Dr. Jenő-László Vargha s-a născut pe 7 octombrie 1954 în Cluj-Napoca. Și-a încheiat anii de școală în 1973, în cadrul clasei cu profil sportiv a Liceului Teoretic „Báthory István“. A studiat psihologia în cadrul Facultății de Filosofie – Psihologie a Universității Babes-Bolyai. După terminarea facultății, a fost repartizat la Școala Specială din Nisipeni (jud. Satu Mare), unde a lucrat ca dascăl timp de un an. Între 1979 și 1990 și-a desfășurat activitatea terapeutică în cadrul Spitalului de Recuperare din Cluj-Napoca. Cele trei principii fundamentale ale muncii sale au fost: înțelegere, compasiune, sprijin. Și-a investit în activitatea terapeutică aproape întreaga ființă. Începând cu 1990 și până la pensionare a activat ca lector în cadrul Departamentului de Psihologie Aplicată a Universității Babes-Bolyai. A publicat mai multe cărți și articole și a fost un participant activ la conferințe din țară și din străinătate. A fost membru al mai multor asociații profesionale. Activitatea sa profesională a fost apreciată de foarte multă lume. El a fost, pentru mulți, Ennte.
Psihoterapeutul și dascălul Ennte
Ennte a iubit viața, psihologia, oamenii. Încă din vremurile comunismului, a fost unul dintre puținii psihologi din România, practicându-și cu pasiune și dedicație chemarea ca psihoterapeut în cadrul Spitalului de Recuperare din Cluj. După 1989, odată cu reînființarea oficială a psihologiei în România, a devenit unul dintre cei mai importanți promotori ai psihoterapiei românești, atât la nivelul învățământului universitar, cât și al celui cel postuniversitar. Psihoterapeutul și dascălul Ennte era un om de o inteligență sclipitoare, cu o sete de cunoaștere neabătută, mereu la curent cu cele mai noi studii și scrieri de specialitate, dar și cu o vastă cultură și un respect profund pentru clasicii psihologiei și psihoterapiei.
Formarea sa profesională a fost cel mai mult marcată de scrierile lui Carl Rogers și Milton H. Erickson, deși și-a dezvoltat o abordare unică, eclectică, în care se regăsesc elemente din cele mai diverse orientări, împletite într-un mod extrem de creativ și marcate de o tușă cu totul personală. Nutrea convingerea profundă că dincolo de diferențele la nivel teoretic prin care diferitele modele psihologice încearcă să își definească contribuția specifică la înțelegerea suferinței și a stării de bine a oamenilor, la nivelul practicii, există între ele mult mai multe punți comune, iar dacă ar fi să enunțăm un singur principiu fundamental al practicării unei psihoterapii eficiente în care credea, am putea spune că acesta era reprezentat de o perspectivă de încredere, realizată prin lentile ce văd, dincolo de dificultăți, împotmoliri și tenebre, resursele și frumusețea fiecărei ființe umane.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Psihoterapia românească îi poartă recunoștință și pentru faptul că a fost printre primii care, după 1989, a adus în țară formatori de renume din străinătate, într-un moment în care psihologia din România renăștea din cenușă. Sunt foarte puțini acei specialiști contemporani din țară care ar putea spune că nu poartă în formarea lor, într-un fel sau altul, poate chiar și indirect, amprenta celui care a fost dascălul și psihoterapeutul Ennte.
Un om complex și un luptător pentru dreptate
Dincolo de cunoștințele de specialitate, Ennte era un om de o cultură literalmente enciclopedică și era greu să găsești vreun subiect la care să nu poată avea ceva de spus. Era pur și simplu prezent în viață, atât dacă ne gândim la aceea a comunității locale dar și la cea extinsă, el lăsându-se atins și mișcat de tot ce se întâmpla în lume și căutând să aducă o contribuție pentru ca ea, lumea, să devină un loc mai bun. Ennte iubea oamenii, dar iubea nespus și animalele, iubea natura, având o conexiune profundă – pe care o simțea și o numea vindecătoare – cu acestea. Putea petrece timp nesfârșit într-o plimbare, admirând o floare, un copac, un munte, marea sau râul, apusul și răsăritul, cerul senin sau îmbrăcat în nori. Putea petrece timp infinit hrănind sau făcând culcuș unui câine, unei pisicuțe ori vreunei vrăbiuțe și bucurându-se de clipa de conexiune eternă stabilită între ei, bucurându-se că a putut oferi și în acest fel clipe vieții.
Ennte iubea nespus muzica și cânta cu dăruire sacră la chitară. Iubea nespus artele și știa să asculte și să spună mai departe povestea unui tablou, a unei statui sau a unei clădiri. Era un mare admirator al sporturilor, iar în tinerețe, fusese fotbalist activ la Clubul Sănătatea. Era implicat în evenimentele sociale și politice locale și internaționale și era mișcat până la lacrimi de tot ce însemna o manifestare a generozității și iubirii, era mișcat până la cea mai profundă revoltă de orice nedreptate.
℗PUBLICITATE
Ennte era un optimist incurabil și avea o energie inepuizabilă, pe care a investit-o neprecupețit în proiecte ce au slujit psihoterapia, dezvoltarea personală și, prin acestea, calitatea vieții semenilor săi.
Dragostea sa pentru viață au cunoscut-o prea bine și colegii și apropiații săi. Spirit charismatic, era mereu sufletul oricărei întâlniri. Conversațiile, evenimentele, timpul și spațiul prindeau viață prin prezența sa sensibilă, inteligentă, creativă și plină de umor. Iar în momentele dificile, era un om pe care te puteai baza, care te asculta fără să te judece, care nu își pierdea încrederea în capacitatea ta de a te reface, de a te construi în continuare. Te puteai baza și pe ajutorul lui concret, fie că era vorba să te însoțească la doctor, să îți aducă lucruri de care aveai nevoie, la orice oră din zi sau din noapte, să îți facă un ceai, să stea cu tine până ce te puneai pe picioare, fie că era vorba să îți caute cărți, articole sau alte materiale de studiu. Dar era și un om gata să te ajute, chiar dacă erai un străin ce i se abătea în cale: te ajuta cu bagajul, iți dădea de mâncare, îți spunea o vorbă bună.
Iar dincolo de puterea și disponibilitatea sa de a fi prezent cu tine la greu, ceea ce ne va lipsi cel puțin la fel de mult va fi disponibilitatea și capacitatea lui de a se bucura de momentele bune ale fiecăruia.
Nu în ultimul rând, ci dimpotrivă, una dintre cele mai admirabile calități de care a dat dovadă a fost aceea de a se angaja neobosit în propria dezvoltare personală, până în ultima clipă a existenței sale pământești.
Vom duce cu noi în eternitate toate aceste comori și de fiecare dată când vom acționa – cu gândul și cu fapta – în spiritul lor, de fiecare dată va fi cu noi.
Text realizat în colaborare cu Zsuzsanna Vargha.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
