Skip to content

Cristina Sissons – absolventă la o facultate din Anglia, cu un Bachelor of Science Degree. Timp de 9 ani a locuit în Anglia, unde a ocupat diferite poziții în domeniul social, educațional și a lucrat cu copii cu nevoi speciale. Este parte din comunitatea E.ON de 16 ani, unde coordonează departamentul de Responsabilitate Corporatistă și Sustenabilitate. De-a lungul timpului, a inițiat și dezvoltat campanii de implicare în comunitate, proiecte legate de sustenabilitate, ca stil de viață al oamenilor, dar și din prisma eficienței energetice. Mai multe despre programele în care este implicată și despre impactul acestora în companie puteți afla din interviul de mai jos.  

De ce este important ca o companie să țină cont și de sănătatea mintală a angajaților? 

Auzim adesea expresia Dacă sunt sănătos, am tot ce-mi trebuie“. Acest lucru se aplică la nivel individual, dar are sens și la nivel de organizație. Orice angajator cred că își dorește să aibă oameni sănătoși în compania sa, oricât de mică sau mare ar fi aceasta.

Cel puțin pe noi, la E.ON, ne preocupă mult sănătatea colegilor noștri. Și nu e suficient să le spunem mereu să aibă grijă de ei. Consider că e nevoie și de programe concrete, care să le faciliteze oamenilor acest lucru. Poți să ai grijă de tine, dacă ai și instrumentele necesare la îndemână. De aceea, avem în companie un pachet de facilități, precum controale medicale periodice, inclusiv analize de sânge anuale gratuite, posibilitatea de a se înscrie la ore de sport, care s-au dovedit extrem de apreciate, mai ales pe timpul pandemiei, când oamenii aveau nevoie mai mult ca oricând de mișcare și de a-și îmbunătăți sănătatea fizică și mintală, chiar dacă un astfel de program se desfășura, din motive de precauție sanitară, online, deci, tot în propriile case. 

Am conștientizat că toate acestea fac bine oamenilor, le dau o stare de mulțumire, iar pe termen lung, îi ajută să-și păstreze sănătatea. Astfel, ne-am îmbunătățit și noi programul și le oferim, de mai bine de doi ani, și posibilitatea să se întâlnească periodic cu psihologi și terapeuți cu care să discute exact despre subiectele care-i frământă pe ei, să primească ajutorul de care au nevoie și, în plus, am introdus și sesiuni de mindfulness

Așadar, sănătatea mintală este o componentă importantă și deloc separabilă, atunci când vorbim despre sănătatea omului, în general. Știm că societatea în care trăim ne face să avem rețineri în a discuta deschis despre sănătatea noastră mintală, însă noi prețuim fiecare angajat pe care îl avem, vrem să îi respectăm viața, ne interesează starea lui de bine, fizică, emoțională, psihică, și nu doar atunci când este la muncă. Timpul petrecut frumos și în echilibru cu familia și prietenii îi dă starea de bine, în general. E important să investim în oameni în această direcție. 

Nu e chiar atât de complicat să fim sinceri cu noi înșine și să recunoaștem că toți trecem în viață prin momente în care ne confruntăm cu stres, anxietate, poate chiar și cu episoade de depresie. Și cel mai mare ajutor pe care-l putem primi în astfel de momente este să știm că putem vorbi cu cineva sau că avem pe cineva aproape, care ne ascultă. Acel cineva poate fi partenerul, un prieten, un coleg de muncă, un lider din cadrul organizației sau un specialist terapeut. Să avem o astfel de deschidere în cadrul companiei este un nivel la care mi-am dorit mult să ajung. Și să știți că nu se întâmplă asta peste noapte. E nevoie să investești timp, la fel ca în orice relație, până când primează încrederea și curajul de a face totul ca să fii bine cu tine, dar și empatia și dorința de a-l ajuta pe cel care este lângă tine și, poate, are nevoie de o vorbă bună, de o recomandare. Dacă ne ajutăm reciproc, vom depăși momentele grele prin care trecem. O simplă întrebare din partea liderului, adresată unui membru din echipa sa − „Cum ești astăzi? Cum te simți?“ −  poate face diferența și poate dovedi intenția de a oferi sprijin și oportunitatea de a discuta deschis despre momentele grele ale colegului. Prin astfel de discuții, echipa se poate închega mai bine, oamenii învață că pot conta unul pe celălalt și, depășind împreună momente grele, pot să se bucure apoi de familie, de prieteni și de rezultatele la locul de muncă.  

Cât de deschiși sunt membrii comunității față de conversațiile și discuțiile cu privire la starea psihologică și emoțională de bine?

În ultimii ani, am văzut progrese în societatea noastră. Auzim în jurul nostru din ce în ce mai mult, dar mai ales într-un mod firesc, natural, că se vorbește despre ședințe la psiholog, consiliere sau despre terapie. Este un lucru bun, mai ales că suntem, totuși, o societate destul de reticentă în a ne dezvălui și a recunoaște că nu suntem perfecți și că ne încearcă diverse emoții în momente diferite, pe care, poate, nici nu știm să le definim corect. Să vorbim despre ceea ce simțim, cum ne simțim, despre luptele emoționale și mintale prin care trecem, dacă în urmă cu câțiva ani era greu de imaginat, iată, astăzi, lucrurile, spre bucuria mea, se îndreaptă.  

Prezența tot mai vizibilă pe canalele media a psihologilor, care vin înspre publicul larg și își oferă cunoștințele și experiența pe diverse subiecte de interes general, cred că ajută să normalizăm faptul că este bine și sănătos să vorbim despre starea noastră psihologică și emoțională. 

În același timp, le atribui un merit și generațiilor de tineri și adolescenți, milenialii și generația Z, care ne arată că au o mai mare deschidere pentru a vorbi cu un psiholog, de a face terapie, de a se cunoaște și a-și descoperi propria stare emoțională, de a căuta răspunsuri și de a ieși din limitările societății noastre, configurate mai ales pe teama de a spune ce simțim și ce gândim, pe rușine și pe frica de a fi judecați de gura lumii.  

Sunt convinsă că am abandonat deja astfel de tipare și că încet-încet conștientizăm că de binele personal se leagă totul în viață, atât în cea privată, cât și cea profesională. Colegii mei au arătat mult mai multă deschidere decât m-am așteptat la început, când le-am propus astfel de provocări, să vină și să asculte părerea unui psiholog, să pună întrebările la care așteaptă un răspuns. Sunt impresionată cât de apreciate sunt acum discuțiile pe aceste teme și cât de frumos au încurajat ei și au împărtășit în comunitatea noastră de angajați ceea ce au aflat de la experți și au văzut că, puse în practică, sfaturile le-au adus o schimbare în bine. Le mulțumesc și sunt fericită că avem asemenea oameni cu mintea și sufletul deschise să primească și să împartă binele. 

Cum ajunge să-i ajute pe angajați accesul la conversații despre traume, vindecare, nevoi de dezvoltare sau modalități de dezvoltare personală și autocunoaștere? 

℗PUBLICITATE



Înțelegând cum traumele își lasă amprenta și ne modelează viața, suntem dispuși să ne cunoaștem mai bine, să învățăm cine suntem de fapt, de unde venim, cu ce bagaj și încotro vrem să ajungem. Toate acestea ne ajută să căpătam o mai bună înțelegere, învățăm să observăm de ce avem unele reacții în anumite situații de stres, tristețe, oboseală, anxietate, bucurie și învățăm să recunoaștem tiparele de relaționare din viața noastră.

Terapia ne ajută să fim mai conștienți de cine suntem fiecare, să fim mai preocupați de sine, să știm care ne sunt defectele sau la ce mai trebuie să lucrăm. În același timp, ne ajută să vedem care ne sunt atuurile și ce aducem într-o relație cu un partener, cu prietenii sau cu colegii. La locul de muncă ne poate ajuta să fim mai conștienți de noi înșine, dar și de plus valoarea pe care o aducem echipei.

Noi, la E.ON, organizăm lunar webinarii în care, împreună cu specialiștii de la Pagina de Psihologie, discutăm despre traume și procesul de vindecare, învățăm și discutăm deschis despre starea noastră emoțională, despre cum putem fi parteneri prezenți în relațiile pe care le avem, învățăm despre cum putem să ne creștem copiii în dragoste, pe baza unor valori care să îi ghideze întreaga viață. De asemenea, învățăm cum să gestionăm stresul și presiunea de la locul de muncă, care, de multe ori, vin suplimentar la stresul vieții de zi cu zi. 

Un angajat conștient de starea sa, de nevoile și de calitățile pe care le are, este un pion valoros în echipa în care lucrează. 

Între EON și Pagina de Psihologie este deja o frumoasă colaborare, avem câteva proiecte comune de mare succes: „#BraveTalkPractica Mindfulness sau #EpicTalk – The Podcast. Toate acestea vizează, deja, nu doar starea de bine a angajaților EON, ci și a românilor în general. Care au fost feedback-urile cu privire la aceste proiecte destinate publicului larg? 

Vă mulțumesc pentru colaborare în numele comunității E.ON. Proiectele noastre comune sunt apreciate, atât de angajați, cât și de clienții care urmăresc proiectele pe care le derulăm împreună. Chiar dacă la început poate nu s-a înțeles prea bine de ce ar fi E.ON interesat în a derula proiecte pe teme de sănătate emoțională și mintală, am vrut să transmitem colegilor și comunității că avem o abordare holistică în proiectele pe care le derulăm și că nu putem sta departe de aceste subiecte, care ne au pe noi, oamenii, în prim-plan. Este un bine comun la care am decis să fim părtași și aceasta este și motivația care ne-a determinat să dezvoltăm acest parteneriat.

Livrăm energie și, în același timp, am fost mereu o companie implicată în comunitățile locale, acolo unde am fost solicitați sau unde am identificat o nevoie pe care o puteam rezolva. Ne preocupă confortul clienților noștri și colegii mei din business lucrează să dezvolte și să ofere o varietate de produse și servicii, care să îmbunătățească viața de zi cu zi a oamenilor. #WeHasNoLimits. Ne modelăm, ne adaptăm, învățăm, ne dezvoltăm tot timpul, ca să fim așa cum așteaptă clienții noștri, pe placul lor, dar pentru binele lor. De aceea, argumentul e atât de simplu: ne interesează, în aceeași măsură, și starea de sănătate, starea de bine a angajaților, a clienților, a românilor în general. Întrebări și mesaje primite, de genul: „Când oferiți un nou episod?“; „Când veniți cu câteva sfaturi pe tema x pentru noi?“ reprezintă cel mai simplu și autentic feedback pe care îl primim. Oamenii așteaptă, așadar, să le mai oferim orice ocazie în care să poată discuta sau urmări subiecte de psihologie, de sănătate mintală, relațională, emoțională etc.

Cât de necesară și de importantă este biblioterapia (lecturarea de cărți de psihoeducație și cunoaștere de sine)?

Ceea ce facem noi este mai mult o invitație la autocunoaștere și cunoaștere, este un pas de deschidere a apetitului pentru aceste domenii. Fiecare întâlnire cu colegii se încheie și cu o serie de cărți de psihologie recomandate. Știm, însă, că în lumea digitală și în viteza cotidiană cu care trăim, poate nu toată lumea se apleacă asupra unor cărți de specialitate. Cu toate acestea, oamenii știu că fac căutări, încearcă să descopere personaje și povești care au trecut prin traume similare sau au trăit aceleași evenimente ce i-au marcat emoțional, de exemplu. 

Lecturând astfel de cărți, te descoperi. De aici pornesc cunoașterea de sine, dorința de a afla mai multe despre cine ești și curajul să faci pași noi spre a te păstra sănătos, din toate punctele de vedere. Sunt oameni care poate nu au nicio legătură cu domeniul socio-uman și despre care ai crede că nu vor citi niciodată o carte dacă nu este despre cifre, schițe ori SF, de exemplu. Totuși, spun că sunt impresionați de o astfel de lectură, pentru că te face să te cufunzi în sinele tău și să te regăsești așa cum ți-e cel mai bine. Astfel de lecturi inițiază, motivează, încurajează și te ajută să nu te oprești. Pentru că viața vine cu evenimente noi, pe care le putem întâmpina mai mult sau mai puțin pregătiți. Recomand tuturor cărțile de autocunoaștere și educare a sinelui.

Care sunt obiectivele EON cu privire la menținerea programelor de stare psihologică de bine pentru viitor, atât la nivel de comunitate de angajați, cât și la nivel comunitar?

Rămânem în continuare aproape de colegii noștri, cât și de comunitățile locale unde ne desfășurăm activitatea. Vom continua programele de stare psihologică de bine, vom susține proiectele și acțiunile dezvoltate și derulate de specialiștii de la Pagina de Psihologie și vom gândi împreună proiecte noi, care să răspundă nevoilor cu care angajații, precum și clienții, ne spun că se confruntă. 

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0