Ființa umană este guvernată de emoții. Acestea sunt asemeni unui scut – pe care-l deținem încă din fragedă pruncie, dar pe care învățăm să-l folosim pe parcursul vieții. Iar asta, pentru că emoțiile sunt generatoare de modificări în organismul uman, având capacitatea de a distorsiona și accentua, deopotrivă, realitatea proprie. Tindem să credem că, odată ajunși la maturitate, emoțiile nu ne mai pot copleși. Așa că de multe ori fie le ascundem, fie preferăm să nu ni le amintim, fie efectiv le gonim. Am putea spune că societatea ne obligă să părem intangibili, că trebuie să fim performanți zi de zi la capacitate maximă și pe toate planurile. Prin urmare, ne concentrăm atenția, ca să nu cădem în butoiul cu melancolie.
Adesea, când ajungem într-un punct maxim de furie, ne raportăm subiectiv la context, fără a ne mai detașa ca să vedem tabloul complet, riscând astfel să ne autodistrugem. Specialiștii recomandă să procesăm cognitiv ceea ce vrem să verbalizăm și abia apoi să comunicăm cu interlocutorul.
Competitivitatea (de cele mai multe ori, neproductivă) care se instalează la locul de muncă (în fuga noastră continuă după bonusuri, funcții, realizări, recunoaștere socială) generează un soi de frustrare, o invidie față de cei de lângă noi, și ne limitează capacitățile intrinseci (pe care le deținem aprioric și care ajung să se inhibe din cauza emoțiilor). Ceea ce nu realizăm sau nu vrem să realizăm este faptul că ele ne însoțesc în fiecare zi (fie că sunt pozitive, fie negative). Condiția minimă necesară pentru un trai liniștit și sănătos este să le acceptăm. Însă acest lucru este mai greu de realizat. Terapia cognitivă bazată pe mindfulness, precum și terapia comportamentului dialectic sau terapia managementului emoțional ne pot ajuta să învățăm să ne gestionăm mai bine trăirile, atunci când lucrurile și situațiile scapă de sub control. Suntem oameni și, la fel cum până și calculatoarele intră în stand by, avem nevoie de pauze, pentru o bună reconfigurare a vieții proprii și a unor soluții.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Cercetările arată că, atunci când iertarea își găsește locul în interiorul nostru, automat, ne întâlnim mult mai rar cu probleme de natură fizică (de exemplu, tulburări cardiovasculare) și psihică (anxietate, depresie etc.).
Mark Murphy (fondator al www.LeadershipIQ.com) susține că într-unul dintre studiile sale (intitulat „Angajații au nevoie de mai multă rezistență“) a pus întrebarea „Când fac o greșeală, încep de îndată să caut o șansă de a reîncerca?“ unui eșantion de 30.000 de angajați. Iar rezultatele au relevat faptul că 27% dintre repondenți au răspuns pozitiv, în timp ce 20% au răspuns negativ. Însă cei care au afirmat că mai întâi se străduiesc să-și revină din eșec deveneau semnificativ mai fericiți la locul de muncă. Aceștia erau cei care aveau bune abilități de gestionare a emoțiilor negative și, implicit, a furiei.
Psihologul Daniel Goleman, în lucrarea sa Inteligența emoțională, ne spune că furia este cea care face ca sângele să curgă prin vene mai repede și, de aceea, ne este mai ușor să lovim pe cineva sau chiar să folosim o armă, decât să ne calmăm. El susține că, la furie, frecvența cardiacă crește și vâltoarea hormonală determină o avalanșă energetică ce declanșează „acțiuni în forță“. De cele mai multe ori, judecăm din exterior o persoană furioasă – tocmai în baza acelui comportament. Totuși, trebuie să nu uităm că în spatele unui astfel de episod stau multe alte emoții și trăiri negative. Însă umbrela furiei este suficient de generoasă pentru a acoperi toate celelalte sentimente.
Terapeutul relațional Gáspár György – autor al mai multor cărți, printre care și Mindfulness urban – ne încurajează să ne raportăm cu o mai mare deschidere la furie, încercând să-i facem loc acesteia în universul nostru interior. Emoțiile negative, printre care și furia, sunt precum musafirii nepoftiți și este important să dăm dovadă de inteligență pentru a trata cu înțelepciune acești „musafiri“. El subliniază și inutilitatea strategiilor de control al emoțiilor, considerând că tot ceea ce se află în controlul nostru este comportamentul – adică modul în care gestionăm manifestarea exterioară a furiei.
℗PUBLICITATE
Acasă este locul în care ne scoatem măștile sociale și ne pansăm rănile emoționale, așa că nu mai avem nici răbdarea și nici capacitatea de a fi atenți la nevoile celorlalți (deși la slujbă avem răbdare și suntem atenți la ceilalți). În consecință, deversăm deșeurile emoționale în capul celor apropiați. Uităm că relația cu persoana dragă este într-o continuă evoluție, nu e statică, deci necesită atenție, grijă, compasiune și iubire în permanență. În momentul în care ajungem acasă storși de puteri fizice, psihice, emoționale, este suficient să ne activeze un lucru mic – și ne trezim pe marginea prăpastiei.
Dr. Susan David (autoare a cărții Agilități emoționale) subliniază faptul că sentimentele noastre brute ne pot învăța lucruri neștiute despre noi, ghidându-ne în direcții importante de viață. Paul Ekman (psiholog american și profesor emerit la Universitatea din California) clasifică furia drept una dintre cele șase emoții de bază (alături de frică, bucurie, surprindere, dezgust și tristețe). Totodată, el consideră furia drept o emoție de sine stătătoare, ce apare în viața fiecăruia la un moment dat. Dar furia mai poate îngloba și alte trăiri, care nu se observă la prima vedere, fiindcă se exprimă prin aceleași comportamente. Catalogarea cât mai corectă a acestora face lumină în diverse situații și, totodată, le permite oamenilor să se înțeleagă atât pe ei înșiși, cât și pe cei cu care intră în contact (parteneri de viață, colegi, părinți, copii, prieteni).
Să-ți păstrezi calmul atunci când interlocutorul este înfuriat seamănă cu un sport extrem, însă a fi defensiv într-un astfel de moment definește cu totul altfel relația însăși. Sigur că am putea răspunde cu aceeași monedă – fiecare ar vorbi concomitent cu celălalt, pe un ton ridicat, fără să mai asculte, folosind cuvinte care să hârșâie sufletul celuilalt. Însă înțelept ar fi să-l ascultăm și să nu luăm personal monologul pe care interlocutorul nostru îl rostește. Pentru că, în definitiv, nu e despre noi, ci despre propriile sale sentimente. Tot ce putem face este să-l întrebăm care e motivul supărării sale. Dacă vom detensiona momentul cu pricina, chiar și printr-o glumă, atunci lucrurile vor reintra pe un făgaș firesc. Astfel, umanitatea, compasiunea și bunătatea pot converge, pentru a ne aduce mai aproape de sufletul de lângă noi. Iar rezultatul e uimitor: intensitatea furiei va scădea. Totodată, nivelul încrederii va crește, lucru ce va îmbunătăți calitatea relației. Interzis este, însă, ca în momentele critice să-i spunem celuilalt să se calmeze, pentru că – la nivelul maxim al furiei – a-i impune celuilalt un lucru nu face altceva decât să accelereze secreția de adrenalină și să scoată la iveală alte și alte situații nerostite până în acel moment.
Dacă generațiile actuale sunt mult mai focalizate pe emoții și pe înțelegerea acestora, iar deprinderile se capătă încă de pe băncile școlii, generațiile anterioare au crescut cu ideea de a îndura, de a nu-și exprima trăirile și de a scrâșni din dinți, până la obținerea rezultatului dorit.
Trebuie precizat că furia este, de regulă, rezultatul unei piedici puse în atingerea unui obiectiv. Dacă ne raportăm la locul de muncă și la țintele pe care trebuie să le atingem, este important de înțeles ce anume ne împinge să fim competitivi. Dacă vorbim de planul familial, este necesar să avem o abordare obiectivă a situației, pentru a vedea tabloul integral al emoțiilor.
Perioada sărbătorilor și a vacanțelor este una destul de sensibilă, fie pentru că nu mai avem alături oameni dragi, fie pentru că nu ne aflăm în cel mai potrivit loc, fie pentru că suntem singuri. Este un moment în care ne facem bilanțuri, în care comparăm și ne comparăm cu alții. Ne evaluăm momentele de bucurie și le raportăm la fericirea celorlalți – care la rândul lor poartă același bagaj de emoții, dar pe care noi de cele mai multe ori nu îl vedem.
Sentimentele contradictorii pe care mediul online le propagă nu fac altceva decât să alimenteze aceste frici, angoase, emoții – care, printr-un efect de domino, ne distrug atât personal, cât și relațional. Este important să facem distincția între realitate și iluzie. Și, totodată, este la fel de necesar să știm că, ori de câte ori simțim că nu mai suntem omul care vrem să fim, putem apela la un ajutor specializat, care să ne ghideze în tot acest demers.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
