fbpx
skip to Main Content
„Îmi Pare Rău“ Are Mai Multe Fețe! Ce Crede Dr. Harriet Lerner Despre Psihologia Iertării

Prietena mea cea plină de umor, Jennifer Berman, a desenat la un moment dat o caricatură pentru „tipul cu un milion de scuze“. Preferata mea e cea cu: „Îmi pare rău… dar nu m-ai întrebat niciodată dacă sunt om însurat și dacă am copii.“ Apoi mai e și caricatura aceea din New Yorker, ce prezintă un tată care-i vorbește fiului său, devenit adult: „Am vrut să fiu acolo, pentru voi, să văd cum creșteți, chiar am vrut“, spune tatăl. „Dar am avut un cârcel la picior. Apoi a intervenit ceva la magazin – în orice caz, înțelegi tu…“

Deși umorul ambelor caricaturi rezidă în absurditatea lor, tuturor ni s-a întâmplat să auzim scuze urmate de niște explicații care le anulează integral. Asemenea scuze nu aduc niciodată satisfacție. De fapt, ele produc un rău considerabil.

Am analizat scuzele – și, desigur, pe femeile și bărbații care nu le pot pronunța – vreme de peste două decenii. Cu siguranță, nu trebuie să fii un expert în domeniu, ca să înțelegi când nu vei primi o scuză binemeritată sau când e pe cale să te doboare o scuză neizbutită. Expresia „îmi pare rău“ nu-și va face drum spre inima ta, dacă e nesinceră – adică e o cale rapidă de a ieși basma curată dintr-o conversație dificilă sau dacă e urmată de o justificare sau o explicație.

Cum recunoaștem o scuză autentică?

Pe de altă parte, puterea vindecătoare a unei scuze autentice se recunoaște imediat. Când cineva îmi prezintă o scuză onestă, mă simt ușurată și consolată. Orice urmă de supărare și resentiment aș mai avea se dizolvă rapid. De asemenea, mă simt mai bine când cer eu însămi scuze despre care știu că se cuvin rostite. Sunt grozav de recunoscătoare că pot repara lipsa de conexiune, după ce am făcut o greșeală sau m-am purtat urât. Nu că aș fi fost vreodată o campioană a scuzelor. Cu soțul meu, de exemplu, îmi place să-mi cer scuze numai pentru partea mea din problemă (după ce o calculez, desigur) – și mă aștept să prezinte și el scuze pentru partea lui (așa cum o calculez eu). Inutil să spun că noi doi nu facem mereu aceleași calcule.

În anumite situații și față de anumiți oameni, noi toți ne trezim în fața unei provocări, când e vorba să ne cerem scuze. Unele scuze sunt mai ușor de rostit decât altele. Una e să fi uitat să-i returnezi vecinei castronul de salată, și alta e să te fi culcat cu soțul ei. Pentru o mică lipsă de considerație, un simplu „îmi pare rău“ spus din inimă poate fi de ajuns; dar nu toate erorile noastre sunt simple.

℗PUBLICITATE


De ce merită să citim cartea „De ce nu vrem iertarea?

Această carte vă va învăța cum să meșteriți o scuză plină de profunzime și de sens și să decodificați scuzele care, de fapt, aruncă vina în capul vostru, sunt ambigue ori se dovedesc răutăcioase în mod fățiș. Mergând dincolo de granițele unui Ghid al Bunelor Scuze de tip „cum să“, vom pătrunde în câteva povești fascinante, care ilustrează cât de mult contează o simplă scuză și de ce o dăm în bară atât de des. De asemenea, vom vedea cum arată acele scuze eroice care deschid calea iertării și vindecării, chiar și în cele mai dificile circumstanțe.

Așa cum sugerează și titlul cărții, capitolele care urmează le sunt adresate și celor care au fost răniți ori au rămas supărați după ce au primit niște scuze perfide sau nesincere – ori n-au primit nimic. Când am fost insultați sau lezați de cineva care n-a făcut reparația de rigoare, putem învăța pașii necesari pentru a schimba tonul conversației și a depăși impasul. În alte contexte, nimic din ce-am spune sau am face plini de căință nu va schimba fapta reprobabilă deja comisă. De fapt, cu cât e mai adâncă rana, cu atât e mai puțin probabil ca făptașul să simtă remușcări sincere sau să aducă vreo reparație. Atunci ce-ar trebui să facă partea lezată?

Provocarea pe care o ridică iertarea și reconcilierea formează un dans care implică cel puțin doi oameni. De nenumărate ori, fiecare dintre noi s-a aflat de ambele părți ale baricadei. Să începem cu o succintă mostră de regrete – adică păreri de rău care merg de la „ușor“ spre „mediu“ până la „greu“.

Fragment din „De ce nu vrem iertarea?” de dr. Harriet Lerner, copyright ©2017 deținut de Editura Pagina de Psihologie. Volumul a fost inclus în „Clubul de carte al lui Gáspár” din decembrie 2019.

Pagina de Psihologie

Informații utile, articole de psihologie, o agendă a activităților și evenimentelor din sfera psihologiei, magazin virtual. Împarte informația - sănătatea relațiilor noastre este cea mai importantă resursă pe care o avem.

Close search
Coș
Back To Top
×Close search
Caută