Skip to content

Copilul invizibil este o parte mai mult sau mai puțin conștientă a minții umane, în care sunt stocate experiențele, trăirile, emoțiile noastre plăcute și neplăcute (acumulate în perioada copilăriei), dar și mesajele pe care le-am primit din partea părinților sau a îngrijitorilor cu privire la cine suntem, cine avem voie să devenim sau ce ne este permis să facem. 

Relațiile interumane reprezintă acel plan al vieții în care copilul interior devine vizibil și se manifestă; conexiunile cu cei din jur au puterea de-a scoate la suprafață provocările noastre din copilărie, oferindu-ni-se oportunitatea de a crește și de a ne transforma. Copilul din noi prinde viață atunci când avem reacții emoționale explozive, asemănătoare unui tantrum, sau atunci când ne disociem de trăirile noastre și ne anesteziem emoțiile. În aceste situații copilul invizibil devine fie haotic, fie rigid. 

Important de știut este că, dincolo de acest copil invizibil, în fiecare dintre noi există și un adult interior, pe care ne putem baza și care poate să-i ofere susținere copilului interior. Iar pentru a schimba reacția automată într-un răspuns gândit și asumat este nevoie să dezvoltăm o relație de atașament între copilul invizibil și adultul din noi. 

Acest proces devine posibil atunci când: 

1. Conștientizăm prezența copilului invizibil și recunoaștem faptul că o situație din prezent a activat o traumă din trecut; 

℗PUBLICITATE



2. Recurgem la o scurtă analiză personală pentru a vedea cum anume se leagă experiența din „aici și acum“ de o durere din „acolo și atunci“ (cum este declanșat trecutul nostru);

3. Avem disponibilitatea de a „vedea“ și a „îndeplini“ nevoia copilului din noi; aceea de a fi înțeles, acceptat și prețuit. 

Despre toate acestea, dar și despre cum ne redobândim părțile pierdute ale sinelui au povestit Gáspár György și autoarea Petronela Rotar într-un nou LIVE din seria de evenimente dedicate ediției aniversare a cărții Copilul invizibil (disponibilă cu reducere și semnătura autorului).

Vezi și episoadele anterioare ale LIVE-ului cu Andreea RaicuMirela Retegan și Diana Stănculeanu.   

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0