Skip to content

Într-o relație sănătoasă partenerii sunt egali, ceea ce înseamnă că niciunul dintre ei nu are autoritate asupra celuilalt. Deși este important să ne respectăm partenerul într-o relație, este, de asemenea, foarte important să ne respectăm pe noi înșine (fie că suntem singuri, fie că suntem într-o relație). Respectul de sine este cheia creării încrederii și a menținerii relațiilor sănătoase cu ceilalți, de-a lungul întregii noastre vieți. Lipsa iubirii de sine poate să ia forma devotamentului, rezultând o nevoie de a iubi „cu orice preț“.

Lipsa iubirii de sine otrăvește orice relație.Jacques Salome, psihosociolog

Fiecare persoană implicată într-o relație este concentrată pe propria realitate. Așteptările, contractele nescrise ale minții noastre, presupunerile, comportamentele învățate încă din copilărie ne împiedică de multe ori să avem o relație sănătoasă. Iar relațiile pe care le creăm sunt absolut critice pentru succesul nostru ca ființe umane.

Cunoașterea valorilor și a priorităților ne ajută să negociem în relații. Este modul în care învățăm să stabilim granițe, odată ce-am aflat ce contează pentru noi, dar și pentru partenerul nostru de relație – soț, copil, terapeut, șef, coleg etc.

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Psihosociologul Jacques Salome susține că, într-o relație, 1 + 1 = 3. Adică: tu, cealaltă persoană și relația. Te-ai gândit la asta?

Această a treia componentă, relația în sine, are nevoie și de timp, și de afecțiune. Ea reprezintă spațiul în care sunt cultivate afecțiunea, comunicarea, consensul, soluțiile etc. Pe scurt, cam tot ceea ce aduce echilibru și stabilitate într-o relație de cuplu.

Relațiile pot scoate la iveală tot ce este mai bun și mai rău în noi. În relații, vom experimenta fericire, dar și momente grele sau situații îndoielnice.

Dezacordurile apar în majoritatea relațiilor, așadar conflictul poate apărea oricând. În cazul în care aceste dezacorduri nu sunt gestionate cu respect și în mod pozitiv, comunicarea devine defectuoasă.

Când auzim termenul „negociere“, de multe ori ne imaginăm în fața ochilor niște oameni de afaceri care încearcă să ajungă la un compromis, pe un anumit subiect. Pentru a menține pacea și armonia în relații, ar fi necesar ca fiecare dintre noi să învețe arta negocierii.

℗PUBLICITATE



O parte importantă a negocierii într-o relație este aceea că ar trebui să existe loc pentru flexibilitate. Un cuplu care poate să negocieze este, fără îndoială, mai bun în gestionarea conflictelor, atunci când ele apar. Există momente în care avem obiective și dorințe diferite. Abilitățile de negociere și persuasiune sunt, prin urmare, esențiale pentru a găsi o cale mai bună, care să răspundă nevoilor ambelor persoane. În cazul în care ambele părți consideră că au câștigat ceva pozitiv prin procesul de negociere și că punctul lor de vedere a fost luat în considerare, atunci rezultatul negocierii va fi de tip „câștig-câștig“. Acest rezultat presupune deschidere cu privire la ceea ce contează cu adevărat pentru noi și dorința de a asculta ceea ce contează cu adevărat pentru celălalt. Așadar, negocierea de tip „câștig-câștig“ necesită efort din partea amândurora.

Deși conflictul poate perturba relațiile, el poate oferi și o oportunitate de a defini roluri, de a îmbunătăți comunicarea și de a consolida interconectările. Calitatea unei relații romantice implică și pasiune, iubire sau intimitate între parteneri; cu toate acestea, nu trebuie subestimată importanța rezilienței în fața conflictelor și capacitatea de a le rezolva cu succes.

Este important să nu uităm că suntem în aceeași echipă, numită „cuplu“. Vom observa că lucrurile funcționează mai bine pentru amândoi, dacă ne amintim acest lucru. Nu suntem niște adversari care încearcă să evite cât mai multe sarcini odioase posibile. Suntem parteneri și împărtășim un obiectiv comun – acela de a trăi în armonie.

Ai gândit vreodată că… „Ei bine, vreau acest lucru, dar partenerul meu dorește altceva mai mult decât mine, iar eu vreau ca el să fie fericit“? Dacă simți că ai oferit mai mult decât ți-a oferit partenerul tău, nu presupune că el „îți datorează ceva“. Dacă o faci, această presupunere va duce la neînțelegeri și resentimente.

Într-o negociere, fiecare primește ceva. Într-un compromis, niciun partener nu primește, de fapt, ceea ce își dorește.

Ambii trebuie să simtă că decizia este corectă și că ia pe deplin în considerare gândurile, credințele, emoțiile și valorile celuilalt. Fiecare partener trebuie să creadă și să simtă că decizia nu a fost forțată.

Procesul de negociere impune să ne păstrăm mintea deschisă și să fim dispuși să ascultăm punctul de vedere al celuilalt.Într-o relație sănătoasă, negocierea implică două persoane caracterizate printr-un raport de egalitate. Poate că cel mai important factor, într-o negociere, este atitudinea. Ea fie va facilita, fie va împiedica soluționarea conflictelor.

Este important să ne reamintim că preocupările și interesele celuilalt contează la fel de mult ca ale noastre. Într-o relație de cuplu, dacă unul câștigă și celălalt pierde, în realitate pierd amândoi.

Simona Ioniță este jurnalist cultural, psiholog și lucrător prin arte combinate. Autoare a trei cărți și blogger din 2008. Licențiată a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației (Universitatea Hyperion). Pasionată de cărți, psihologie, teatru și călătorii.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0