Expresia „cunoaște-te pe tine însuți“ era scrisă la intrarea în templul antic grec din Delphi al lui Apollo și pe sarcofagele egiptene. În Noul Testament, acest sfat a luat forma unei parabole, integrată în ceea ce creștinii consideră a fi cea mai formatoare învățătură înregistrată a lui Iisus, Predica de pe Munte: „Și nici nu aprinde omul o lumânare și nu o pune sub tufiș, ci pe sfeșnic; și îi luminează toate câte sunt în casă.“
Ce să facem noi cu aceste instrucțiuni? În primul și în primul rând, să te cunoști pe tine însuți este mai provocator și mai important pentru conexiunile cu ceilalți decât ar putea părea. Într-adevăr, este deseori mai ușor să obținem perspective noi asupra altora decât asupra noastră. Asta se întâmplă pentru că informația necesită un grad de obiectivitate care este dificil de invocat atunci când noi suntem subiectul în cauză. Este un proces de-o viață, la fel cum actul de a privi cu profunzime în noi înșine ne oferă perspectivele care, în schimb, afectează cine suntem.
Nimeni nu se naște cu autocunoaștere
Pentru a începe să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, trebuie să facem un pas în spate și să ne permitem să ne gândim la întrebările care arată ce prețuim și de ce răspundem la lume și la ceilalți în felul în care o facem: Ce îți place cel mai mult să faci și de ce? Ce te înspăimântă? Cum răspunzi la stres? Pentru ce ești cel mai recunoscător? După ce tânjești? Trebuie să ne examinăm propria personalitate, să ne gândim cum trăsăturile și tendințele noastre diferă, intră în conflict și le complimentează pe ale celorlalți. De asemenea, trebuie să mai luăm în considerare și că oamenii suferă de diferite grade de anxietate, nevoi sociale și toane. Ca să dăm sens propriilor credințe și interese, trebuie să înțelegem atitudinile culturale care ne înconjoară, ca să putem evalua ce este „adevărat“ pentru noi și ce am acceptat, ca un reflex, din partea celorlalți. Acestea sunt doar câteva aspecte care pot face conștiința de sine atât de ușor de ratat.
Nimeni nu se naște cu autocunoaștere, iar revelațiile nu se obțin peste noapte. Tindem să învățăm mai multe despre noi în fazele esențiale ale vieții noastre, precum adolescența și maturitatea timpurie, când aspecte ale caracterului nostru sunt testate și revelate în situații noi și variate. Dar acesta nu este un proces pasiv sau limitat. Învățăm cine suntem prin reflecția regulată și prin angajamentul activ față de alți oameni și față de provocările din viețile noastre.
Ideea autocunoașterii nu este să strălucești de perfecțiune, ci să obții noi perspective și auto-acceptare. Nu trebuie să ne rezolvăm toate problemele ca să ne cunoaștem pe noi înșine. Și autocunoașterea nici nu exclude schimbarea. Aceasta nu este egoistă sau laudativă. Scopul este să ne examinăm sincer instinctele naturale, emoțiile și comportamentele pentru a le putea înțelege mai bine și pentru ca ele să ne poată informa deciziile, în loc să le limiteze. Poate că încă nu ne simțim confortabil cu anumite trăsături ale personalității sau comportamentului, dar conștiința de sine ne poate ajuta să descoperim moduri mai constructive de a aborda acel disconfort.
℗PUBLICITATE
Autocunoașterea, de una singură, nu este de ajuns
Indiferent cât de introvertiți sau extrovertiți am fi, poate fi solicitant să descoperim echilibrul corect între timpul petrecut cu ceilalți și cel petrecut singuri. Parte din acest echilibru este dictată de realitățile vieții noastre cotidiene. De dragul slujbei și al familiei, mulți trebuie să participăm la evenimente precum întâlniri, mese luate în familie și ocazionala petrecere de zi de naștere. În același timp, majoritatea vom petrece câte-o parte a fiecărei zile făcând naveta, muncind, așteptând sau, pur și simplu, visând cu ochii deschiși. Cel mai important lucru este să fim atenți la răspunsurile pe care le avem în toate aceste situații. Care dintre ele ni se pare relaxantă? Care enervantă? Nu există răspunsuri corecte sau greșite, dar e important să știm, ca să putem descoperi moduri de a ne onora propriile preferințe, menținând, în același timp, conexiunile care ne asigură viețile personale și profesionale. Cu cât ne înțelegem mai clar natura, cu atât mai puțin stresantă devine menținerea echilibrului.
Însă oricât de esențială ar fi autocunoașterea, de una singură nu este de ajuns. Conștiința noastră de sine se schimbă de-a lungul timpului, iar prin intermediul interacțiunilor și reflecțiilor noastre, ajungem să învățăm mai multe despre cine devenim și cine alegem să fim. Identitatea, preferințele și nevoile noastre vor evolua, uneori chiar în condiții de stres, iar pentru a rămâne întregi, înrădăcinați și conectați cu noi înșine în ciuda acestor fluctuații, avem nevoie de un plus de compasiune față de sine. Asta face ca autoacceptarea să fie posibilă, pe măsură ce ajungem să ne cunoaștem pe noi înșine.
Extras din cartea Împreună.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
