Skip to content

Există o tendință general valabilă de a hiperboliza viețile amoroase ale altora, judecând după crâmpeie de dovezi de iubire postate sau exprimate ostentativ, precum fotografii, ipostaze unice, zâmbete, priviri, îmbrățișări, săruturi pasionale. Văzând toate acestea, ajungem să ne raportăm la exemplul propriu și să arătăm cu degetul spre partenerii noștri de viață sau către noi (în special când nu suntem într-o relație amoroasă), în încercarea constantă de a înțelege de ce nu putem avea parte, la rândul nostru, de aceleași gesturi de iubire, fără a aprecia că până și în cazul celor mai sudate cupluri, există conflicte, diferențe de viziuni sau diverse provocări cu care se confruntă zilnic.

Pornim de la premisa teoretică potrivit căreia, în funcție de modelul familial din care provenim, ne șlefuim alegerile, căutând la vârsta adultă iubirea care sperăm că ne va împlini, însă, de multe ori, în căutarea partenerului perfect, ajungem să ne dezamăgim constant, să ne pierdem încrederea că vom mai găsi pe cineva conform dorințelor noastre, sau chiar să augmentăm propriile defecte, judecând că nu suntem apți pentru a fi iubiți.

Iubirea, lipsa de încredere și erorile cognitive 

Puterea rețelelor sociale joacă un rol aparte în zilele noastre și este potențată de fantezia pe care ne lasă s-o credem, că dragostea este doar la un match distanță, ori că relațiile se întrețin fără a depune vreun efort suplimentar.

În realitate, existența unor algoritmi, a unor filtre și a altor zorzoane menite să ne „cosmetizeze“ nu înseamnă, neapărat, o fluidizare a procesului de căutare a sufletului pereche, ci, mai degrabă, o scurtătură în dinamica relațională, ce poate fi de bun augur sau nu.

Sunt cupluri ce s-au format pornind de la a se cunoaște în mediul online, dar sunt altele care, în același mod, au ajuns să-și pună capăt relațiilor.

Problema cu care ne confruntăm global este, însă, lipsa încrederii în propria persoană, indiferent de statut social, vârstă, culoare a pielii, limbă etc. Iar acest aspect este observat atât la persoanele singure, cât și la cele aflate în relații de lungă durată.

Ne proiectăm anumite standarde asupra celui la care visăm, dar la care nu îndrăznim să accedem, chiar și atunci când am putea avea șanse de izbândă. Autosabotajul este cel care ne spune că suntem imperfecți, având o grămadă de defecte și, în egală măsură, ne mai șoptește că partenerul de viață este de vină pentru toate decepțiile noastre. 

O altă eroare cognitivă des întâlnită în rândul celor ce își caută jumătatea este preconcepția aspectului exterior. Astfel, credem că ne potrivim cu cineva în funcție de trăsăturile feței, ori forma corpului, când, în fapt, profund, ne îndrăgostim de alte elemente ce, aparent, par insignifiante.

În egală măsură, atunci când începem să plăcem pe cineva, am face orice pentru a intra în grațiile sale, însă, cu timpul, odată ce vălul îndrăgostirii se duce și ajungem în etapa luptei pentru putere, realizăm că persoana pe care am ales-o este la fel de imperfectă cum suntem și noi, și alegem să ne ridicăm bariere, să nu mai fim la fel de receptivi la nevoile sale, ba chiar ajungem să punem punct relației, argumentând că avem prea multe elemente ce ne diferențiază. 

Cu toate acestea, sunt și cupluri cărora mai nimeni nu le-ar da o șansă de reușită, dar care perseverează, având la bază comunicare și înțelegere, ajungând să găsească puncte comune menite să sudeze partenerii.

℗PUBLICITATE



Fiecare om are dreptul la iubire 

Exemplul cel mai elocvent este cel al actorului Peter Dinklage (cunoscut pentru rolul lui Tyrion Lannister, din serialul Game of Thrones), a cărui poveste de dragoste este cât se poate de atipică. Actorul este într-o relație de lungă durată cu regizoarea de teatru Erica Schmidt, relație căreia nu i-au fost date prea multe șanse, din cauza diferenței de statură dintre cei doi.

Potrivit site-ului goalcast.com, într-un interviu acordat publicației Times, Dinklage și-a deschis sufletul, spunând că deși a încercat tot timpul să se ferească de privirile indiscrete ale celorlalți, dat fiind faptul că suferă de acondroplazie (o formă de nanism), nu a fost scutit de momente neplăcute.

Cu toate acestea, în ciuda a ceea ce trăia, a apelat la diverse strategii pentru a căpăta încredere în sine, ajungând cu timpul să fie unul dintre cei mai apreciați și bine cotați actori, iar publicul să se raporteze la persoana lui nu numai prin prisma staturii, ci prin realizările sale profesionale, acestea din urmă ajungând să primeze. 

Pe plan personal, după 17 ani de căsnicie, actorul a înțeles că fiecare om are dreptul de a iubi și de a fi iubit, dincolo de aspectul exterior.

Transparent cu admiratorii săi, Dinklage nu se ascunde să-și facă publice trăirile, actorul spunând că în tinerețe avea tendința să fie atras de femei ce nu răspundeau propunerilor sale, lucru care l-a determinat să înțeleagă, mai târziu, că era nevoie de o astfel de perioadă, pentru a putea percepe cu adevărat ceea ce își dorește și ceea ce caută într-o parteneră de cuplu. Când a cunoscut-o pe viitoarea lui soție, inițial, a crezut că nu este demn de dragostea ei. Despre prima lor întâlnire, actorul spune: „A fost ceva ca dintr-un film frumos, fantastic, de la capătul lumii, nebun și romantic.“

Anii au trecut, relația lor a căpătat contur și sens, iar încrederea lui Dinklage în sine a crescut, el înțelegând că nu este necesar să arăți într-un fel sau să ai un cont bancar consistent, pentru a fi fericit în cuplu, întrucât dragostea își va face loc fix acolo unde trebuie și când trebuie. 

Pragmatic și realist, actorul realizează că a fi într-o relație de lungă durată nu este un lucru simplu, dar știe că niciodată nu este târziu pentru a face schimbări. Astfel, pe măsură ce traversezi experiențele vieții, realizezi ce înseamnă să fii tu însuți, înțelegând sensul iubirii.

Paradoxul alegerilor în cuplu 

Exemplul cuplului Peter Dinklage – Erica Schmidt este grăitor pentru alte perechi care încă se tem să-și arate iubirea și să se afișeze cu cei pe care îi iubesc, de teama de a nu fi judecați, excluși sau jigniți.

Mergând pe același filon, psihologul și psihoterapeutul de familie Mihaela Svet susține: „Relația de cuplu este o legătură între doi parteneri cu personalități diferite, care presupune efort conștient și consecvent în a menține vie legătura, indiferent de cât de diferiți sunt partenerii. A alege pe cineva cu o personalitate diferită de a noastră devine la un moment dat o șansă de a ne reconecta cu părțile noastre exilate, de care ne-am distanțat în trecut și de care avem atâta nevoie, pentru a ne simți din nou întregi. În relație cu figurile importante din viața noastră suntem nevoiți să renunțăm uneori la anumite părți ale Sinelui care nu sunt acceptate și să le menținem și dezvoltăm pe acelea dezirabile și acceptate, acele părți adaptative care ne garantează existenta, dar ne fură din autenticitate. Ulterior, ne alegem un partener în care regăsim nu numai trăsături comune cu ale îngrijitorilor noștri, calități și defecte, dar parteneri cu un profil complementar, în care regăsim trăsături care ne reamintesc de părți la care a trebuit să renunțăm în trecut (poate apreciem latura artistică, dacă la noi a fost inhibată, sau felul în care își manifestă afecțiunea cineva, dacă la noi astfel de manifestări nu erau încurajate etc).”

Deschis vorbind, aspectul exterior al partenerului sau al posibilului partener contează, oricât am încerca să mascăm asta, dar el nu ar avea nicio însemnătate dacă, la nivel profund, nu ar fi însoțit și de alte calități precum inteligența, simțul umorului ori alte trăsături dezirabile de personalitate.

Bianca Sîrbu - contributor senior, jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0