Ioana Chicet-Macoveiciuc este una dintre cele mai apreciate și îndrăgite femei din social media românească. Ioana este soție, mamă, jurnalistă și autoare, cărțile ei devenind lecturile preferate ale multor români. Ioana este genul de persoană care scrie cu suflet și autenticitate, astfel că o citesc cu multă curiozitate, nu doar femeile, dar și bărbații, nu doar tinerii, dar și oamenii cu ceva mai multe decenii de viață pe pământ. Acum câteva luni, să fie trei, Ioana și-a anunțat comunitatea online că, împreună cu familia, se va muta în Olanda. Vestea a creat fel și fel de reacții. Pentru că ținem la Ioana și pentru că există o frumoasă prietenie între Pagina de Psihologie și Prințesa urbană, ne-am gândit să-i facem o vizită virtuală, sub forma unui interviu, și să vedem cum arată noua ei viață.
Au trecut mai bine de două luni de când v-ați mutat în Olanda. Cum ești din punct de vedere emoțional? Cum se simte sufletul tău acolo?
Se împlinesc azi trei luni, nu că le număr [râde]. E un proces, un fluviu de stări care curg unele după altele în neștire. Bucurie, entuziasm, curiozitate, apropiere unii de alții, recunoștință pentru tot ce trăim, adrenalină, dar și dor, tristețe că ne-am simțit nevoiți să lăsăm locul nostru și familia departe, ca să ne protejăm de stresul zilnic. E și multă oboseală, dar, cel mai adesea, e un amestec de entuziasm, curiozitate și bucurie.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Plecarea a fost „cu cântec“, și nu neapărat unul ușor de ascultat. Cum ai gestionat toate mesajele mai puțin elegante la adresa ta?
Am avut ghinionul să-mi public mesajul video, adresat strict comunității mele și postat doar pe pagina mea, într-o zi în care redacțiile ziarelor și ale posturilor TV nu prea aveau știri pe masă. Așa se face că m-am trezit difuzată în loop pe toate posturile TV, luată în râs pe paginile mai tuturor „ziarelor“ online și ale influencerilor de tot felul, care au umflat vestea plecării mele, ca apoi să poată lua în zeflemea circul creat tot de ei.
Mă așteptam să se dezbată vestea plecării noastre, dar nu mă așteptam la atât zgomot și dispreț, inclusiv de la oameni care mă cunosc, cu care am lucrat sau am avut diverse lucruri în comun în ultimii 15 ani, de când scriu public.
În primele zile mi-a fost rău fizic, îmi venea să vărs, nu am putut mânca și am dormit foarte puțin. Dar am înțeles că nu e circul meu, așa că m-am desprins de online și am stat cu ai mei, ne-am scos lucrurile din saci, am mers să vedem unde e parcul, unde e școala, unde e magazinul, unde e brutăria. Am montat dulapuri și am pus flori în vaze.
Apoi, am revenit pe Internet și am văzut numărul mare de oameni care s-au exprimat public decent și echilibrat la adresa noastră. Mi-am văzut comunitatea făcând zid în jurul meu, și mi-a venit inima la loc. Am primit mii de mesaje de apreciere, încurajare, am cunoscut sute de familii de români din diaspora, dar și din România, în perioada asta. Încet, am lăsat șocul rupturii și al circului mediatic în urmă și m-am întors la ce știu și iubesc să fac: să scriu.
Comunitatea care te urmărește, la fel ca multe alte comunități, probabil că iubește stabilitatea și predictibilul. Ce te-a surprins cel mai tare din reacția oamenilor odată cu emigrarea voastră?
Mă așteptam ca unii oameni să se simtă trădați și abandonați și să renunțe la a mă mai citi. Mă așteptam și ca alții să se alăture. Mă așteptam ca majoritatea celor care sunt cu mine de un deceniu și jumătate să rămână și, deocamdată, pare că am rămas împreună. Comunitatea a crescut, nu aș ști să spun cât de mult, nu m-am uitat, dar sunt mulți oameni noi în familie, majoritatea din diasporă. Nu mă așteptam ca atât de mulți oameni să aibă o opinie despre plecarea noastră, pe care să țină morțiș s-o exprime public, în unele cazuri, deloc elegant sau necesar.
Multă lume s-a întrebat „De ce Olanda?“. Iar noi te întrebăm care sunt provocările tale în prezent? Ce îți stârnește anxietate?
Am ales Olanda pentru că mereu am simțit că ni se potrivește, și mie, și soțului, și felului în care ne creștem copiii. Am călătorit în ultimii 15 ani de mai multe ori în Olanda, și cu copiii, și fără, și mereu ne-am simțit foarte în siguranță aici, am observat că au un stil de viață simplu, foarte apropiat de sport și de natură, sunt relaxați, zâmbesc, au respect față de reguli și unii față de alții. Am studiat sistemul lor de învățământ și când ne-a devenit clar că traiul în România e prea stresant și cu șanse minime să se schimbe în bine în timpul vieții noastre, am decis că vrem să încercăm în Olanda. Nu am avut nicio altă țară pe listă. Amândoi am vrut aici. Copiii au fost și ei bucuroși de alegere.
Anxietatea mea e, din clipa în care am devenit mamă, legată de bolile copiilor. Sistemul de sănătate aici e extrem de diferit de cel din România, la fel, și abordarea bolilor. Simt că majoritatea mamelor din România sunt foarte stresate cu tot ce ține de bolile copiilor (și eu sufăr de acest sindrom, și încă din plin). Olandezii sunt la polul opus. Copiii sunt lăsați să traverseze bolile copilăriei cu minimă intervenție, medicii de familie prescriu cel mult paracetamol pentru febră, nu se fac analize sau alte investigații, decât în cazuri foarte serioase.
℗PUBLICITATE
Cu asta încă trebuie să mă obișnuiesc. Din fericire, copiii sunt măricei și se îmbolnăvesc mai rar.
Știm de pe blogul tău că biciclești, înveți olandeza, te obișnuiești cu noi rutine de masă și încerci să înțelegi sistemul medical de acolo (printre multe altele). Care sunt acele rutine ale olandezilor cu care rezonezi cel mai tare?
Îmi place că fac mult sport, indiferent de vârstă, că preferă bicicleta mașinii, că au mare grijă de tot ce e în jurul lor, că se retrag devreme (la 9 seara nu mai auzi nici pâs în cartier), că există multe comunități în cartiere, copiii sunt lăsați să se joace în jurul casei de mici, pentru că sunt multe spații sigure și fără trafic între case.
Îmi place și atenția pe care o acordă timpului petrecut în familie. Cina e sfântă aici, la 6 seara sunt toți acasă, în jurul mesei. Își îngrijesc cu mare grijă casele și grădinile, toată lumea contribuie cum poate la frumosul întregului oraș. E foarte curat peste tot, plin de flori, de copaci, de păsări de toate felurile, de pisici și câini cu stăpân, de iepuri, vaci, cai și oi.
Dincolo de adaptarea ta, este și procesul de adaptare al celorlalți membri din familia voastră. Cum faceți față presiunilor emoționale?
Ne ajută timpul afară, la plimbare sau cu bicicletele. Vorbim mult, ne jucăm, ne-am păstrat rutinele de conectare de acasă. Ținem legătura cu prietenii de acasă, dar suntem deschiși și la prieteni noi. Ne dăm timp unii altora, ne luăm pauze în care fiecare face doar ce dorește, în liniște.
Care este acea activitate sau acel eveniment din România de care îți amintești cu cel mai mare drag? Care amintire îți vine prima în minte?
Îmi amintesc cu mare drag și dor de lansările de cărți pentru copii, cu teatru, când ne adunam 500 de suflete de copii și ne jucam împreună!
Multă lume s-a întrebat cum va arăta viața ta de blogger odată ce te muți din țară. Asta te întrebăm și noi: ce s-a păstrat și ce s-a schimbat?
S-au păstrat dorința mea de a scrie, comunitatea și legătura noastră de încredere, la fel, și dorința partenerilor mei, de a construi diverse proiecte împreună. S-au schimbat disponibilitatea mea și timpul alocat blogului, pentru că merg și la universitate, la cursurile de limbă, copiii petrec mai puțin timp la școală, trebuie să gătesc mai mult și mai des pentru toți patru, ceea ce înseamnă că timpul meu de lucru s-a redus cam la 30%.
Îmi doresc enorm să fac multe, dar trebuie să mă obișnuiesc cu gândul că acum sunt prioritare alte lucruri și încerc să nu pun prea multă presiune pe mine. Nu reușesc mereu.
Dacă ar fi să ne recomanzi cartea scrisă de tine la care ții cel mai mult, care ar fi aceasta?
Mi-e imposibil să aleg una, sper că fiecare poate schimba ceva în bine în omul care o întâlnește. În toate m-am pus cu tot ce am mai bun, în diverse forme, toate au sensul și rolul lor.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
