I-am auzit de ani buni numele rostit cu admirație de către prietenii preocupați de psihologie și dezvoltare personală, dar abia acum am avut ocazia să o cunosc. Doctorand în psihologie, terapeută și supervizoare imago, autoare de cărți, fondatoare a site-ului holisterapia.ro și carismatică vorbitoare, Niculina Gheorghiță mi-a oferit o altă perspectivă asupra relațiilor în luna în care iubirea plutește în aer.
Suntem în luna iubirii. Pe 14 și 24 februarie, în variantă americană sau românească, serbăm iubirea în toate felurile în această perioadă. Cum se vede din perspectiva ta de specialistă, care lucrează cu cuplurile, avalanșa aceasta de inimioare?
Eu nu sunt adepta acestui lucru. Mie mi se pare mai important ca partenerii să lucreze cu ei, decât să-și ofere bombonele și inimioare continuu. Sunt un om mai pragmatic și asta mă interesează în primul rând: ce pot ei să facă să devină conștienți și să poată manifesta sau exprima iubirea cu adevărat. Pentru că ‒ știm asta ‒, dacă unul nu se simte în siguranță în cuplu, poți să-i oferi floricele și inimioare, dar deconectarea tot acolo este.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Perioada aceasta este dificilă pentru cei care nu sunt într-un cuplu. Zilele trecute urmăream un serial pe Netflix, „Invidioasa“, în care personajul principal e o femeie de 40 de ani care dorește să se căsătorească și să aibă copii. Tuturor celor din jur le iese asta, iar ei nu. De ce unii sunt în relații de iubire și alții nu?
Pentru că aceștia din urmă, de fapt, nu conțin în interiorul lor, în sistemul limbic și în tot creierul lor, acele informații, acele rețete neuronale prin care să poată atrage iubirea. Totul vine din interior! Știm că, până la doisprezece ani, creierul nostru este ca o cameră de luat vederi care percepe absolut tot despre ceea ce înseamnă relații și iubire. Și am văzut, în toată experiența mea de treizeci de ani ca psiholog, că sunt oameni extraordinar de frumoși, oameni minunați, generoși, geniali care nu conțin elementele iubirii și atunci nu atrag pe nimeni.
Care ar fi aceste elemente?
„Starea de împreună“, de exemplu. Sunt oameni care nu au văzut „starea de împreună“ acasă, în cuplul părinților lor. N-au văzut starea de afectivitate, n-au văzut cum părinții lor se drăgălesc, se iubesc, cum își dau mâncare unul celuilalt, lucruri de genul acesta, mărunte. N-au văzut încrederea reciprocă a părinților, poate că tot timpul au fost suspiciuni, telefoane, căutări. Nevăzând asta, ei nu au aceste elemente, care sunt cele mai importante: starea de împreună, afectivitatea și încrederea. Nu le au în structura creierului, ca să poată să secrete acei feromoni, hormoni, ca să poată să atragă pe cineva, și nici ei nu sunt încrezători în ei că ar putea să dăruiască iubire, pentru că nu au în creier această informație. La nivel cuantic, noi, când conținem aceste lucruri, avem niște holograme în câmpuri (despre care Michael Talbot vorbește în Universul holografic). Aceste holograme conțin o anumită lumină, dacă a fost suficientă experiență pe acești trei stâlpi: împreună, afectivitate și încredere. Atunci, atracția e ca un magnet. De ce apare persoana aceea? Pentru că are ceva ce ai și tu și vă atrageți, astfel încât să puteți crea partea aceasta de iubire.
Există cazuri în care să fi avut în familie acele trei elemente despre care povestești, dar să te sabotezi și să nu primești iubire?
Te autosabotezi prin „Nu sunt suficient de bun“; „Nu merit să…“, mesaje pe care le-ai primit în copilărie prin educația condiționată. Dacă atunci tu n-ai fost suficient de bun, ai avut parte de comparații („Dar X cum a putut?“), toate acele mesaje represive pe care le-ai primit în copilărie te determină să te autosabotezi și să nu te duci în acțiune. Chiar dacă am văzut în cuplul părinților lucruri bune, dacă în mintea noastră în fiecare zi rulăm „Nu se poate!“, „Nu ești suficient de bun!“, „N-ai valoare!“, „Cine o să se uite la tine?“, rămânem în același cerc, din care ieșim doar în momentul în care ne observăm și ne dăm seama că rulăm aceleași programe. Ce avem de făcut? Așa cum ne spun Bruce H. Lipton și specialiștii în programarea mentală, noi singuri ne putem spune „Stop! În realitatea mea, vreau să trăiesc o iubire, în realitatea mea sunt o femeie fericită!“. De la noi pleacă tot: un gând creează realitatea!
Aici ajungem în zona afirmațiilor, foarte populare în ultimii ani, care pot părea un „văzduhism“, dar care au o bază științifică.
Da, dr. James Doty (care este neurochirurg), dr. Daniel G. Amen, toți cei care se ocupă de creier au înțeles că, în momentul în care afirm ceva, eu îmi creez acea realitate. Mai devreme sau mai târziu, ajung acolo. Iar dacă rulez de mai multe ori același lucru, garantat se întâmplă asta!
Există afirmații care te ajută să atragi iubirea în viața ta?
Da, sunt afirmațiile prin care tu să creezi în interiorul tău acele atitudini despre care ți-am spus, ca să aduci iubirea în viața ta: „Sunt dintotdeauna o femeie fericită“, „Sunt dintotdeauna un bărbat fericit“ (în acel cuvânt, „fericit(ă)“, tu ai deja niște traduceri legate de ce este fericirea), „Eu sunt dintotdeauna capabil(ă) să iubesc!“ (sunt oameni care nu pot să iubească, pentru că nu au primit asta); „Sunt dintotdeauna încredere în celălalt“; „Sunt dintotdeauna încredere în mine“.
Lucrurile acestea, la un moment dat, fiind spuse zilnic, creează o nouă cărare. Și este bine să te auzi spunând afirmația. În momentul în care te auzi, urechea ta internă preia informația și o duce în subconștient.
Lucrând la noi, putem să schimbăm, deci, tiparele acestea care ne împiedică să avem parte de iubire.
Este singura noastră șansă! Mintea este diferită față de creier și este formată din experiențele pe care le-am trăit sau pe care le creăm ca să le trăim. În momentul în care avem un anumit flux de experiențe (afirmații pozitive) și întâlnim și în planul concret, la un moment dat, acea experiență, creierul nostru sculptează să creeze alte rețele neuronale și atunci îmi creez o altă minte. Cum spune Joe Dispenza, mintea influențează creierul, creierul creează o nouă minte.
Există două teorii care pare că se contrazic. Pe de o parte, „Nu poți iubi pe altcineva înainte de a te iubi pe tine“, pe de altă parte „Avem nevoie de relații să creștem, să ne vindecăm, să ajungem să ne iubim mai mult pe noi“.
Ai spus bine: „să ne iubim mai mult“! Dacă tu nu ai ca bază iubirea de sine, nu ai cum să iubești pe altcineva. Am o bază de iubire de sine, am și multe răni din spate, pe care nu pot să le vindec singur. În momentul în care am un partener de cuplu cu care încep această vindecare, eu o să-mi cresc mult iubirea de sine, iar el la fel.
Ce înseamnă iubire de sine?
Să ai mai întâi grijă de nevoile tale, și apoi de ale altuia. Iar egoismul este opusul: pretinzi de la altul să aibă grijă mai mult de nevoile tale decât de ale lui.
Bărbații se plâng de faptul că femeile nu mai sunt feminine, femeile se plâng că bărbații de astăzi și-au pierdut masculinitatea. Cum putem forma relații echilibrate, ținând cont de realitățile epocii în care trăim?
Lucrul pe care eu l-am observat este că femeile cu adevărat nu mai sunt femei, începând chiar de la vestimentație.
Femeia nu mai calcă, aduce o femeie să-i calce, nu mai face mâncare, aduce pe altcineva. Nefăcând lucrurile acestea (pentru că avem și servicii, care ne ocupă tot timpul), nu mai imprimăm energie feminină în casă. Și atunci, bărbatul, de unul singur, nu-și poate activa masculinitatea. Aici cred că noi, femeile, avem de lucru. Eu fac și cursuri pentru femei și le explic diferența dintre creierul masculin și cel feminin. Noi, pentru a avea relații constructive și longevive, trebuie să manifestăm feminitatea, ca ei să-și poată modela masculinitatea. Să ne întoarcem la caracteristicile feminine care înseamnă blândețe, iubire, răbdare, toleranță (nu în exces). Trebuie să avem și un pic din mama lui, și un pic din femeia lui, și un pic din copilul lui. Și la început este greu, pentru că femeile se revoltă: „Tot noi să facem?!“.
Vei râde, probabil, de întrebarea următoare, dar vreau să dai tu verdictul în disputa: „cine plătește la prima întâlnire?“.
Eu sunt de principiul că, la prima întâlnire, bărbatul trebuie să plătească. Nevoia principală a bărbaților este să protejeze, să dea, să ofere. Deci, la prima întâlnire, răspunsul este clar: bărbatul! După aceea, dacă există posibilitatea, jumătate-jumătate. Dar, la prima întâlnire, bărbatul trebuie să te perceapă ca având nevoie de partea aceasta materială de la el. Atunci el se va simți bărbat.
La o relație lucrează amândoi. Ce este necesar să aducă o femeie în relație, ce ar fi necesar să aducă un bărbat?
℗PUBLICITATE
Noi avem elemente comune, dar avem, într-adevăr, și elemente specifice. O femeie trebuie să aducă, în primul rând, afectivitatea în relație. Apoi, acea liniște de care un bărbat are nevoie când vine acasă. Și aici fac o paranteză: bărbații sunt mult mai stresați decât noi, femeile. Când a ieșit din casă, bărbatul are deja un stres maxim, pentru că în creierul lui primitiv este acest stres: „Am ieșit la vânătoare: cine pe cine mănâncă?“. Când se întoarce acasă, se relaxează și trebuie lăsat să facă asta, nu-i induce tu în continuare stres. Când femeile vor înțelege asta, va fi mai multă armonie în casă.
Ce aduce bărbatul? Protecție, bunătate și partea financiară. Chiar dacă noi avem bani, ca femei, avem nevoie să vedem că și el a aranjat lucruri. Această nevoie e înscrisă în creierul nostru primitiv: dacă el aduce, „furnizează“, noi și copiii noștri suntem în siguranță. Dacă nu, nu.
Fiecare are altceva de adus în relație. Iar dacă femeile și bărbații ar fi educați cu privire la structura creierului lor, n-ar mai exista această luptă între noi. Pentru că avem cel puțin douăzeci de nevoi total diferite.
Există relații care să meargă lin, de la sine, fără să fie nevoie să muncești la ele?
Nu, aceasta este o iluzie. Noi ne aducem imago-ul în relație, avem nevoie de vindecare și chiar dacă totul e lin, la un moment dat, apare ceva care ne apasă butoanele. Cum spun Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt, „când apare un conflict, ceva bun urmează să se întâmple“. Conflictul apare, chiar dacă e iubire, chiar dacă e îndrăgostire între cei doi. Când creierul termină de secretat oxitocina, vasopresina și toți acei hormoni, în spațiul dintre noi, vine tot ce am luat cu noi din mica copilărie. Ce e de făcut atunci? E necesar să ne înțelegem diferențele și să ne acceptăm. Aici e toată problema cuplurilor: acceptarea diferențelor.
Care sunt provocările pe care le are un cuplu la început de drum?
La început, părinții lui și părinții ei. Ideal ar fi ca, atunci când partenerii unui cuplu se întâlnesc, familia să-i lase în pace o bucată de timp, măcar trei-cinci luni, până se armonizează.
Cum construiești o relație în condițiile în care lucrurile încep astăzi cu „swipe“ stânga sau dreapta?
Eu recomand ca întâlnirile să fie fără sex în primele șase luni.
Nu te va face foarte populară această recomandare.
Poate mă va face, dacă voi explica de ce: creierul bărbatului este făcut în așa fel încât, dacă el s-a culcat cu o femeie, se poate duce imediat la o alta. Pe când creierul femeii o determină ca, dacă s-a culcat cu un bărbat, să se atașeze de el. Dacă bărbatul vânează sau vrea să cucerească femeia în primele șase luni, până se formează o rețea neuronală între ei, când s-a conectat cu ea, după aceste șase luni, nu va mai căuta o alta. Eu am zeci de cupluri care au ajuns să aibă o relație stabilă aplicând acest lucru.
Pentru o femeie, cea mai mare vulnerabilitate este să cedeze, să se dăruiască unui bărbat. La nivelul creierului nostru reptilian, există informația că un bărbat te poate omorî oricând. Și-atunci, ca să ajung să mă dăruiesc, trebuie să am încredere în el, să văd că-mi oferă protecție. Ca să mă conectez în corp, întâi trebuie să mă conectez cu mintea, să împărtășim idei comune, apoi cu inima și abia după mă conectez și cu corpul.
Ce întrebări poți să-i pui la început unui potențial partener, care, așa cum spuneai, vine într-o relație cu toată familia și cu tot bagajul lui?
Întrebări despre familia lui. Atât. În rest, observă-l cum se comportă. Și aici, din nou, este nevoie de acele șase luni.
Pentru o relație cu vechime, care sunt pericolele, care sunt punctele de uzură?
Ieșirile din relație, prin diverse: prietenii, fotbalul etc, și lipsa de comunicare la care se ajunge, pornind de la lipsa de siguranță pe care o simți cu partenerul. De aceea, le recomand tuturor dialogul imago: oglindirea aceea face magie! În momentul în care oglindesc ce a spus cealaltă persoană, ea se aude și eu înțeleg ce a vrut să spună, funcționez pe două procese de gândire diferite.
Există „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți“?
Nu. Există „să trăiască fericiți momente din viața lor“, dar nu există o fericire continuă până la adânci bătrâneți. Avem de toate într-o relație. Și toate fac parte din procesul călătoriei în doi, pe aceeași cărare.
Noi am crescut cu basmele în care prințul călare pe cal alb venea să salveze, iar ca femei ne place să credem în „The One“. Există un singur om pentru noi sau mai multe persoane potrivite în diferite momente ale vieții noastre?
Cred că există mai multe persoane, dacă cei doi nu lucrează constant împreună. E posibil să mă întâlnesc cu imago-ul meu la 20-25 de ani, amândoi să lucrăm un timp, dar, la un moment dat, să nu mai lucrăm și atunci apare această separare, pentru că nu mai avem elemente comune: unul a crescut, s-a dezvoltat, celălalt nu. Atunci, relația se termină. Sunt și cazuri în care se crește împreună, iar acei oameni rămân împreună.
Când vorbești despre imago-ul tău, te referi la faptul că atragem parteneri cu aceleași răni?
Mă refer la caracteristicile pozitive și negative ale mamei și ale tatălui tău. Tu, de fapt, cu cine ai de vindecat? Cu ei. Și, de obicei, este vorba despre părintele cu care tu crezi că ai avut cea mai frumoasă relație. Tu ți-ai făcut atât de multe povești, încât trebuie să vină cineva din afară să-ți arate: „Iată, aceasta este realitatea!“.
O încurajare pentru cei care nu și-au găsit „jumătatea“.
Celor care sunt singuri le recomand să se găsească pe ei, ca să poată să mai găsească un întreg. În relație nu există jumătăți!
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
