Prima oară i-am auzit numele rostit în șoaptă. Vremurile erau gri și menționarea cu voce tare a cărții sale, care a tulburat la apariția din 1981 lumea științifică și pe cea politică, nu era pe atunci chiar cea mai inteligentă decizie. Inteligența Materiei a avut, însă, propria ei viață, despre care s-ar putea scrie, probabil, o carte în sine. Premiată în anul 1992 cu premiul pentru filosofie „Vasile Conta“ al Academiei Române, lucrarea a ajuns anul acesta la venerabila „vârstă“ de 40 de ani și la cea de-a 4-a ediție revizuită și adăugită.
Invitatul din această lună este Prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan, medic militar, cu specializare în neurologie și psihiatrie, doctor în științe medicale, personalitate cu o cunoaștere enciclopedică, ce are la „activ“ 4 brevete de invenții de uz medical, peste 300 de studii, 13 premii și decorații pentru activitatea sa literară și medicală și o nominalizare între cei „100 de români pentru istoria lumii“.
Domnule Profesor, ultimii 2 ani au fost dominați de frică și ură – în fața virusului și în raport cu oamenii care au avut păreri diferite despre pandemie sau vaccin. Ce efecte adverse, demonstrate de știință, au aceste emoții negative pentru cei care le trăiesc și cum se propagă în mediul din jurul lor?
Frica este una dintre stările psihice cu un potențial stresant deosebit de nociv pentru sănătate. Având un efect de stres, acționează printr-o chimie similară. Cu cât durata sa este mai mare, cu atât efectele negative sunt mai pregnante. Excesul de cortizol determină scăderea capacității de apărare a sistemului imunitar, creând astfel o vulnerabilitate în fața virusului cu care ne confruntăm. Un alt efect biochimic al fricii îl constituie eliberarea în exces a adrenalinei cu efecte patologice de ordin vascular.
Suntem în al doilea an de pandemie. Ne imaginăm ce influență nefastă are asupra sănătății noastre? Media și diverșii factori implicați în gestionarea acestei pandemii întrețin această continuă frică prin anunțarea manifestării pandemiei în „valuri“ care nu se mai termină.
Depresia este descrisă în întreaga lume ca suferința cu cea mai mare răspândire astăzi. Suicidul ca un efect direct al depresiei este de asemenea tot mai frecvent. Persoanele în vârstă renunță la viață, nemaiputând să suporte izolarea și tristețea. Efectele economice dezastruoase pot afecta în același mod persoanele mult mai tinere, ajunse în pragul disperării din absența surselor de existență.
Restricțiile și măsurile impuse pe timp de pandemie au de asemenea un efect stresant pentru populație.
Fiecare stare psihică are un substrat biochimic. Sentimentul de fericire nu este doar o stare de normalitate de care cu toții avem nevoie ca ideal. Avem nevoie, fie și doar de clipe de fericire pentru a întrerupe, pentru a pune, cel puțin într-un minimum de repaus, chimia nefericirii. Avem nevoie de o „gură de oxigen“.
Ați învățat toată viața cu și de la oameni de știință cunoscuți, apreciați, premiați în toată lumea. Și totuși – așa cum spunea un personaj într-un film inspirat din viața matematicianului Srinivasa Ramanujan – marea cunoaștere are, adeseori, cele mai modeste origini. Care a fost cel mai înțelept lucru pe care l-ați învățat de la un om simplu?
Să vă spun că mai multe sfaturi înțelepte găsim adesea la oamenii simpli? În copilăria mea am ascultat cu atenție și înfiorare nu rareori astfel de persoane înțelepte din satul în care m-am născut…
Omul înțelept este cel care răspândește în jurul său binele manifestat prin cuget, gest și comportament. Omul înțelept este cel care își respectă cuvântul. Când am venit pentru studii de la sat la oraș, aveam această lecție bine înțeleasă de la oamenii simpli, dar spre stupefacția mea, am constatat o dezamăgitoare lipsă de cuvânt la mulți dintre cei proveniți din mediul urban, cu un standard de viață mult mai ridicat. În amintirile mele am insistat mai mult asupra acestui subiect.
Lecția de care mă întrebați este una singură: cel ce vrea să realizeze ceva în viață nu va reuși niciodată cu zeflemeaua, ironia și irosirea tinereții în conduite banale, fără un scop serios urmărit continuu în viață încă din anii adolescenței.
Răul care bântuie lumea vine de la neseriozitate, frivolitate, avariție, invidie și lipsă de onestitate și cuvânt. Constat că niciodată ca acum nu am asistat atât de mult la demagogie, falsitate, absurd și agresivitate din partea mai marilor lumii. Toate aceste tare pe care le suportăm ne scad frecvența câmpului de energie inerent fiziologiei noastre și ne generează această vulnerabilitate în fața agenților patogeni, inclusiv a celor care fac astăzi din viața noastră un calvar.
Concluzia este aceea că un comportament civilizat, motivat de valorile etice este o condiție necesară, înscrisă în însuși ADN-ul nostru, pentru a trăi într-o armonie socială și a ne proteja propria sănătate.
În baza studiilor actuale din domeniul științelor neurocognitive am susținut că în fiziologia sa, creierul însuși pare să respecte un cod etic.
De la vârsta de 9 ani, când v-ați întrebat prima oară de ce existați și ce sens are viața, ați căutat Răspunsurile. Care sunt Întrebările la care (mai) căutați răspunsuri în această perioadă?
℗PUBLICITATE
Când s-au făcut progrese imense în cunoașterea biologiei și fiziologie noastre, inclusiv a creierului, de ce există, cu toate acestea, atât de mult rău în lume? De ce se ignoră această cunoaștere într-un secol al rațiunii? Am spus și repet: Rezolvarea ambițiilor sau conflictelor politice prin război, adică prin uciderea oamenilor este o nimicnicie. Ne ucidem pentru că refuzăm să știm adevărul despre noi. Atâta vreme cât vom susține aberația că nu suntem decât un corp fizic, apărut ca și Universul dintr-o întâmplare, că suntem un animal ca oricare altul, pe care îl vânăm fără remușcare, nu vom pune niciun preț pe viața omului. Când vom accepta că suntem nu numai fizic ci și spirit și vom înțelege corect raportul spirit / fizic, atunci probabil viața noastră va fi alta.
Ar fi fără sens ca Universul să se concentreze și să declanșeze un asemenea ansamblu uriaș de evenimente, pentru a aduce pe lume o ființă destinată nefericirii – scriați în cartea „În căutarea sensului pierdut“. Avem în celulele noastre, spuneați, genele necesare pentru a fi fericiți. Cum ne activăm „gândirea genetică“, entuziasmul, inspirația, atitudinea pozitivă față de viață?
Geneticianul japonez K. Murakami afirma că boala începe din minte și se vindecă tot prin minte. În alți termeni, este nevoie de a face efortul de a învăța, de a ști cum să gândim și să ne comportăm în consecință.
Știrile false se propagă de 6 ori mai rapid decât cele adevărate, să distrugi e mult mai ușor decât să creezi, vedem în jur, iar pentru fiecare act de bunătate de care auzim, există alte 10 (probabil) mârșăvii comise de oameni. Răul pare că se răspândește mai facil decât binele. Ce argumente putem avea azi că „binele învinge“, așa cum ne spuneau odinioară basmele copilăriei?
Așa ar fi normal să gândim, că binele învinge răul. Ceea ce vedem nu ne susține. Speranță deșartă? Vom vedea!
Ideea că suntem interconectați peste spațiu și timp într-un fel sau altul, apare în știință și credință, deopotrivă: păstrăm în subconștientul nostru urma tuturor evenimentelor trăite de generațiile care ne-au precedat (după Jung) sau păcatele strămoșilor se răsfrâng asupra generațiilor viitoare (cum ne spune religia). Dumneavoastră înșivă sunteți de părere că toți cei de pe Terra nu sunt, în ultimă instanță, decât un singur om. Din această perspectivă, ce putem face noi astăzi, pentru ca cei care ne sunt contemporani sau din generațiile viitoare să aibă vieți mai împlinite și să nu moștenească traume transgeneraționale?
Cei ce vin după noi, dar deja mulți sunt contemporani cu noi, trebuie să-și învingă acel sentiment de „dolce far niente“ care, firesc, ne bântuie uneori și pe noi și să citească, cel puțin ceea ce deja există pentru a-și înțelege rostul cu care au venit pe lumea asta.
A citi este o fază. În timpul următor trebuie să și trăiască, să se implice în ceea ce știu.
Au trecut 40 de ani de când a apărut „Inteligența Materiei“ – cartea v-a fixat în conștiința publicului și care se află, iată, la cea de-a 4-a ediție, revizuită și adăugită. Pentru multe dintre lucrurile despre care scriați atunci, avem astăzi dovezi științifice de necontestat. Împlinirea cărei „profeții“ (să-i spunem) de la vremea când ați scris cartea ați așteptat-o cu nerăbdare?
Să fie valabil ce scriam prin anii ’80 și astăzi. Las publicul să aprecieze dacă am avut sau nu speranțe iluzorii.
Care a fost descoperirea / informația dintr-un domeniu al științei care v-a fascinat anul acesta?
Fenomenul de neuroplasticitate și neurogeneză ne spune că suntem ceea ce gândim, că avem prin creier cel mai mobil organ din corp care se recreează anatomic și fiziologic continuu în funcție de ceea ce gândim, simțim și acționăm. În alți termeni, conștiința pare să dețină prioritatea asupra creierului.
Care a fost primul gând cu care v-ați trezit astăzi?
Că trebuie să-mi las la o parte alte treburi și să vă răspund la întrebări.
©Credit foto: Ovidiu Neagu
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
