Când ne gândim la cuvântul „intimitate“, automat, gândul ne zboară la sensul său erotic. În realitate, însă, deși toți tânjim după ea, această apropiere nu se referă doar la partea sexuală ce își face apariția într-un cuplu, ci la conexiunea ce se creează între parteneri.
Intimitatea emoțională este cea care face legătura între cei doi indivizi și relația lor (al treilea element, distinct de ei). Iar după cum punctează și Cathryn Taylor, autoarea cărții Ghidul copilului interior, intimitatea poate fi interpretată ca „a vedea în interiorul cuiva“. Ceea ce poate însemna și „privește-mi durerea, rușinea, teama“. Și din cauza provocărilor relaționale prin care trecem, puțini dintre noi mai avem atât de multă încredere în partener, încât după mai multe episoade de ceartă, momente de trădare sau de lipsă de empatie, să rămânem deschiși, vulnerabili și curioși. Adesea, ne este mai ușor să arătăm cu degetul către celălalt, atunci când apare un blocaj, la nivel intim și relațional. Însă, specialiștii în sănătatea relațională ne îndeamnă să ne întrebăm ce efect are această atitudine asupra spațiului dintre noi și să pornim această introspecție cu noi înșine.
A fi intim într-o relație, potrivit site-ului psychologytoday.com, poate însemna o varietate de lucruri: de la dezvăluiri personale și subiective, la cereri sau solicitări de natură psihologică, emoțională sau sexuală. În funcție de dinamica și implicarea celor doi, intimitatea poate fi creată, distrusă sau reconstruită, însă este nevoie de o doză de energie suplimentară și de dorința pentru a face acest lucru.
Dansul nociv dintre abandon și respingere
Provenim din familii în care sintagme precum „conectare“, „vulnerabilitate“ sau „exprimarea nevoilor“ nu erau uzitate și nici aplicate la adevărata lor valoare. Iar asta se întâmpla pentru că și adulții din viețile noastre fuseseră crescuți în același ton milităresc, invulnerabil, de a răzbi prin problemele existenței, fără a ne împotmoli în detalii emoționale sau psihologice ale ființei noastre.
Indiferent de bagajul cu care venim de acasă, nu mai suntem în ipostaza în care să ne ascundem în spatele trecutului și este important să ne asumăm responsabilitățile de adult și să căutăm a înțelege care este contribuția noastră la cum funcționează intimitatea în cuplul din care facem parte. Iar asta presupune mai mulți pași: să rămânem deschiși și curioși, în loc să intrăm în defensivă; să ne observăm cu maturitate emoțiile și să dialogăm cu noi înșine, într-un mod eficient. Uneori, adresându-ne întrebări simple, putem găsi explicații și răspunsuri complexe, pentru ca mai apoi să le împărtășim și în conversațiile pe care le avem cu partenerul.
Întrebările la care mă refer pot fi de genul:
- Cum mă simt față de partenerul meu?
- Ce fel de emoții simt? Sunt ele pozitive sau negative?
- Cum aș putea să-i arăt dragostea pe care i-o port?
- Ce mă împiedică să-mi exprimi compasiunea?
- Unde aș putea face lucrurile mai bine?
Merită menționat că o relație autentică înseamnă că ambii parteneri se simt în siguranță să își verbalizeze sentimentele și emoțiile (atât pozitive, cât și negative). De cele mai multe ori (și mai ales la începutul relației) tindem să arătăm partea noastră frumoasă, renunțând la a ne dezvălui și trăirile mai puțin fericite. A-i permite partenerul să ne vadă în complexitatea noastră necesită ceva curaj, dar, în contrapartidă, poate veni la pachet și cu un nivel de intimitate ce nu poate fi accesat în niciun alt mod.
℗PUBLICITATE
Psihoterapeutul Nora Neghină, absolventă a facultății de Psihologie, de la UBB, și a programului de formare în psihoterapie, din cadrul AMPP, explică cum putem să facem din relația noastră rece și nesigură, un spațiu definit de iubire și intimitate. Înainte de toate, Nora ne încurajează să privim lucrurile și dintr-o altă perspectivă și să folosim metaforele din terapia relațională imago: „Partenerul minimizator (cel care nu se simte confortabil cu emoțiile și autodezvăluirile) se comportă precum o țestoasă, care, atunci când se simte amenințată, se retrage în carapace. Mai exact, partenerul minimizator are patru tipuri de credințe care îl limitează:
- Emoțiile sunt distructive;
- Prea multă intimitate este periculoasă;
- Dacă mă deschid mă pierd pe mine;
- Nicio greșeală nu este permisă.
Pe de cealaltă parte, avem partenerul maximizator, care asemenea unui caracatițe sau furtuni de grindină exagerează, de dragul intimității. Iar acest partener maximizator este limitat de alte credințe:
- Dacă nu fac tot ce îmi stă în putință voi pierde tot;
- Nu pot să renunț la control;
- Nu exist fără celălalt;
- Celălalt trebui să-mi ofere atenție.
Tot psihoterapeuta cu formare în terapia imago mi-a explicat că acestea sunt strategii de apărare pe care, ca parteneri, le folosim pentru a ne simți în siguranță, dar care sunt incompatibile cu nevoia cuplului de intimitate. Dacă privim cu atenție spre aceste credințe și mecanisme de apărare, vom realiza că tot ce-i prea puțin (cum este în cazul țestoaselor) sau ce-i prea mult (cum se întâmplă în cazul furtunii de grindină) nu face altceva decât să perturbe armonia vieții în doi. Pe maximizator îl stresează extrem de tare distanța și comportamentul de retragere al minimizatorului, acesta trăind cu rana abandon. Iar pe minimizator îl copleșește furtuna de emoții și de așteptări din partea maximizatorului, acesta fiind mistuit de teama de respingere. Atunci când minimizăm sau maximizăm nu mai există spațiu pentru intimitate, rămâne doar un spațiu de luptă, brăzdat de traumele noastre relaționale.
Calea către intimitatea în cuplu
Intimitatea în cadrul relațiilor este fluidă și se poate extinde, ori, din contră, se poate contracta, în funcție de cantitatea de efort și deschiderea pe care partenerii sunt dispuși să le ofere. După cum a scris și psihologul Gáspár György, într-o postare pe Instagram: „Iubirea, ca orice altă emoție, este efemeră. Dar și regenerabilă, datorită gândurilor pe care le cultivăm și acțiunilor pe care le întreprindem“. Ceea ce înseamnă că dacă putem readuce iubirea în spațiul dintre noi, și intimitatea are toate șansele să se regenereze. Ce avem de făcut este să trăim în prezent, să vedem părțile frumoase și pozitive ale omului de lângă noi și să acționăm într-un mod cât mai inteligent din punct de vedere relațional.
Intimitatea emoțională este sinonimă cu încrederea, cu acea capacitate de a ne simți în siguranță în compania celuilalt, lăsându-ne descoperiți, fără alte filtre și măști sociale. Prin urmare, ne revine datoria de cultiva această siguranță, indiferent că este mai ușor sau mai greu.
Știința relațiilor ne spune că pentru a ajunge la intimitate, este indicat să renunțăm la reacțiile noastre puerile și să ne purtăm ca niște adulți conștienți de faptul că intimitatea nu apare de la sine. Intimitatea apare atunci când sunt îndeplinite trei reguli de bază:
- Trecerea de la ceartă la dialog. Certurile sunt endemice relațiilor, dar dacă țipăm și ne acuzăm nu facem altceva decât să călcăm intimitatea în picioare. Pentru a face ceva diferit, este important să practicăm pașii dialogului conștient care implică: vorbitul pe rând, exprimarea nevoilor fără critică, ascultarea fără judecată și validarea diferențelor. Pentru mai multe explicații cu sens vă recomand cartea Spațiul dintre noi ‒ probabil, cel mai simplu ghid pentru cultivarea intimității în cuplu.
- Renunțarea la negativitate și invitarea pozitivității în cuplu. Energia relațiilor este doar de două feluri: pozitivă sau negativă. Iar pentru ca intimitatea să prospere, avem nevoie de un mediu de conectare pozitivă. Orice pornire negativă merită înfrânată și înlocuită cu o exprimare vulnerabilă și empatică. În loc să-i spui partenerului: „Mă scoți din sărite la fiecare cuvânt!“, putem să spunem: „Nu știu ce se întâmplă cu mine, simt multă tensiune și frustrare“.
- Curajul de a face aprecieri și a utiliza afirmații pozitive. Probabil că cea mai mare îndrăzneală pentru partenerii multor cupluri din România este să își aprecieze jumătatea de cuplu. Să avem disponibilitatea de a înlocui punctarea greșelilor cu evidențierea punctelor tari și a calităților. În sine, este un exercițiu de clasa I, dar, pus în practică, acest punct are valoarea unui doctorat în știința relațiilor.
Teoretic, putem face oricând trecerea către o relație definită de intimitate și siguranță. Este nevoie doar ca unul dintre parteneri să oprească dansul demonic al negativității și să vireze spre cultivarea siguranței. Cine va face primul pas nici nu mai contează, atât timp când unul dintre noi va face asta și mai apoi va persevera cu încredere în direcția aleasă.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
