Fiecare dintre noi a fost obișnuit să mizeze pe anumite calități – cerute, impuse sau recomandate de cei din jur (părinți, școală, societate).
Am fost crescuți să credem că abilități precum memorarea ne asigură succesul școlar sau că un coeficient de inteligență ridicat generează succes pe toate planurile. Mulți dintre noi au fost învățați că scopul primează și că emoțiile nu sunt chiar atât de importante. De exemplu: „Hai nu te mai plânge, treci peste! Acum trebuie să te concentrezi pentru a lua examenul.“
Totuși, în ultima vreme, cercetările care vizează activitatea în companii vin cu informații ce ne schimbă oarecum perspectivele pe care le aveam despre emoții. Așadar, hai să vedem care sunt, de fapt, acele abilități ce te ajută să atingi succesul și prin ce modalități îți poți susține copilul să le valorifice.
Inteligența emoțională – se dezvoltă în timp, dacă suntem suficient de deschiși încât să acceptăm propriile emoții și pe ale celorlalți, îndreptându-ne atenția spre gestionarea lor.
Conform lui Joshua Freedman, inteligența emoțională este o modalitate de a recunoaște, înțelege și chiar alege modul în care gândim, ne simțim și acționăm. Ea modelează interacțiunile pe care le avem cu ceilalți și felul în care reușim să ne înțelegem pe noi. De asemenea, aceasta definește modul în care învățăm și ce anume învățăm, ne permite să ne setăm prioritățile și determină majoritatea acțiunilor noastre zilnice.
În cartea Parenting. Cum să creștem copii inteligenți emoțional, John Gottman descrie un proces în 5 pași, pe care părintele îl poate urma în relația cu copilul, indiferent de vârsta acestuia.
1. Fii conștient de emoțiile copilului. Dacă tu nu-ți cunoști emoțiile, nu ți le înțelegi, ești copleșit și ele îți dictează comportamentul, oare, poți conștientiza emoțiile copilului tău?
2. Recunoaște emoția ca pe o șansă de apropiere și învățare. Fii acolo pentru copilul tău când simte emoții puternice, nu pentru a-l corecta și a-i spune cum trebuie să se simtă, ci pentru că acelea sunt niște oportunități de apropiere și de explorare în siguranță a lumii sale interioare, cu tot cu provocările ei.
3. Ascultă empatic și apoi validează sentimentele copilului. Cu alte cuvinte, ascultă-l cu adevărat! Acest lucru te va ajuta enorm să-ți înțelegi copilul mai bine și să poți formula un răspuns empatic, de validare a emoțiilor, care să-i transmită clar copilului mesajul „înțeleg ce simți“.
4. Ajută copilul să-și exprime verbal emoțiile. Poți să-l ajuți pe copil să capete un vocabular al emoțiilor prin diverse jocuri de rol, jocuri de mimă, jocuri cu cartonașe, dar, mai ales, folosește tu însuți cât mai multe denumiri de emoții.
5. Stabilește limite, în timp ce ajuți copilul să-și rezolve problemele.
Cercetările lui Gottman au arătat că – dincolo de pedepse și bătăi, dar și de recompense și răsfăț – această „antrenare a emoțiilor”, despre care vorbește în carte, este o metodă foarte umană (derivată din inteligența inimii, însă verificată științific) prin care îi putem educa frumos pe copii.
Ce poți face pentru copilul tău?
Poți ocroti capacitatea copilului tău de a-și exprima propriile emoții – prin activități creative, precum desenul. Aceasta este o modalitate non-conflictuală de exprimare a emoțiilor. Nu uita să discuți cu copilul despre ce anume a desenat și ce l-a inspirat în a face desenul respectiv; astfel va învăța că emoțiile lui sunt acceptate și că există mai multe moduri în care se poate exprima.
℗PUBLICITATE
În ceea ce privește amânarea gratificării, rezultate surprinzătoare reieșite din variate studii psihologice arată că persoanele capabile să amâne activități ce aduc plăcere au mai mult succes profesional decât persoanele cu un IQ mai mare, dar care acționează impulsiv.
Amânarea gratificării – se definește simplu, ca fiind capacitatea de a amâna recompensa imediată (de exemplu, o prăjitură), pentru a primi o recompensă mai târziu (finalizarea unui proiect). De cele mai multe ori, recompensa ulterioară este mult mai importantă și mai consistentă decât cea imediată.
Ține cont de ritmul de dezvoltare al copilului tău și reglează-ți așteptările în funcție de acesta. Discută cu el consecințele propriilor acțiuni și ai grijă să recunoști și să valorifici momentele în care reușește să facă economii, în scopul de a-și cumpăra ceva important pentru el sau când dovedește o bună capacitate de a stabili priorități pentru ceea ce are de făcut. Înainte de toate, explică-i importanța acestor comportamente.
Poți afla destul de ușor unde anume se încadrează copilul tău, în ceea ce privește amânarea gratificării: oferă-i o bomboană; spune-i că poate să o mănânce când vrea el, dar – dacă așteaptă 10 minute – va mai primi încă una; lasă-l singur în tot acest interval și observă în final felul în care a reacționat.
Referitor la empatie, trebuie precizat că sunt foarte frecvente situațiile în care intrăm în diferite conflicte, pentru că nu reușim să vedem lucrurile și din perspectiva celorlalți.
Empatia – este abilitatea de a înțelege contextul în care se află o persoană, punctele sale de vedere, gândurile și emoțiile acesteia. Atunci când empatia funcționează, suntem capabili să înțelegem experiența interioară a persoanei de lângă noi.
Empatia se învață mai degrabă din atitudinea părinților, decât din anumite activități.
Ce poți face tu, concret?
1. Fii răbdător. Este normal ca, în primii ani de viață, copilul să fie centrat pe sine. Așadar, nu ne putem aștepta ca, de la vârste mici, să aibă capacitatea și interesul de a se pune în locul celorlalți.
2. Explică sensul expresiei „îmi cer scuze“. De multe ori, părinții insistă ca cel mic să-și ceară scuze când greșește față de cineva. Copilul știe că acesta este lucrul pe care trebuie să-l facă dacă greșește, însă nu înseamnă și că înțelege ceea ce tocmai s-a întâmplat. Este mult mai eficient ca părintele să discute cu copilul despre situația în sine. De exemplu: „Am observat că Ioana este foarte supărată și e pe cale să plângă; hai să vedem cum se mai simte acum.“ În felul acesta, copilul va învăța legătura dintre acțiunea lui și consecință.
3. Comunică mesajele importante prin formulări la persoana I singular. De exemplu: „Mie nu-mi place când vorbești tare, mă deranjează.“ Astfel, copilul va învăța că, între persoane, există diferențe.
4. Fii un exemplu! Dacă tu ai relații bazate pe încredere, respect și ajutor reciproc, copilul va învăța de la tine acest mod de a relaționa.
Educația emoțională începe cu noi, părinții. Cu cât reușim să ne vedem mai clar dinamica interioară, cu atât suntem mai ancorați în realitatea prezentă și mai conectați cu copilul. În acest fel, putem privi lucrurile mai obiectiv și putem să-l înțelegem mai bine pe cel mic. Iar atunci când înțelegem, avem și puterea de a găsi soluții.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
