Skip to content

Moralitatea este un concept complex, format de evoluție, neurobiologie și cultură. Convingerea că există instinct moral nu este nouă, iar unul dintre principalii săi susținători a fost Charles Darwin. El a fost cel care, dându-și seama că animalele au comportamente sociale instinctive ce au evoluat prin selecție naturală, a concluzionat că același fenomen este valabil și în cazul ființelor umane și că acest proces a contribuit la dezvoltarea sentimentelor și acțiunilor noastre morale. Moralitatea a fost o problemă filozofică cheie și pentru Aristotel, care a studiat mai întâi întrebări precum „ce înseamnă responsabilitatea morală?“ și „de ce are nevoie o ființă umană pentru a fi virtuoasă?“.

În cartea „Minți morale: Cum natura a creat simțul universal al dreptății și al greșelilor“ Marc D. Hauser, profesor de psihologie, biologie evolutivă și antropologie biologică la Harvard, susține că milioane de ani de selecție naturală au format o gramatică morală universală în creierul nostru care ne permite să luăm decizii rapide cu privire la dilemele etice.

Oamenii sunt capabili să comită fapte de cruzime unul asupra celuilalt, dar oamenii sunt capabili și să fie buni și plini de compasiune unul față de celălalt. Dezvoltarea morală este în general gândită ca un proces lent, ce are loc  pe tot parcursul vieții.

Abraham Maslow a studiat schimbările pe care experiențele de vârf le pot aduce în identitățile oamenilor și în viețile lor spirituale. Momentele puternice de înălțare par uneori să apese un „buton de resetare“ mental, ștergând sentimentele de cinism și înlocuindu-le cu sentimente de speranță, dragoste și optimism, dar și cu un sentiment de inspirație morală.

Principiile morale sunt cele care indică modul în care oamenii trebuie să se comporte. Ele vorbesc despre ceea ce este „bun“, „virtuos“, „drept“ sau „etic“. Evoluțiile teoretice din psihologia morală au identificat experiența vinovăției și a rușinii ca fiind emoții caracteristice „moralității“. În comparație cu răspunsurile afective primare, emoțiile secundare sunt folosite pentru a indica stări mai complexe, ce țin de conștiința de sine, care nu sunt vizibile imediat în limbajul non-verbal. Natura vinovăției și a rușinii ca „emoție morală“ indică faptul că funcția lor este de a informa asupra propriilor opinii și de a orienta adaptările comportamentale. Doar simpla observare a unei persoane care nu respectă rândul la coadă – fie că facem sau nu parte din acel rând – poate declanșa în noi mânia moralizatoare. O simplă privire disprețuitoare poate stârni instantaneu rușinea, jena sau vina.

Morala va avea întotdeauna un caracter istoric și diferențiat cultural, fiind rezultatul experiențelor fundamentale ale colectivităților.

℗PUBLICITATE



Științele cognitive și neurobiologice indică o legătură importantă între emoție și judecata morală. Pe baza acestor dovezi, unii cercetători au susținut că emoțiile sunt sursa judecăților noastre morale intuitive.

Științele umaniste și științele sociale ne-au ajutat de-a lugul timpului să distingem binele de rău, ne-au ajutat să ne reprogramăm, să ne actualizăm software-ul moral.

În psihologie, psihologul american Lawrence Kohlberg a emis ipoteza conform căreia dezvoltarea oamenilor în ceea ce privește standardele morale trece prin mai multe etape. La nivelul timpuriu, al raționamentului moral preconvențional, copilul folosește evenimente externe și fizice (cum ar fi plăcerea sau durerea) ca sursă pentru deciziile morale; standardele sale se bazează strict pe ceea ce îl face să evite pedeapsa sau pe ceea ce îi aduce plăcere. La nivelul raționamentului moral convențional, copilul sau adolescentul consideră standardele morale ca o modalitate de a menține aprobarea autorităților, în special a părinților săi, și acționează în conformitate cu dorințele acestora. La cel de-al treilea nivel, cel al raționamentului moral postconvențional, adultul își bazează standardele morale pe principii pe care el însuși le-a evaluat și le acceptă ca valide inerent, indiferent de opinia societății.

Copilăria este, deci, momentul în care standardele morale încep să se dezvolte într-un proces ce se extinde adesea până la maturitate. Interiorizarea normelor morale este rezultatul unui proces complex, iar factorul esențial îl constituie relația afectivă profundă dintre părinți și copil. Modelul de comportament nu este doar un indicator util pentru a face alegeri morale și pentru a defini idealurile care dau sens vieții. Modelul de comportament este și un instrument de creștere al copilului și un element al procesului de socializare.

La nivel afectiv vom găsi factorii energetici care vor susține și orienta conduitele și faptele morale. În plan atitudinal se configurează predispoziția generală pentru acceptarea sau respingerea unor persoane, fapte sau situații în funcție de propriile valori și principii morale. Când încercăm să decidem ce să facem, din punct de vedere moral, căutăm motive care să ne coreleze opțiunile cu valorile pe care le respectăm.

Emoțiile morale reprezintă un element-cheie al aparatului nostru moral uman, influențând legătura dintre standardele morale și comportamentul moral, iar conduita morală reprezintă o dimensiune esențială a vieții sociale.

Simona Ioniță este jurnalist cultural, psiholog și lucrător prin arte combinate. Autoare a trei cărți și blogger din 2008. Licențiată a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației (Universitatea Hyperion). Pasionată de cărți, psihologie, teatru și călătorii.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0