skip to Main Content

Una dintre cele mai neplăcute și, din păcate, frecvente stări cu care se confruntă omul modern este anxietatea. Acea combinație specială de gânduri sau îngrijorări, sentimente sau emoții și comportamente sau mai bine zis evitări. Nu există ființă umană care să nu o fi simțit vreodată și nici garanția că nu o vom mai simți pe viitor. De aceea, cel mai bine este să-i dăm de capăt și să o cunoaștem cât mai bine. Iar pentru a face această îndeletnicire absolut esențială, am selectat câteva citate cheie din remarcabilul volum semnat de James Withey, Cum să-ți îmblânzești anxietatea.

„Anxietatea se hrănește cu îngrijorările noastre, așa că, atunci când o percepem ca fiind slabă, nu primește energia de care are nevoie pentru a ne conduce.“

„Anxietatea te face să te crezi vreun ghicitor în stele, dar un gând anxios este doar atât: un gând. Gândurile nu sunt fapte, nu sunt o prevestire a ceea ce s-ar putea întâmpla în viitor.“

„Nu există o singură modalitate de a-ți gestiona anxietatea, iar oricine spune altceva, vinde, probabil, gogoși.“

„Nu subestima puterea anxietății; nu ar trebui nici să-ți subestimezi (vreodată) capacitatea de a o gestiona.“

„Vreau să soluționez unele anxietăți pentru că stau prea mult în calea unei vieți normale, sau pentru că soluționarea lor îmi va îmbunătăți semnificativ viața.“

„Poți soluționa probleme majore, dar doar cu pași mărunți. Bucăți mici și rezonabile, câte una pe rând.“

„Anxietatea se repetă și se folosește de grijile noastre specifice. Trucul este să-ți amintești TOATE momentele din trecut în care anxietatea nu a avut dreptate.“

„Dacă îmi fac mereu griji că îmi voi pierde locul de muncă, acest lucru mă împiedică să mă bucur acum de el; voi avea destul timp să-mi fac griji dacă-l voi pierde într-adevăr.“

„Ideea este că îngrijorarea propriu-zisă nu rezolvă nimic în afară de a te trage în jos și de a te face și mai anxios. Dacă o privești ca fiind inutilă și nu ca pe o predicție exactă a viitorului, îi slăbești puterea.“

„Anxietatea severă este una dintre cele mai înspăimântătoare stări în care ne putem afla. Se resimte de parcă tot ceea ce știm, toate lucrurile pe care ne bazăm, au dispărut brusc.“

℗PUBLICITATE



„Există fapte și există sentimente. Confuzia dintre cele două ne înrăutățește foarte mult anxietatea, așa că este foarte important să le separăm.“

„Râsul ajută la reducerea anxietății. Ne ajută să ne controlăm emoțiile și să ne punem gândurile anxioase în context. Râsul ajută, de asemenea, pur și simplu – foarte mult.“

„Dacă nu o vom opri, anxietatea se va multiplica mai repede decât furnicile șofer africane, iar acestea pot produce patru milioane de ouă la fiecare 25 de zile.“

„Anxietatea noastră este un grup de sentimente, dar nu un lucru concret. Este un grup de senzații absolut îngrozitoare, dar sentimentele nu sunt realitate. Merită să repet asta: sentimentele nu sunt realitate.“

„Trebuie să regândim toate prostiile negative pe care le credem despre noi înșine pentru că suferim de anxietate. Suntem, oficial, ai naibii de incredibili.“

„Dezvoltarea unei atitudini pline de compasiune și măgulitoare față de noi înșine ajută, la rândul său, modul în care ne percepem pe noi înșine și ne întărește capacitatea de a ne gestiona anxietatea.“

„Atunci când anxietatea este la apogeu, nu vrei să faci nimic concret. Ori vrei să fugi, ori să rămâi pe loc – și tocmai de aceea ar trebui să faci opusul, pentru că anxietatea este motivul pentru care Dumnezeu a creat degetul mijlociu.“

„Când nivelul anxietății noastre este ridicat, nu gândim limpede. Este simplu ca bună ziua. Gândirea ne este denaturată din cauza sentimentelor pe care le avem.“

„Anxietatea ta poate fi legată de o anumită traumă pe care trebuie să o înfrunți. Uneori putem să identificăm originile anxietății noastre în ceva ce s-a întâmplat în copilăria noastră sau la un alt moment al vieții noastre.“

„Anxietatea se joacă cu unele dintre temerile noastre cele mai omenești: de a muri, a fi bolnav, a fi acuzat, a fi judecat, a rămâne fără bani, a-ți fi foame, a rămâne șomer, a fi îndoliat.“

„Când vine vorba despre anxietatea incontrolabilă, am câteva întrebări de bază:

  • Trebuie să te îngrijorezi în această privință?
  • Este indicat să devii anxios în această privință?
  • Te poate ajuta cineva?
  • Poți face ceva pentru a te ajuta singur?“

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0