Cum ar fi un actor cu trac de scenă atât de mare, încât să nu își poată purta prestația pe culmile performanței de care este capabil? Sau un dansator împiedicat și incomodat de lumina puternică a reflectoarelor? Ori un orator fâstâcit, vizibil copleșit de multitudinea ochilor curioși, ațintiți asupra lui? Cu certitudine, o doză de histrionism nu doar că ajută în anumite contexte, dar este absolut necesară în vederea desfășurării optime a unor profesii care necesită un comportament teatral și, de ce nu, uneori excesiv.
Există multe persoane care pot prezenta trăsături de personalitate de tip histrionic, aspect absolut firesc în funcționarea cotidiană. Devine problematic atunci când individul resimte un disconfort subiectiv, când aceste trăsături devin rigide, stabile, inadaptate și generează o deteriorare funcțională semnificativă. În acest caz putem discuta despre o tulburare de personalitate histrionică.
La fel ca în situația altor tulburări de personalitate, multe dintre materialele pe care le-am parcurs în mediul online prezentau diverse strategii de „supraviețuire“ pentru cei aflați în proximitatea persoanelor suferinde. Fie că ne regăsim în postura de parteneri de viață, copii sau părinți, suntem instruiți în fel și chip cum să facem față devierilor de la firesc cu care suntem nevoiți să ne confruntăm. Dar, în virtutea faptului că nimeni nu alege cu bună știință să poarte o povară atât de greu de dus pentru sine, cât și pentru aparținători, propun să încercăm să înțelegem ce se întâmplă, în acest caz, în spatele dezinhibiției oferite chiar și atunci când nu există cerere pentru așa ceva.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Manifestări în viața de zi cu zi
Vorbim despre un el sau ea care caută să atragă atenția celor din jur cu orice preț. Și o face utilizând un întreg arsenal:
- Limbajul folosit urmărește să impresioneze audiența, însă relatările sunt superficiale și lipsite de detalii. Își exprimă opiniile într-un mod pretențios, nefiresc, fără susținere argumentată. De exemplu, poate afirma despre altcineva că este o persoană minunată, dar nu are capacitatea de a exemplifica prin calități concrete care să justifice o astfel de opinie.
- Aspectul fizic, implicit, comportamentul sunt de cele mai multe ori nepotrivite și stau sub semnul unei tente sexuale seducătoare și provocatoare. Nu sunt orientate doar către persoanele față de care individul are un interes sexual sau romantic, ci se manifestă în diverse relații sociale, ocupaționale și profesionale, dincolo de normele contextului social (DSM-5 – Manual de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale).
- Își exprimă emoțiile într-un mod exagerat, teatral, dramatic. Trece rapid de la o emoție la alta, de la plâns necontrolat în contexte nesemnificative din punct de vedere sentimental, la accese de furie ori veselie teatrală.
- Consideră relațiile pe care le are mult mai apropiate decât sunt în realitate, astfel că adresează apelative de genul „dragul meu prieten“ chiar și cunoștințelor uzuale.
Explicații din culise
La o primă impresie, par persoane sociabile, entuziaste, plăcute, interesante, însă devin repede obositoare pentru cei din jur, având în vedere interminabila căutare de a fi mereu în centrul atenției. Doar că acest comportament caracteristic camuflează adevăratul substrat, și anume frica de a fi respins. Dacă nu reușesc să întoarcă toate reflectoarele atenției celorlalți asupra propriei persoane, se simt inconfortabil și au sentimentul că nu sunt apreciați. De aici exuberanța, aparenta veselie, care îi caracterizează atât de bine. Însă aceasta nu reprezintă nimic altceva decât manifestarea comportamentală, verbală, afectivă, emoțională a sentimentului de inadecvare, a fricii de respingere. Așa că sunt în stare să se poarte singuri pe sub toate furcile caudine (cum ar fi interacțiunile sociale pe care le evaluează ca fiind dovezi de „umilire și respingere“) numai pentru a fi văzuți, auziți, acceptați, apreciați.
Deoarece se tem să fie inadecvați și vulnerabili la a fi neglijați, manifestă o imagine de sine compensatorie, prin care se consideră fermecători, impresionanți și demni de atenție.
Se ghidează după credințe centrale precum: „Am nevoie de admirația altora, ca să fiu fericit“, „Sunt o ființă foarte plăcută, amuzantă și interesantă“, „Oamenii sunt aici ca să mă admire și să facă ce zic eu“, „Nu au dreptul să-mi refuze plăcerea“.
Credințele condiționale includ următoarele: „Dacă îi distrez sau îi impresionez pe oameni, am valoare“, „Dacă nu pot să-i distrez, oamenii mă vor abandona“, „Dacă oamenii nu-mi răspund, sunt ticăloși“, „Dacă nu reușesc să-i captivez, sunt neajutorat“ (Aaron T. Beck).
℗PUBLICITATE
Cum se vede frica la exterior
Frica de respingere le generează o doză consistentă de sugestibilitate. Astfel că sunt extrem de influențabili, schimbându-și convingerile în mod cameleonic, în funcție de interlocutor sau context. Din această cauză, devin nedemni de încredere pentru cei din jur, superficiali ori își pot complica inutil existența.
Se bazează pe intuiție și acordă încredere în special persoanelor cu autoritate puternică, de la care așteaptă să le rezolve ca prin minune problemele.
Sunt persoane care se plictisesc repede și caută noi provocări, aspecte stimulante. Chiar dacă încep un proiect sau se angajează într-un nou context profesional, își vor pierde rapid interesul. La fel și în relații, le neglijează pe cele de lungă durată, pentru a oferi spațiu de desfășurare intrigilor specifice unei noi relații. În cuplu doresc să își manipuleze și să domine partenerii, în timp ce concomitent manifestă dependență față de aceștia.
Își pot asuma facil rolul de „suflet al petrecerii“ (o, și poate uneori chiar i-am invidiat, noi, cei de pe margine, pentru îndrăzneala de a se face remarcați…), dar la fel de repede se supără exagerat dacă sunt criticați, de exemplu, pentru felul în care arată, având în vedere investiția considerabilă de timp, bani și energie în modul de a se îmbrăca și îngriji. Imaginea și aparențele înseamnă enorm pentru ei, în încercarea de a-i impresiona pe ceilalți, până când primesc aprobarea și atenția de care ei cred că au nevoie, iar astfel se poate declanșa drama atât de caracteristică.
Cu sau fără mască
Vorbim despre actori permanenți în propria viață, ancorați în interpretarea continuă a câte unui rol în relațiile cu ceilalți, fără a fi măcar conștienți că fac asta… un efort considerabil, depus doar de frica de a nu rămâne neapreciați, neacceptați, nevăzuți ori neauziți. Frica de a nu fi respinși.
Neîndeplinirea nevoilor noastre fundamentale în perioada copilăriei (cum ar fi cele de afecțiune, îndrumare, validare) se decontează, mai devreme sau mai târziu, fie că alegem sau nu să poposim conștient asupra acestui aspect. Inclusiv sub forma unei tulburări de personalitate, din păcate. Și dacă nu putem remedia trecutul, ne va rămâne mereu libertatea de a ne consuma armonios prezentul, în așa fel încât să punem bazele unui viitor cum îl dorim.
Rămâne să ne acceptăm și să manifestăm curiozitate, deschidere, compasiune față de propria persoană și față de cei din jurul nostru și să ne găsim puterea interioară de a cere ajutor atunci când avem nevoie. Așa încât, de dragul nostru ori al celor de lângă noi, opțiunea apelării la un specialist în sănătate mintală constituie mereu o poartă de acces către curajul de a ne asuma propria vulnerabilitate, în orice formă s-ar prezenta ea. Cu atât mai mult cu cât, în acest caz, unul dintre scopurile terapiei îl constituie dobândirea unei senzații crescute de siguranță emoțională, respectiv întărirea schemelor cognitive proprii unui adult sănătos. Iar în acest sens, intervențiile cognitive și cele experiențiale și-au dovedit eficacitatea, modelate cu delicatețe prin grija unui terapeut empatic, flexibil, creativ și răbdător.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
