Din fericire, în zilele noastre, se discută din ce în ce mai mult despre sănătatea mintală. Din ce în ce mai mulți oameni se deschid și vorbesc despre mersul la terapie sau chiar la medicul psihiatru. Am putea crede că stigma publică asupra sănătății mintale a scăzut în ultimii zece ani și nu am greși când am afirma acest lucru. Însă, pentru o anumită categorie de persoane, care trăiesc cu o afecțiune psihică cronică sau severă, stigma publică și autostigma sunt în continuare prezente, iar trendurile culturale și societale riscă să pericliteze accesul acestora la mijloacele de tratament necesare.
Profesioniștii în sănătate mintală au un rol activ foarte important în reducerea stigmei publice și a autostigmei pacienților sau clienților lor, prin acțiuni de popularizare a informațiilor corecte din punct de vedere științific despre afecțiunile psihiatrice și impactul lor. Termenul de „sănătate mintală“ înglobează, sub forma unui spectru, de la prezența unei stări de bine fizice, psihice, emoționale și sociale la aspecte atipice, adaptate contextual la suferința psihică și emoțională, până la forme mai severe de afecțiuni psihiatrice, denumite „tulburări mintale“.
În ultimii ani, cultura pop a contribuit la destigmatizarea unor afecțiuni psihiatrice
Apariția unor mijloace de tratament farmacologic, psihoterapeutic, social și cultural mult mai eficiente au făcut să crească încrederea și adresabilitatea persoanelor care suferă de o afecțiune psihiatrică către servicii de sănătate mintală. La destigmatizarea publică a afecțiunilor psihiatrice a contribuit, în ultimii ani, și cultura pop (filme, media, influenceri, podcast-uri etc.), promovată intens prin intermediul rețelelor de socializare și al platformelor de streaming online.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Pentru acele persoane aflate mai degrabă la capătul tipic al spectrului de afectare a sănătății mintală, curentele antipsihiatrie și de popularizare a psihologiei au ajutat foarte mult la aducerea unui plus de înțelegere și acceptare, dar și la numirea corectă a unor simptome și experiențe cu care oamenii trăiau sau/și la împuternicirea persoanelor care trăiesc cu o suferință psihică. Însă există și un revers al acestor mișcări sociale.
Curentul antipsihiatrie a pornit, inițial, de la premise benefice oamenilor
Undeva prin anii 1960, a luat formă curentul antipsihiatrie, odată cu mișcările sociale pentru drepturile minorităților de culoare și ale activiștilor gay. Pornit inițial ca o critică la adresa stilului instituțional de îngrijire a persoanelor cu tulburări mintale, ce risca să devină abuziv și să depriveze persoanele care trăiesc cu o boală mintală de anumite drepturi civile, precum dreptul la libertate și reprezentare, mișcarea își propunea, în același timp, depatologizarea unor diagnostice folosite abuziv, precum homosexualitatea, care au ieșit, așa cum era și normal, din incidența psihiatrică la începutul anilor ’70.
Această mișcare antipsihiatrie are în spate și istoria tristă a asocierii diagnosticului psihiatric cu diverse curente politice, de la practicile eugenice din Germania nazistă la asocierea cu dizidenții politici din regimurile autoritare. Criticile aduse de curentul antipsihiatrie sunt îndreptate nu doar către folosirea diagnosticului psihiatric în scop politic sau patologizant, dar și către planul de îngrijire, tratamentele utilizate și industria psihofarmacologică, punându-se sub semnul întrebării atât beneficiul tratamentelor, cât și incidența crescută a tulburărilor mintale din ultimii zeci de ani. Întrebarea este dacă această creștere este una reală sau ea poate fi mai bine explicată prin dezvoltarea socială și culturală adaptată la o lume din ce în ce mai complexă, ce presupune un stil de viață din ce în ce mai alert și stresant.
Cu alte cuvinte, avem noi, în mod real, o sănătate mintală mai precară sau societatea în care trăim este mai bolnavă? Răspunsul nu este unul categoric, de tipul „da“ sau „nu“, ci complex, nuanțat și încorporează, mai degrabă, ambele variante. Pentru o lectură mai amănunțită pe acest subiect recomand cartea lui Andrew Solomon – Demonul amiezii și cartea lui Scott Stossel – Anxietatea.
Fenomenul pop psychology poate întări stereotipurile din domeniul sănătății mintale
Suprapus acestui fenomen antipsihiatric, asistăm, odată cu utilizarea crescută a platformelor sociale și cu popularizarea domeniului psihologiei (cărți de self-help, podcast-uri, audiobook-uri, emisuni TV, influenceri de wellness, coaching etc.), la un fenomen numit pop psychology, care-și are rădăcinile în concepte sau idei împrumutate din domeniul psihologiei, promovate pe rețele sociale, dar care nu au mereu validitate științifică (și asta, în cel mai bun caz, fiindcă fie n-au fost incluse în studii, fie nu există încă instrumente științifice de observare și măsurare).
℗PUBLICITATE
Există, de asemenea, și versiunea mai periculoasă, care tinde să implice fie o proastă înțelegere a conceptelor, o suprageneralizare sau chiar interese de manipulare și plasare de produse prin intermediul curentului de pop psychology. Așadar, ar fi bine să fim atenți de unde ne luăm sursele de informații în domeniul psihologiei și cine sunt oamenii care promovează diversele concepte.
Deși ambele mișcări au la bază ideea de reducere a stigmei în sănătate mintală, prin popularizarea unor noțiuni sau practici de îmbunătățire a sănătății mintale (pop psychology) sau de normalizare și depatologizare a unor tulburări mintale (curentul antipsihiatrie), ele reușesc să acționeze și în contrapunct, una față de cealaltă, întărind stereotipurile din domeniul sănătății mintale pentru o categorie de oameni.
Prin popularizarea psihologică datorată rețelelor de socializare, aspecte normale ale vieții unei persoane au fost patologizate. De exemplu, prezența unei acces de furie în contextul unei despărțiri înseamnă „traumă de abandon“ sau faptul că suferi de „o tulburare de personalitate“. Alte forme de patologizare frecvent întâlnită implică denumirea unei tristeți obișnuite, în contextul pierderii unui lucru sau a unei persoane dragi, ca „depresie“ sau, dacă-ți place să faci curat pe birou și să nu-ți deranjeze colegii lucrurile, înseamnă că ai „OCD (tulburare obsesiv-compulsivă)“. Această atitudine riscă să rușineze și să creeze un sentiment de inadecvare persoanelor care se implică în astfel de comportamente și care primesc cumva mesajul, prin intermediul utilizării excesive a unei etichete psihiatrice, că e ceva în neregulă cu ele și cu modul lor de a fi.
În plus, pentru persoanele care trăiesc cu un diagnostic de depresie sau tulburare obsesiv-compulsivă, dauna este mult mai mare, întrucât ridiculizează și bagatelizează traiul cu o afecțiune psihiatrică, întărind astfel autostigma și menținând stigmatul public prin promovarea unor informații false. Putem înțelege de ce, în acest context, acești oameni ar fi reticenți în a-și împărtăși experiențele de viață trăite sau chiar de ce ar fi reticenți în a căuta ajutorul de care au nevoie.
Curentul antipsihiatrie riscă să facă, uneori, același lucru, încercând să normalizeze cultural și social unele categorii de simptome și patologii psihiatrice, cu care nu e deloc ușor de trăit și care au nevoie de metode specifice de îngrijire și tratament, în absența cărora viața devine aproape imposibil de trăit. Și aici curentul antipsihiatrie întărește stigma tulburărilor mintale, inclusiv în cabinetul psihoterapeutului. Acesta fie nu-i spune clientului de posibilitatea de a primi ajutor farmacologic din partea unui medic sau chiar își rușinează clientul, pentru faptul că ia în considerare reîntoarcerea la medicație – după o perioadă relativ stabilă, dar care vine cu costuri mari pe partea de funcționalitate a clientului.
Alteori, această atitudine apare în cabinetul medicului sau chiar al psihiatrului, care se întâlnește în cabinet cu o persoană care trăiește cu o adicție. Persoanele care trăiesc cu o adicție și, în special, cu o dependență de alcool sunt cele mai stigmatizate, refuzându-li-se accesul la tratament specializat (perspectiva că adicția este o alegere) sau lovindu-se de refuzul de a trata alte simptome cu care trăiesc aceștia (perspectiva că persoana încearcă să obțină substanțe cu efect psihoactiv).
Ce poți face astfel încât să nu contribui la menținerea stigmei
- Evită folosirea peiorativă a diagnosticelor psihiatrice în limbajul de zi cu zi (pentru că patologizează excesiv sau minimizează experiența persoanelor care trăiesc cu acea tulburare mintală).
- Folosește surse de informare credibile: experți în domeniu, surse responsabile și validate științific de informații în domeniul psihologic și psihiatric.
- Păstrează o atitudine sceptică și cultivă gândirea critică: verifică informația, persoana, platforma, atunci când nu știi dacă noțiunile prezentate sunt reale.
- Ascultă în mod autentic experiența trăită a oamenilor diagnosticați cu o tulburare mintală.
- Dacă ești în rolul de profesionist în sănătate mintală, cultivă-ți abilitățile de ascultare activă empatică în interacțiunea cu oamenii care-ți intră în cabinet, întrucât aceștia sunt mai mult decât simptomele, diagnosticele sau suferința lor.
- Evită judecata, din perspectiva felului în care ai acționa tu în același context, și dă crezare experiențelor pacienților sau clienților tăi. Fiecare persoană are o experiență diferită de viață și poate avea nevoie de tratament individualizat.
- Împuternicește-ți clienții și pacienții, astfel încât să depășească autostigma și să se vadă dincolo de diagnosticul lor, dar susține-i și în a lua decizii informate și a se responsabiliza în ceea ce privește cel mai bun tratament pentru ei.
- Află, împreună cu clienții sau pacienții tăi, care sunt resursele lor, descoperite prin experiența de a trăi cu o boală psihică.
- Militează pentru dreptul la demnitate și drepturi egale al persoanelor care trăiesc cu o tulburare mintală.
Acest articol face parte din proiectul #SănătateMintalăPentruToți, o campanie ce vizează înlăturarea stigmatului în sănătate mintală, susținută de Pagina de Psihologie și Asociația Multiculturală de Psihologie și Psihoterapie.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
