiperprotecției

Nu e niciodată prea târziu să-ți rescrii povestea interioară, practic să rescrii scenariul. Fie că ești un părinte care dorește să ofere mai multă libertate copilului, fie că ești un adult care încearcă să depășească tiparele din copilărie, există soluții practice care pot ajuta:

  1. Oferă spațiu copilului să exploreze: este important să-l lași să încerce lucruri noi, chiar dacă există riscuri minore. Explorarea este modul natural prin care copilul învață despre lume. De exemplu: jocul de puzzle este o bună metodă de „explorare“. Astfel, învață că o problemă are mai multe soluții și că este în regulă să încerce până reușește.
  2. Încurajează-i autonomia: lasă copilul să ia decizii simple, precum alegerea hainelor sau a activităților. Astfel, își va dezvolta încrederea în sine. Nu uita: autonomia începe cu prima linguriță de iaurt pe care copilul încearcă să o mănânce singur.
  3. Reconectează-te cu copilul interior: ca adult, întreabă-te ce visuri din copilărie au fost abandonate și cum le poți readuce în viața ta?
  4. Construiește reziliență: încurajează copilul (sau pe tine însuți) să vadă eșecul ca pe o lecție, nu ca pe un capăt de drum.

Îndrăznește să visezi din nou

Poate ești tentat(ă) să crezi că hiperprotecția oferă rădăcini copilului, dar cu siguranță îi taie aripile. În schimb, o copilărie echilibrată îl învață să le dezvolte pe ambele.

Perioada sărbătorilor și a vacanțelor este un moment ideal pentru reflecție. Dacă ești părinte, oferă copilului tău șansa să descopere lumea, iar dacă ești adult, dă-ți voie să redescoperi ceea ce ți-a fost interzis să faci cândva.

Acum, cititorule, gândește-te la ultimul concediu. Ai luat laptopul cu tine? De câte ori pe zi ai citit e-mailurile sau te-ai gândit la următoarele sarcini de la birou? Ți-ai permis, cu adevărat, să te relaxezi?

Dacă te regăsești în aceste întrebări, poate e timpul să-ți schimbi perspectiva. Uită-te în ochii copilului tău și, la următoarea tabără organizată de școală, spune-i un „DA“ sincer, cu toată deschiderea. Este un pas mic pentru el, dar un salt uriaș pentru libertatea lui emoțională – și poate chiar pentru a ta.


Citește și:

Roxana Niciev este psihoterapeută specializată în psihoterapie cognitiv-comportamentală, cu competențe în terapia schemelor și terapia sistemică – cuplu, copil, familie, activând în cabinetul său privat din București. Este mama unui adolescent, care a ținut-o mereu în contact cu lumea dinamică și provocatoare a tinerilor. De asemenea, și-a dezvoltat o pasiune pentru scrierea poveștilor terapeutice dedicate copiilor, inspirate de dorința de a le oferi sprijin emoțional și perspective pozitive. Crede în importanța unei comunicări autentice, punând accent pe empatie, compasiune și relaționare sănătoasă.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0
Livrare gratuită în România la achiziții de peste 149,00 lei
0%