fbpx
skip to Main Content

Delia Grigoroiu este soție, mamă și om de comunicare. A luat parte la mai multe proiecte de succes, atât specifice domeniului mass-media, cât și din sfera ONG-urilor. Este o persoană activă în online, plină de optimism și extrem de curajoasă. Anul trecut a adus în viața ei o serie de schimbări greu de pus în cuvinte, și aici nu ne referim doar la efectele pandemiei de COVID-19. Delia și familia ei au trecut prin cutremurul psihologic și relațional pe care-l lasă în urma lui un diagnostic de cancer. Despre cancer, despre durerea fizică și emoțională, despre durerea unei familii și despre ședințele de psihoterapie ne vorbește în interviul de mai jos. 

2020 a fost un an de criză pentru întreaga omenire, dar pentru tine și familia ta el nu s-a redus doar la pandemia de COVID-19. Cancer la sân, acesta a fost verdictul dat de medici. Cum ai făcut față, din punct de vedere psihologic, diagnosticului și lucrurilor care au urmat? 

Diagnosticul de neoplasm mamar a marcat cel mai șocant moment pe care l-am trăit, atât cu mintea, cât și cu corpul. Mintea îmi spunea: nu poate fi adevărat, nu are cum, nu cunosc pe nimeni în familia mea mare care să fi avut vreodată probleme de ordin mamar. Iar corpul a clacat: picioarele îmi erau reci, îmi tremurau, am fost inundată de o transpirație rece și nu mă putea mișca. Vestea diagnosticului, suprapusă pe momentul pandemiei, a fost și mai grea pentru noi, fiindcă ne-a făcut să luăm niște decizii complicate pentru familie, pentru copilul nostru. Spre deosebire de cei din jur, noi a trebuit să ne izolăm o perioadă mai lungă de timp și să ne ținem copilul în casă, fără să aibă contact cu cei de vârsta lui.

Care au fost reacțiile la nivelul familiei? Cu siguranță, o astfel veste ajunge să-i afecteze pe toți cei apropiați. 

Îmi amintesc de seara în care am primit diagnosticul, eram împreună cu soțul meu, în bucătărie, după cină… copilul nostru asculta la căști un album al celor de la Beatles și fredona liniștit în sufragerie.

În timp ce citeam pe telefon rezultatele biopsiei, știam că se apropia cel mai greu moment pentru noi trei: trebuia să ne calmăm unul pe celălalt, să ne luăm în brațe, să mergem în sufragerie și să ne anunțăm copilul că făcusem o boală gravă. Și fix așa s-a întâmplat: m-am așezat lângă el, soțul stând în fața noastră, și a trebuit să-l anunț pe băiețelul nostru că voi urma un tratament în urma căruia îmi va cădea părul, mă voi simți rău, voi sta în spital, se vor schimba foarte multe rutine și clipe pe care le consideram normale în familia noastră. A fost cel mai dificil moment în ceea ce privește boala mea și în continuare mi-e foarte greu să povestesc despre acest episod. Pasul următor a fost să intru în analiză personală, făcând asta de câteva ori pe săptămână; copilul a mers, și el, la psiholog, timp de câteva luni. Așa am început etapa de tratament cu citostacice.

O parte din experiența ta (cu tot cu procedurile medicale) a fost vizibilă în postările pe care le-ai făcut în social media. Pe cine a ajutat împărtășirea trăirilor și a experiențelor avute? 

A fost foarte important, pentru mine și pentru energia mea psihică, să povestesc în mod public despre unele dintre momentele pe care le-am trăit în timpul chimioterapiei, mai mult pentru că am o rețea socială mare, și familie, și prieteni dragi împrăștiați în mai multe colțuri ale lumii. Așa a fost mai ușor pentru mine să anunț mai multă lume în același timp. Nu mă vedeam stând să vorbesc la telefon de 1000 de ori despre același diagnostic, despre cum mă simțeam și de ce. Așa am făcut în primele zile și m-a consumat foarte tare. Apoi, am descoperit că în povestea mea se regăseau din ce în ce mai multe femei care nu aveau curajul să posteze, să vorbească deschis cu prietenii sau să dea detalii familiei, de frică să nu-i încarce cu durerea lor. Exercițiul de-a ieși public și de-a povesti momente din viața mea nu era unul nou, mai făcusem asta și în perioada maternității, așa că eram obișnuită. În același timp, îmi și place să scriu.

Cei care te urmăresc pe Facebook au putut să vadă și schimbările fizice prin care a trecut corpul tău. Ce-a însemnat pentru femeia Delia toată această constelație de transformări?

Mi-ar plăcea să pot afirma lucruri mari, precum: „Procesul de transformare mi-a facilitat un moment de claritate și de maturizare a mea, ca femeie“, însă adevărul este că încă nu știu ce-a însemnat, încă învăț, încă aflu, încă mă descopăr și probabil că așa o să fie până la sfârșitul vieții mele (până la adânci bătrâneți, sper). Un șoc precum chimioterapia te schimbă mult la nivel organic, pentru că în majoritatea tratamentelor intervine premenopauza, un moment pe care nu prea îl anticipăm, la tinerețe. Apoi, schimbările psihice sunt masive, dar cred că țin de povestea fiecărei femei, n-am o rețetă sau un îndrumar de dat mai departe, nici nu mi s-ar părea corect să fac asta.

Tratamentul medicamentos pentru cancer afectează, fără îndoială, funcționarea unui om. Cât de mult te-a ajutat faptul că ai o relație bună cu soțul tău și că te-ai simțit susținută de el?

Soțul meu a fost cel care m-a cărat, m-a și spălat, m-a trezit din leșin și tot el este cel care m-a însoțit non-stop la tratamente, văzându-și, în același timp, de job și având grijă și de copil. O să-i port recunoștință pentru asta toată viața și, sincer, nu știu cum a rezistat, eu probabil c-aș fi clacat, în locul lui. De multe ori, mi se părea mai greu prin ce trece el, decât tratamentul meu. Nu știu să zic dacă are legătură cu relația noastră de dinainte, am fost și suntem un cuplu normal, simplu, ne certăm și ne scoatem ochii din tâmpenii, însă ne-a plăcut dintotdeauna să ne petrecem timpul liber împreună și să vorbim despre toate nimicurile. Am luat acest moment drept un episod unic din viața noastră, pe care ne-am propus să-l traversăm împreună, la fel ca pe cele frumoase. Habar n-am, nici acum, cum ne va schimba această experiență, dar, cu siguranță, am trăit-o intens împreună.

În familia voastră există și un copil. Care, după cum ne-ai povestit deja, a aflat adevărul de la voi. Cum poate purta o mamă o astfel de conversație cu băiatul ei, în așa fel încât să nu primească nici prea multe, dar nici prea puține informații? 

A fost groaznic. Am simțit că mă rupeam în bucăți, m-aș fi dus, în momentul acela, să-mi taie orice, numai să nu trebuiască să-i dau o asemenea veste. M-am simțit mult timp vinovată pentru ce-i provocasem, îl și vedeam mergând toată viața la terapie, ceea ce nu e chiar așa dramatic. până la urmă. [râde] A existat și ceva frumos însă, un soi de reziliență pe care am observat-o la el în primele zile de după ce a aflat, exprimată atât de senin și de simplu, care mi-a dat speranța că, indiferent de cât aveam să-i fiu alături, el va ști să trăiască: „Mama, să știi că la anul o să fim foarte puternici, și vom avea o poveste grea și interesantă de spus, și o să fim tare mândri de noi că am trecut peste boala asta. O să vezi!“

S-a ajuns, în final, la mastectomie. Un alt moment greu pentru orice femeie. Cum a fost luarea deciziei și cum te simți acum, la câteva luni distanță? 

℗PUBLICITATE



Eu am ales mastectomia, pentru că mi-a fost mai ușor să accept și să integrez în realitate versiunea mea cu un sân tăiat și o cicatrice, decât cu un implant. Mastectomia însă e o mutilare pe viață, indiferent că-ți reconstruiești sau nu sânul sau dacă, estetic, arată sexy [râde]. Am decis, pe ultima sută de metri, că nu voi face reconstrucție, pentru că mintea mea era ocupată cu supraviețuirea și nutream așteptarea că voi fi sănătoasă, și nu musai frumoasă. E cea mai bună și clară decizie din toată viața mea, în continuare.

Se spune că fiecare criză reprezintă un mare pericol sau o reală oportunitate de învățare. Pentru tine, care este lecția cea mai semnificativă?

În afară de lecția „pas cu pas, picătură cu picătură“, pe care mi-am însușit-o din ritmul chimioterapiei, nu știu să existe alta. Încă.

Ne-ai spus că, în paralel cu procedurile medicale, ai făcut și analiză personală. Cum se desfășoară ședințele de psihoterapie pe fundalul unei asemenea povești de viață?

Am făcut psihoterapie încă din prima zi, de când am primit diagnosticul neclar, ceea ce m-a protejat enorm de demonii mei interiori. Și m-a menținut într-o stare de vulnerabilitate sănătoasă, pentru momentul greu prin care treceam. Abia acum, la un an de zile, încep să înțeleg cât de vitală a fost psihoterapia pentru vindecarea mea.

Dacă ar fi să le transmiți un mesaj femeilor care primesc un diagnostic similar cu al tău, ce consideri că ar fi important să știe? 

Mesajul meu este, pe cât posibil, să nu ascundă acest diagnostic de familie, pentru că nu e o boală pe care s-o gestionezi singură.

Cum arată și, mai ales, cum se simte viața ta în primăvara lui 2021? 

Viața mea e plină și câteodată grea, pentru că organismul este încă afectat de chimioterapie; am dureri mari, pe care le duc cu mine zilnic, mâna dreaptă trebuie protejată și, de multe ori, nu reușesc să tastez sau să ridic greutăți. Dar e și frumoasă, pentru că mă pot bucura sau mă pot supăra, atunci când e cazul, și asta înseamnă că trăiesc.

Ce este Asociația ROZ și care sunt obiectivele acesteia? 

ROZ vine de la răbdare, optimism și zâmbet. Asociația a fost înființată în luna octombrie 2020 și își propune să faciliteze:

  • terapie prin teatru și alte arte performative;
  • grupuri de suport emoțional pentru paciente și familie;
  • activități, programe, proiecte și evenimente culturale, educaționale, sportive pentru pacienți și însoțitorii lor;
  • materiale media pentru prevenție, educare și susținere în caz de diagnostic oncologic;
  • campanii de informare pentru adolescenți, tineri, dar și pentru persoane între 30-60 de ani;
  • educație prin nutriție;
  • susținere psihologică;
  • susținere oncologică.

Dacă am da timpul înapoi și am ajunge la începutul lui 2020, ce consideri c-ar fi bine să știe femeia Delia despre ea?

I-aș zice Deliei din ianuarie 2020, care își scria în carnețel: „Fii mai sigură pe tine!“, că EȘTI. Ești fix cum trebuie!

Pagina de Psihologie

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Back To Top
Caută