Relațiile de cuplu au momente bune și momente mai puțin bune, unele chiar rele. Dacă vrem să fim conectați la persoana iubită, să fim auziți și văzuți, să fim pe aceeași lungime de undă, iar acest lucru nu se întâmplă în viitorul apropiat este foarte posibil să suferim. Noi toți funcționăm într-o manieră asemănătoare, ceea ce diferă uneori este durata suferinței. Așa funcționau și Ea și El, un cuplu care a ales să redescopere acel ceva care cândva i-a unit.
Ea și El se îndreaptau spre iadul rece, atunci când i-am întâlnit pentru prima dată. Iadul rece este o stare în care partenerii cuplului se simt indignați și suspicioși unul față de celălalt, comunicarea lor este saturată în cuvinte usturătoare și adesea pline de venin. Unele cupluri pot să trăiască în acest iad mai mulți ani, deoarece au înghețat în fața a ceea ce înseamnă divorț.
După 5 luni de terapie săptămânală și fără succes, Ea decide că a fost suficient și este timpul pentru separarea finală. Este evident pentru Ea că El nu se va schimba niciodată, că nu va munci mai puțin de 65 de ore pe săptămână, că nu va da jos cele 50 de kg în plus și nici nu va renunța la fumat. Dar ceea ce era cel mai frustrant pentru Ea era că El nu depune niciun efort pentru a se bucura de viața de cuplu, au trecut mai bine de 3 ani și nu au avut un concediu împreună. Ea se simțea singură și respinsă. El se simțea neapreciat deși muncea atât de mult pentru a asigura siguranța materială a familiei.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Decizia Ei de a iniția divorțul a fost momentul de cotitură, această decizie le-a oferit cadoul disperării. Pentru început El a conștientizat cât de dureroasă poate deveni viața fără Ea. În timpul ședinței noastre în care emoțiile și comportamentele erau lipsite de orice inhibiții El a menționat că tatăl său de 65 de ani a lipsit doar o zi de la serviciu în 20 de ani de muncă. Când l-am întrebat pe El ce înseamnă asta, ochii lui s-au umplut de lacrimi rostind că și-ar fi dorit ca tatăl lui să se fi bucurat mai mult de viață. A urmat un mi-e frică… îmi este frică de ce se poate întâmpla dacă mă opresc din muncă… dacă toată afacerea mea se pierde și nu vom avea din ce să trăim.
În timp ce El își ascundea lacrimile cu o batistă, Ea uimită și parcă pierdută în ceva ce până acum a fost de neînțeles rostește: De aceea ne ignori pe mine și pe copil și ai uitat și de tine? Răspunsul a fost doar un …Nu pot să cred… inundat de hohote de plâns. Ea era convinsă că ceea ce la făcut pe El să lipsească tot mai mult de acasă era faptul că nu este destul de bună pentru El, dar de fapt era dorința de a face cât mai multe pentru Ea. Cu adevărat și Ea și El simțeau multă frică: El frica de a nu rămâne familia fără bani și Ea frica de a nu rămâne fără familie. Probabil acesta a fost momentul în care Ea și El au început să se reconecteze.
El era conștient de faptul că este dependent de muncă și cu timpul a realizat că a moștenit această formă de funcționare de la tatăl său. Uneori suferința este transmisă de la o generație la alta. Suferință care a fost acceptată abia atunci când Ea a ales să divorțeze. El a acceptat că este nefericit și că a uitat care sunt valorile în viață. Ea era nemulțumită pentru faptul că El petrece prea puțin timp cu copilul lor. Dar în spatele acestei dorințe era nevoia de a petrece mai mult timp cu Ea, atunci când El ajunge acasă să-i acorde puțină atenție și abia după aceea să se joace cu copilul. Ea era rușinată de această nevoie, considerând că asta înseamnă egoism și că este o mamă rea. Și abia atunci când a înțeles că această nevoie este o formă de conectare la El, Ea a fost capabilă să verbalizeze deschis și cu încredere ce își dorește. În timp ce El a simțit că astfel îi este mult mai ușor să-i ofere ceea ce Ea vrea.
Puțină auto-acceptare și auto-compasiune au permis ca El și Ea să înceapă să-și transforme emoțiile greu de acceptat. Într-o relație în spatele unor emoții puternice de genul rușinii sau furiei deseori se ascunde un mare îmi este dor de tine. Toate acestea mă fac să înțeleg că este atât de ușor să simțim durere și suferință atunci când nu suntem conectați cu persoana iubită.