Dacă vine cineva bun,
Să-mi spună „te iubesc“ și n-o să știu ce să-i spun
Din cauza ta, trebuie să facă minuni
La primul gest frumos o să-mi vină să te sun.
Luni era program de ceartă,
Marți ne iubeam să treacă,
Miercuri o luam de la capăt
Du-te, vino, era o joacă
Ce a-nceput să ne placă. (…)
Asta se întâmplă când ești toxic, presupun
Soarele nu-i bun, când ție îți place în taifun
Și nouă ne-a plăcut să fim la bine imuni
Ce fac acum?
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Piesa interpretată de Eva Timush și Juno se aude des la radio zilele acestea și are 5,9 milioane de vizualizări pe YouTube, semn că a prins bine la public. Dincolo de linia melodică fredonabilă și ușor de reținut, mă întreb cât din succesul ei se datorează faptului că mulți dintre cei care au ascultat-o se regăsesc în versurile care spun povestea unei relații toxice și a dificultăților cu care se confruntă o persoană care încearcă să meargă mai departe.
Nu este surprinzător faptul că, în cele mai grele momente ale noastre, muzica și versurile ei par să vorbească precis despre suferința noastră, dându-ne sentimentul că suntem înțeleși, că suntem mai puțin singuri și oferindu-ne astfel o modalitate de a fi în contact cu emoția pe care o simțim. În 2014, o echipă de cercetători de la North Carolina State University a analizat diverse piese muzicale de succes din ultimii 50 de ani pentru a identifica temele-cheie care rezonează cu publicul.
Cercetătorii au identificat douăsprezece astfel de teme și termeni asociați, care au apărut cel mai des în cântecele de succes. Acestea sunt: pierderea, dorința, aspirațiile, despărțirea, suferința, inspirația, nostalgia, rebeliunea, blazarea, disperarea, evitarea și confuzia. Așa cum era de așteptat, sunt teme care reflectă în mod covârșitor un conținut emoțional, mai degrabă decât un conținut rațional, legat de iubire, suferință și relații. Ca și piesa despre care vorbim astăzi.
De cele mai multe ori, persoanele care ajung într-o astfel de dinamică într-o relație, în care furtunile sunt mai dese decât momentele cu cer senin, nu s-au „virusat“ brusc, în acea poveste de iubire. Istoria merge deseori mult mai departe în timp, în copilărie, fie către relația dintre părinți, fie către relația unuia sau a ambilor părinți cu copilul.
„Soarele nu-i bun, când ție îți place în taifun“
Așa cum fiecare organism are o homeostazie – acea stare de echilibru a organismului nostru și de menținere în limitele normalității – la fel, fiecare familie are propria homeostazie. Activitatea permanentă a organelor noastre concură la menținerea acestui echilibru al corpului, la fel cum activitatea și rolul însușit de fiecare membru al familiei contribuie la menținerea unei familii în „limitele“ sale normale. Doar că normalul, se știe, nu este la fel pentru toată lumea, tocmai pentru că normalitatea este dată, în general, de o majoritate sau de o medie, și nu de niște valori sau principii abstracte.
Prin urmare, există relații în care „normalul“ este reprezentat de calm și veselie, și altele în care el este definit de certuri frecvente, despărțiri și reîmpăcări, suferință și dezamăgire. Pentru unii, homeostazia este o linie dreaptă, în timp ce pentru alții este o sinusoidă. Ceea ce explică parțial alegerile din viața de adult, care tind să replice dinamica din familia de origine.
Alte aspecte care ne influențează în creionarea scenariilor de viață pe care le punem apoi în scenă cu diferiți „actori“ din viața noastră, pe care îi distribuim uneori în roluri pentru care nu au dat audiție, ca să o parafrazez pe bine-cunoscuta Esther Perel, pot fi cărțile și filmele de dragoste care ne-au marcat în copilărie, ori primele iubiri din perioada de pubertate sau adolescență. Dacă acestea au fost marcate de suferință, pot să ne creeze niște credințe stabile despre viață și lume pe care noi, din pricina bias-ului de confirmare (selectarea din mediu a acelor informații și situații care ne confirmă convingerile), să căutăm la nesfârșit să le validăm.
Printre acestea se pot număra convingeri generatoare de conflicte și autosabotări, precum: „dacă nu e gelos, atunci partenerul nu mă iubește“, „dragostea trebuie să fie cu năbădăi“, „dacă eu nu sunt o persoană problematică ori relația e plictisitoare, voi fi părăsit(ă)“, „dacă nu îl (o) țin departe de alte persoane și relații, sigur mă va înșela“, „dacă îl (o) voi lăsa să descopere cine sunt cu adevărat, nu mă va mai iubi“ și multe altele.
℗PUBLICITATE
„La primul gest frumos, o să-mi vină să te sun“
Poate părea un paradox al relațiilor faptul că nu căutăm întotdeauna „ceva bun“, adică o relație armonioasă, cu un partener care ne susține și ne validează, care este atent la nevoile noastre, care ne iubește și ne prețuiește ci, dimpotrivă, o relație așa numită „toxică“, în care partenerul este abuziv la nivel emoțional, fizic sau sexual, ori egoist sau neglijent. Paradoxul vine din faptul că, deși instinctul de supraviețuire este una dintre cele mai puternice motivații ale noastre, totuși nimic nu ne dă mai clar sentimentul de siguranță decât familiaritatea. Știm să gestionăm o situație cunoscută, în timp ce situațiile necunoscute ne sunt complet străine, prin urmare, pot ascunde pericole.
Dacă luăm, de exemplu, cazul unei persoane cu o stimă scăzută de sine, care a primit de nenumărate ori mesaje negative despre sine de la părinți sau de la alte figuri de autoritate, pe care le-a integrat, devine lesne de înțeles ce se întâmplă în mintea ei atunci când întâlnește o persoană care o prețuiește, care o admiră sau o iubește. Va fi neîncrezătoare, pentru că știe despre sine că este „de neiubit“, ori va trăi cu un sindrom al impostorului care o poate determina să saboteze relația respectivă și să caute o alta, care-i va confirma ceea ce știe despre sine.
„Miercuri o luam de la capăt“
Psihanaliștii au introdus termenul de „compulsie la repetiție“, pentru a explica fenomenul tiparelor disfuncționale de viață care se tot repetă, cum ar fi relațiile toxice și furtunoase. Astfel, dincolo de familiaritatea anumitor scenarii – de la părintele dezinteresat, neimplicat, neiubitor sau abuziv, la un partener cu trăsături similare – apare și nevoia inconștientă de reparare, pe care un copil o poartă cu el în viața adultă. Astfel, teoria compulsiei la repetiție ne vorbește despre nevoia noastră de a repeta scenariul până la rezolvarea conflictului, deși conflictul inițial, cel din familia de origine, nu a fost – și nu este – în puterea noastră, iar cel actual nu poate fi rezolvat fără o conștientizare profundă a mecanismului care ne pune în postura de victime ori salvatori.
Dincolo de cele de mai sus, există și alte motive pentru care avem o atracție către relațiile așa-numite toxice: atașamentul anxios – și, cel mai des, întâlnirea unui atașament anxios cu unul de tip evitant – neglijarea în copilărie, lipsa granițelor și a limitelor sănătoase, ori diferite forme de traumă.
„Ce fac acum?“
Ce e de făcut, dacă te regăsești în scenariul de mai sus?
Primul pas este să te uiți la scenariul vieții tale. Să cauți tipare care se repetă, într-o formă sau alta. Dacă ai avut părinți indisponibili emoționali sau care te-au neglijat, poate ești atras(ă), inconștient, de parteneri care au o formă de indisponibilitate. Aceasta se poate manifesta în numeroase feluri. Poate că partenerul ales este căsătorit sau într-o altă relație, poate este departe fizic, într-o altă țară, poate are o carieră care îi acaparează viața, poate este rece și distant sau, poate, are o boală sau o formă de dependență. Apoi, caută la tine modurile de relaționare și comportament repetitive, care întrețin dependența de astfel de parteneri și relații. Vezi dacă intri frecvent într-unul din rolurile triunghiului toxic: agresor-victimă-salvator.
Dacă ai decis să închei relația toxică, dă-ți timp să te vindeci. Asigură-te că previi contactul cu fostul/fosta partener(ă), altfel vei fi din nou atras(ă) în vechea dinamică de relaționare. Concentrează-ți atenția pe tot ceea ce simți și dă voie emoțiilor tale să se manifeste. Nu le evita, nu căuta moduri în care să-ți distragi atenția, nu intra în alte relații până când vindecarea nu s-a încheiat și ai redevenit disponibil(ă) emoțional. Stabilește limite și granițe clare, pe care să le respecți în primul rând tu. Vindecarea are loc atunci când ura sau resentimentele iau, din ce în ce mai mult, forma indiferenței față de celălalt.
Înconjoară-te de persoane echilibrate și sănătoase emoțional. Învață care sunt acele red flags (semnale de alarmă) de care să te ferești și ascultă-ți intuiția. Ca să folosesc o metaforă, chiar dacă plimbările prin parc pot părea la început extrem de plictisitoare pentru cineva care s-a dat toată viața în roller coaster, explorează cu răbdare și compasiune de sine micile plăceri și bucurii din lucrurile și relațiile simple, fără complicații. Ai nevoie de relații echilibrate, în care să existe reguli, precum reciprocitatea și încrederea, pentru a te vindeca. Adu-ți aminte că, într-o astfel de relație, nu vei fi atras(ă) în niciunul dintre rolurile din triunghiul toxic despre care vorbeam.
În cele din urmă, dacă simți că cele de mai sus sunt dificil de deslușit, de procesat sau de pus în practică, apelează la ajutorul unui psihoterapeut. Acesta te va ajuta să procesezi experiențele traumatice din prezent sau din trecut, să identifici corect semnele unei relații sau ale unui partener toxic, să-ți găsești echilibrul interior și bucuria de a cultiva relații sănătoase emoțional.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
