Interviu cu Hamid Nicola Katrib: Am fost un copil mult mai matur, mai ambițios și mai responsabil pentru vârsta mea – Pagina de Psihologie
skip to Main Content

Datorită numelui, dar mai ales datorită muncii sale, Hamid Nicola Katrib este cunoscut în contextele creative și arhitecturale din România ca fiind un profesionist priceput și pasionat de bun-gust, culoare și frumos. Este proprietarul HNK Gallery, unde are o colecție impresionantă de portrete și unde își expune și mare parte din operele sale de artă. Curioși să aflăm mai multe despre copilăria și munca sa, l-am invitat pe Hamid să ne răspundă la câteva întrebări pentru a-i descoperi povestea și viziunea asupra vieții.

Un arhitect și artist român cu nume libanez; ce naționalitate are sufletul tău și față de care dintre cele două culturi (română sau libaneză) te simți mai aproape?

După cum știi, sunt jumătate, jumătate! De multe ori, când mi se adresează această întrebare de către prieteni sau cunoștințe noi, le zic că am dat din lac în puț [râde]. Adevărul este că cele două culturi sunt destul de diferite, ambele având multe aspecte bune, dar și multe părți negative. Acesta ar fi un lucru în comun, dar, revenind la întrebare, am câteva trăsături din ambele culturi, bineînțeles.

Am descoperit că ești născut la Bacău. Cum a fost viața băiatului Hamid Nicola, erai tachinat de semeni sau mai degrabă erau impresionați de raritatea numelui tău? 

Din contră, de mic am fost considerat mai exotic. Eram în centrul atenției în ambele „tabere“; și atunci când eram în Liban, dar și când mă aflam în România, ceea ce m-a făcut să mă simt mai special! [Râde] În Liban, verișorilor și prietenilor mei le era ușor să-mi spună Nicola și Hamid. În timp ce, în Romania, prietenii se strofocau să pronunțe „H“ de la Hamid în mod corect; dar nici până azi, majoritatea nu știe să-l pronunțe.

Cum era copilul Hamid și ce ai păstrat în sufletul tău de adult din acele vremuri? 

Îmi amintesc că eram un copil foarte vesel și creativ; am păstrat din ambele, cu mențiunea că s-a schimbat ceva la capitolul doze și proporții. Cu timpul, spre maturitate, am devenit mai creativ, dar și mai puțin vesel decât eram în copilărie. Ceea ce cred că este un lucru normal, după ce începi să te confrunți cu provocările vieții și ajungi să-ți pierzi ambii părinți. Cu toate acestea, consider că sunt o persoană veselă, în definitiv, pentru că sunt un tip optimist, cu multe preocupări și mereu privesc spre viitor și nu în urmă!

„Hamid“ înseamnă în limba libaneză „e bine“ – ce impact crezi că a avut acest prenume asupra psihologiei tale și asupra traseului tău în viață?

Hamid se numără și printre puținele prenume din Liban care pot fi folosite și de creștini, și de către musulmani. Eu sunt ortodox, așa au fost ambii mei părinți, iar Liban este o țară mixtă, drept urmare, mereu am simțit că puteam să-mi joc cărțile și să mă integrez cu numele unde voiam și cum voiam. Însă simțeam că am un prenume „prea mare“ sau, mai bine spus, prea matur pentru un copil. Dar dacă este să privesc spre acele vremuri, adevărul este că am fost un copil mult mai matur, mai ambițios și mai responsabil decât îmi cerea vârsta. Iar faptul că Nicola făcea, de asemenea, parte din prenume, alături de Hamid, mă făcea să fiu convins că sunt singurul din lume cu această combinație de prenume, și m-am simțit unic!

Care sunt asemănările și diferențele dintre arhitectură și artă? Cum se armonizează cele două în viața ta profesională?

Cele două sunt foarte asemănătoare, ambele necesită viziune, creativitate, imaginație, dar și un simț al proporției și al armoniei, că să fie „împlinite“ – sau, cel puțin, așa consider eu. Însă, diferența este dată și de faptul că arhitectura este mult mai tehnică, funcțională și pragmatică; în timp ce arta, în multe cazuri, poate fi lipsită de caracterul practic și de pragmatism. 

℗PUBLICITATE



Ce mesaje intenționezi să transmiți prin tablourile pe care le faci? Și ce impact au acestea asupra celor din jurul tău?

De obicei, nu îmi place să divulg mot à mot, mesajele pe care le transmit sau le „ascund“ în lucrările mele. Însă tablourile mele sunt pline de simbolism și de obiecte adunate laolaltă ca să creeze anumite povești ce pot să difere, în funcție de perioadele din viață și de trăirile mele. La ultima expoziție, care a avut loc la mine în galerie și pe care am numit-o Fabule moderne, am folosit în tablouri animalele drept personaje principale (de exemplu porci, păsări flamingo, pisici, cai etc.), care să povestească diferite situații sau caractere ale oamenilor. Acesta este felul meu suprarealist și nelipsit de ludic. Formele foarte clar conturate și culorile puternice, dar și armonioase, au mereu un impact direct asupra privitorului, indiferent de cât de pregătit este în materie de artă. Cu toate acestea, interpretarea diferă de la un om la altul, ce-i sigur este că nu te lasă indiferent.

Într-un interviu publicat pe YouTube, ai subliniat faptul că ești un om care crede în destin; ce înseamnă asta mai exact și ce rol consideri că joacă destinul în viețile noastre? 

Din experiența proprie de viață, mi-am dat seama, la o anumită vârstă, că există unele șiruri de sincronicități trăite și care au dus către evenimente importante în existența mea sau spre câte un punct de transformare. Sunt, de fapt, lucruri care ne sunt predestinate, iar sincronicitățile reprezintă modul prin care destinul călătorește spre noi, în plan material. Nu am citit prea multă filozofie, am fost, mai degrabă, însetat de istorie, artă, muzică, dar perspectiva asta asupra destinului mi-am creat-o singur, trăind și văzând. De asemenea, consider că facem mai multe alegeri înainte să ne naștem; de aceea, sunt de părere că multe aspecte sau experiențe majore ne sunt predestinate, indiferent dacă credem sau nu în liberul arbitru, în faptul că ne facem noi singuri și în mod conștient alegerile. Poate că așa este, dar poate că doar pe o parte dintre ele. Ceea ce știu este că acest subiect este unul vast și complicat, în viziunea mea.

Dacă ar fi să te întâlnești cu copilul Hamid, ce ți-ai dori să descoperi sau să revezi la el? 

Mi-aș dori foarte mult să-l văd și la modul fizic. Să-i văd gropițele din obraji și că și-a păstrat zâmbetul acela magnetic, care-l făcea să fie plin de viață. Așa cum vreau să cred că nu și-a pierdut sclipirea pe care a avut-o de foarte mic. 

Care este acel vis al copilului Hamid care încă nu a devenit realitate și de care este musai să ții cont? 

De mic mă simțeam fascinat de palate, îmi plăcea mult arheologia și visam să am un castel. Ce-i drept, și acum mai visez la asta, sper ca într-o zi să am cel puțin un conac [râde].

Ce putem vedea în prezent sau în viitorul apropiat la HNK Gallery?

După călătoriile pe care le-am avut în această vară, așa cum se întâmplă mereu, m-am simțit inspirat și încărcat cu energie, idei noi și chef de viață. Astfel că am început să lucrez la o nouă serie de tablouri; am terminat și o a doua serie din colecția de farfurii ceramice decorative, care sunt pictate de mine; și, de curând, am început să lucrez la o formă de sculptură cu personajul meu fetish din ultima vreme, struțul. Prin urmare, sper ca până de Crăciun să fie gata și să avem un new open doors la HNK Gallery, unde vă aștept cu drag!

Pagina de Psihologie

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută