Skip to content

Ilona Brezoianu este una dintre cele mai înviorătoare apariții ale teatrului românesc. O putem găsi în mod normal jucând la Teatrul de Comedie, la TNB, la Teatrul Avangardia, la Green Hours și la Teatrelli, precum și în serialul „Mangalița“. Talentul și efervescența sa au făcut ca activitatea ei să devină virală și în mediul online, prin emisiunea de divertisment „Welcome as in aor hom“, pe care o realizează împreună cu actorul Marius Manole, precum și prin trollcast-ul „Jos Bălăria“. Despre cum reușește să jongleze cu toate aceste roluri în cele 24 de ore aferente unei zile, dar și despre ce nu vrea să știe lumea despre ea, ni s-a destăinuit, cu naturalețea-i specifică, în interviul de mai jos.

Cum te-ai descrie într-un #?

#ilonasiatat

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Care este gustul copilăriei tale?

Gustul unor clătite speciale, pe care le făcea bunica mea și care se numeau „clătite cu lingura“.

Ce planuri aveți (tu și Marius Manole) cu emisiunea online „Welcome as in aor hom”?

Momentan, facem emisiunea de o lună în fiecare seară. Dar ne gândim ca, în viitorul apropiat, să o facem de 3 sau 4 ori pe săptămână, pentru că avem nevoie de câteva zile de pauză, să ne putem odihni și să ne ocupăm și de alte lucruri. Însă încercăm să mergem mai departe, indiferent ce va urma. Chiar și atunci când se vor redeschide teatrele, în limitele timpului pe care îl vom avea atunci.

© Ilona Brezoianu

Care este acel gest repetitiv al tău pe care adesea te enervezi?

Mai nou, mă enervează că stau foarte mult pe telefon și, chiar dacă îmi propun să nu mai fac asta, tot îl iau la un moment dat – și atunci, mă enervez.

Care a fost lecția cea mai grea pe care actoria ți-a „predat-o“?

Lecția umilinței. Atunci când ceva nu-ți iese, trebuie să înveți să fii și prost. Sunt seri când pe scenă te simți penibil (din diverse motive) și, totuși, a doua zi trebuie să o iei de la capăt. 

Ce este „trollcast“-ul?

„Trollcast“ e un nume propriu pe care eu l-am dat filmulețelor mele de pe Youtube – care, de fapt, sunt niște fake interviews, montate și filmate la mine acasă. Se „fură“ material din diverse podcast-uri cunoscute și se înregistrează alte întrebări. Și, atunci, totul capătă o altă dimensiune. De cele mai multe ori, ies foarte haioase.

Care este rolul bărbatului, în viața unei femei?

Să o susțină în tot ceea ce vrea să facă, chiar și atunci când greșește. Și, aici, mă refer strict la profesie. Pentru mine, ca actriță, acesta e lucrul cel mai important. E foarte greu să trăiești lângă un om atât de ocupat și pasionat ca mine.

Cum reacționezi, atunci când ești criticată în mediul online?

℗PUBLICITATE



La început mă enervam, acum m-am mai calmat. Am înțeles că mulți dintre cei care stau pe canapele și cu asta se ocupă sunt doar frustrați care au niște vieți tare plictisitoare. În schimb, dacă primesc comentarii ce pot fi constructive, le accept și încerc să schimb – dacă oamenilor nu le place ceva.

Care este acel lucru care nu-ți place la tine?

Nu-mi place că am tendința să mă cert ori să îmi risipesc energia în nimicuri.

Care este emoția pe care o tolerezi cel mai greu?

Dorul. 

Ai apelat, de-a lungul timpului, la consiliere psihologică?

Da. Am făcut câteva luni, într-o perioadă mai dificilă. 

© Ilona Brezoianu

Care este partenerul de scenă perfect?

Nu aș putea să dau nume. Important este să ne simțim bine împreună pe scenă, să ne ajutăm atunci când vedem că unul dintre noi greșește sau uită, să fim darnici. Și, bineînțeles, să existe chimie. 

Ce faci, atunci când nu ai somn?

Iau melatonină. Mi se întâmplă rar. De obicei, citesc sau mă uit la seriale – și asta e o rețetă sigură. Dar dacă nu pot nici așa, atunci… prima varianta.

Ai făcut vreodată sexting?

Nu cred că există cineva care nu a făcut.

Ce nu ai vrea să știe lumea despre tine?

De obicei, lucruri din viața personală. Dar tocmai am spus mai sus.

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Prezentare generală a confidențialității

Acest site utilizează cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență de navigare cât mai plăcută și eficientă. Informațiile colectate prin intermediul acestor fișiere sunt stocate în browserul tău și ne ajută să:

  • recunoaștem dispozitivul tău atunci când revii pe site;
  • păstrăm preferințele tale;
  • înțelegem mai bine ce secțiuni ale site-ului sunt cele mai accesate și relevante pentru tine.

Poți ajusta oricând setările cookie-urilor, astfel încât să alegi exact ce informații dorești să partajezi. Confidențialitatea ta este importantă pentru noi.