Despre iertare, nevoia de a ierta și de a face pace cu cei dragi și cu noi înșine, s-a scris mult. Credem frecvent că sănătatea mintală depinde de capacitatea noastră de a ierta, dar, în același timp, ne-am dori și să avem dreptul de a nu ierta sau de a nu ierta pe deplin. Învățăm copiii să-și ceară forțat scuze, atunci când nu simt acest lucru, dar le pretindem ca scuzele și părerea lor de rău să fie autentice. Ei bine, articolul acesta este despre modul în care poți formula o scuză bună: despre ce să spui și ce să nu spui și de ce anumitor persoane le este teribil de greu, poate chiar imposibil, să-și ceară scuze.
Am ales să scriu acest articol în perioada aceasta, pentru că de Sărbători, la final și la început de an, obișnuim facem un bilanț legat de cine am fi vrut să ne fie aproape și ce credem că am putea noi îndrepta pentru a avea relații mai bune cu cei care contează cu adevărat pentru noi. Mare parte din informația teoretică pe care o voi menționa este prezentată pe larg în cartea autoarei Harriet Lerner, Psihologia iertării. Cum să vindeci marile trădări și micile supărări, carte publicată la editura Pagina de Psihologie. O carte pe care o recomand cu foarte mult drag!
O rețetă pentru o scuză bună
„Îmi pare rău!“ – trei cuvinte atât de simple. Trei cuvinte care pot vindeca cele mai profunde răni. Un „Îmi pare rău!“, rostit din inimă, îi permite persoanei rănite să înceapă procesul propriu de vindecare. A-ți cere scuze nu este un dar doar pentru cel pe care l-ai rănit, ci este un dar pe care ți-l poți oferi și ție însuți. Persoanele cu o stimă de sine ridicată, mature din punct de vedere emoțional și relațional, au abilitatea de a-i vedea pe alții obiectiv și de a înțelege cum felul în care se comport ele îi afectează pe alții. A-ți cere scuze ajută și la formarea și consolidarea relațiilor, pentru că oamenii își doresc să aibă alături de ei persoane capabile să-și analizeze propriul comportament, să-și asume partea lor de vină și să facă ceva concret pentru a îndrepta situația.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Atunci când vrei să-ți ceri scuze, este recomandat să nu faci o serie de lucruri:
- Să nu folosești cuvântul „dar“. Utilizarea cuvântului „dar“ după o scuză o anulează practic, pentru că transferă vina de la noi la cealaltă persoană sau la anumiți factori contextuali.
- Să nu folosești expresia „Îmi pare rău că te simți așa“. Trebuie să-ți ceri scuze pentru ceea ce ai făcut tu. A face apel la modul în care se simte cineva este ca și cum am spune că nu comportamentul nostru a fost cel problematic, ci reacția celeilalte persoane și felul său de a fi.
- Să nu folosești expresia „Îmi pare rău dacă…“. Această expresie invită persoana lezată să-și pună sub semnul întrebării reacțiile (de exemplu, „Îmi pare rău dacă te-am jignit“.). În acest caz, tu nu-ți asumi ce ai făcut, ci dai iarăși vina pe reacția celui pe care l-ai lezat.
- Să nu grăbești procesul și să nu pretinzi iertarea. Persoana lezată nu are obligația de a te ierta doar pentru că tu ți-ai cerut scuze. Uneori, este nevoie de timp și de schimbări comportamentale evidente, pentru ca celălalt să te poată ierta.
- Să nu fii intruziv(ă). Atunci când o persoană nu vrea să te vadă sau să audă de tine, este intruziv să dai de ea pentru a-ți cere scuze. Chiar dacă procesul tău de vindecare depinde de aceste scuze, este important să găsești alte căi prin care să te vindeci, fără să implici persoana lezată.
Atunci când vrei să-ți ceri scuze, este recomandat:
- Să fii autentic(ă).
- Să fii cât mai succint(ă).
- Să manifești empatie și remușcare. Empatia și remușcarea sunt importante pentru ca o scuză să nu sune mecanic și nesincer.
- Să rămâi receptiv(ă) la experiența persoanei rănite. Este important să nu copleșești persoana respectivă cu propriile emoții, pentru că asta face ca scuza să fie despre tine și nu despre cel lezat.
- Să-ți ceri scuze doar atunci când îți pare rău cu adevărat. O persoană lezată poate fi afectată mai rău de o scuză spusă cu jumătate de gură sau de o scuză lipsită de sinceritate, decât de lipsa unei scuze.
- Să însoțești orice scuză de încercări concrete de a repara situația. Este important să faci ceva concret pentru a modifica situația sau pentru a-ți schimba comportamentul.
Chiar dacă am făcut mai sus niște recomandări care să te ghideze în formularea unei scuze bune, vreau să menționez că acea cale corectă pentru a-ți exprima scuzele diferă de la o persoană la alta, fiindcă oamenii au nevoie să audă fraze diferite pentru a putea accepta o scuză ca fiind sinceră.
Un alt aspect important legat de scuze este să știi să asculți persoana lezată, după ce ți-ai cerut scuze. Este important să o asculți doar pentru a o înțelege, nu pentru a o combate, pentru a o corecta sau a o întrerupe. Aici este important și să întrebi persoana dacă este un moment potrivit pentru ea și să-i propui reluarea discuției într-un alt moment, sugerând un interval de timp anume pentru a o relua. Totodată este important și să-i spui dacă modul său de a-ți vorbi este nepotrivit pentru tine. Atunci când îți ceri scuze, nu înseamnă automat că ești dispus(ă) să asculți orice fel de reproș din partea persoanei lezate sau că vei permite să ți se vorbească într-un fel care te jignește.
De ce nu-și cer oamenii scuze
Unii oameni se judecă foarte mult pentru o greșeală comisă, în așa fel încât nu le mai rămân resurse pentru a se gândi la faptul că persoana lezată suferă. Aceste persoane sunt atât de mult afectate de propriul comportament, încât nu mai au disponibilitatea emoțională de a fi alături de cel lezat și de a-i asculta durerea, validându-i experiența provocată chiar de ele.
Este posibil ca perfecționiștii să aibă iarăși mari dificultăți când vine vorba să spună „Îmi pare rău“. Rostirea celor trei cuvinte presupune să-ți permiți să te simți vulnerabil(ă). Persoanelor cu o stimă de sine bine dezvoltată nu le este greu să admită că au greșit, însă persoanelor cu o stimă de sine scăzută le poate fi dificil, pentru că admiterea greșelii le afectează stima de sine care este și așa șubrezită.
De multe ori, persoanele care greșesc simt rușine și nu vinovăție. Diferența dintre cele două emoții este că, atunci când te simți vinovat(ă), te simți astfel pentru un anumit comportament pe care l-ai făcut. Vinovăția poate fi o emoție constructivă, care-ți semnalează când faci ceva ce nu este în acord cu valorile și principiile tale. Dacă vinovăția e despre ceea ce faci, rușinea te face să simți că tu, ca întreg, ești greșit(ă). Rușinea distruge stima de sine.
Atunci când ceea ce ești tu și stima ta de sine se află în pericol de a fi micșorate sau anihilate, nu ești în stare să oferi o scuză sinceră. Dacă îți dorești ca cineva să-și ceară scuze și să-și modifice comportamentul, trebuie să ai grijă să nu rușinezi persoana. Cel mai indicat este să menționezi comportamentul care te-a deranjat la celălalt și care este alternativa comportamentală pe care-ți dorești să o vezi. Este important să ai grijă de modul în care se simte celălalt și să nu contribui la scăderea stimei de sine.
Resurse:
- Lerner, H. (2020). Psihologia iertării: cum să vindeci marile trădări și micile supărări, Ed. Pagina de Psihologie
- https://www.youtube.com/watch?v=5r6Y9uhmL6Y&ab_channel=TEDxTalks
Citește și: