fbpx
skip to Main Content
Interviu Cu Mona Nicolici: „Atunci Când Punem Iubirea și Iertarea Laolaltă, Se Face Lumină.“

Mona Nicolici este una dintre figurile emblematice ale televiziunii din România. Vreme de mulți ani, a prezentat principalul jurnal de știri de la Antena 1, alături de Radu Coșarcă. Apoi, și-a îndreptat energia către proiectul „Țara lui Andrei“. După o pauză de 14 ani, vocea caldă a Monei răsună din nou în urechile noastre, în cadrul unei emisiuni difuzate la Radio Europa FM.

Cu ce anume îți este cel mai greu, din cauza izolării și a distanțării sociale?

Trebuie să recunosc că această criză a pandemiei și a izolării sociale a venit, pentru mine, după o perioadă de mare intensitate. Eram obosită, fizic și psihic, și chiar îmi propusesem să iau o pauză. De obicei, asta venea la pachet cu „vinovăția“ caracteristică celor care sunt obișnuiți să muncească în mod constant, pentru ceva „important“, oameni pentru care jobul este centrul universului. Mă gândeam cum va fi, când voi intra în pauză de lucru. Iar impunerea asta a venit ca o ușurare pentru mine. Parcă, mi-a fost permis să mă bucur de distanțare, de mine, de statul acasă – cu familia mea, cu gândurile mele, cu emoțiile mele, așa cum nu mi-am permis niciodată mai mult de două săptămâni. A apărut, la un moment dat, și frica. De necunoscut, de boală, de moarte. Am alternat între stări de bine și stări de panică. Dar le-am lăsat să fie. Și după vreo două săptămâni, parcă s-a produs un declic. Am decis că trebuie să mă reorganizez, să iau lucrurile așa cum vin, să-mi fac un program, să intru în el. Încă mai încerc să fiu disciplinată, să-mi formez noi obișnuințe (altele decât cele create până acum), despre care știu că îmi fac bine și pentru care „nu am avut timp“. Uneori, îmi e dor să mă plimb liberă pe Calea Victoriei ori să stau la o terasă cu prietenii prin Centrul Vechi. Cel mai greu îmi e fiindcă nu pot să mă întâlnesc față în față cu colegii mei de la Europa FM, să am sentimentul de echipă, să discutăm împreună despre subiectele săptămânii. Îmi place să lucrez în echipă. Să simt că fac parte din ea. Însă, probabil, și asta e o lecție pe care, în acest moment, trebuie s-o învăț: să contez doar pe mine și să-mi înfrunt demonii. Dar sunt sinceră când vă spun că, în cele mai multe momente, îmi priește liniștea asta.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Mona Nicolici (@mona_nicolici) on

Care a fost tradiția de Paște care v-a ajutat anul acesta – pe tine și familia ta – să aduceți puțină „normalitate familiară“ în zilele de sărbătoare?

Să gătim împreună. Cu Maria am vopsit ouăle, Vlad a făcut pasca și apoi am aranjat masa. Ne plac mesele de familie, împreună, nu doar de Paște, ci în fiecare weekend. Iar în prima zi de Paște, masa de dimineață împreună e o bucurie. Ca o sărbătoare unică. Poate, n-am simțit atât de mult că e Paște, anul ăsta. Nu ca altădată. Dar am învățat că lumina vine doar de la noi. Atunci când punem iubirea și iertarea laolaltă, se face lumină.

Cum faci față anxietății, cum îți protejezi sănătatea emoțională în momentele în care simți că ai parte de prea mult din toate aceste schimbări și incertitudini?

Mă rog. Respir. Ascult muzică. Vorbesc cu prietenii. Cu oameni de la care pot învăța ceva. Mă rog. În felul meu. Pictez… nu, nu așa cum v-ați imagina; mă refer la desenele acelea care îți indică exact calea, prin numere asociate cu culori. Este un mod minunat de a practica un fel de meditație, pentru că te concentrezi numai și numai pe acțiunea respectivă. Și, după o oră, ieși cu mintea mai limpede.

De ce anume îți este cel mai dor din vremurile anterioare pandemiei?

De oameni. Să-i văd plimbându-se pe stradă. Stând la o înghețată, zâmbind, plimbându-se cu bicicleta. Ca într-o zi de duminică. Așa îmi imaginez că va fi viața de după. Mai relaxată, mai valorizată, mai veselă, mai liniștită. Așa sper. Că vom învăța s-o prețuim mai mult, să ne bucurăm mai mult de lucrurile simple, că vom fi mai înțelegători unii cu alții, că ne vom zâmbi mai mult, că vom învăța să dăruim mai mult decât să pretindem.

Începând din luna martie, ai făcut o schimbare în plan profesional și ai încheiat capitolul „Țara lui Andrei“, deschizând un altul numit „Piața Victoriei“. Despre ce este vorba mai exact?

Despre viață. Despre schimbare și curajul de a renunța, de a o lua de la capăt. Nu că aș fi o curajoasă. Dar simt când trebuie să schimb ceva în viața mea. Și chiar dacă îmi ia destul de mult timp să iau astfel de decizii (știu că nu pare…), încerc să închei frumos și să merg mai departe. Nu e ușor, dar e sănătos. Cred că e important să nu stagnezi într-o situație care nu-ți mai aduce evoluție, unde simți că nu poți să dai mai mult decât ai făcut-o deja. Și mai cred că, atunci când ești pe drumul cel bun, ți se deschid uși. Așa a fost și cu „Piața Victoriei“ de la Europa FM. A venit ea spre mine. La momentul potrivit. Nu știu dacă e un capitol sau doar un pas, dar îl iau ca pe-o oportunitate, să văd unde duce. Ce pot să vă spun este că sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce am trăit în ultima vreme – așa, cu bune și cu mai puțin bune. Aveam nevoie.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Europa FM (@radioeuropafm) on

De ce Europa FM?

De câte ori eram întrebată, în ultimii ani, dacă m-aș întoarce în presă și ce loc aș alege, nu știam ce să răspund. Poate că mintea mea era încă blocată în televiziune. M-am gândit în câteva rânduri la varianta radio și, culmea, chiar îmi amintesc că în urmă cu câțiva ani am vorbit cu Ciprian Dinu (director de programe la Europa FM), absolut întâmplător și fără intenție, despre o astfel de posibilitate. Dar am râs amândoi la final și am mai povestit câte ceva despre viețile noastre de familie. Nu ne-am mai auzit până când nu m-a chemat la începutul anului la Europa FM, să-mi propună „Piața Victoriei“. M-a surprins. A fost ca un semnal. L-am rugat să mă aștepte. Puțin. Și când mi-am încheiat socotelile, am venit. N-aș fi acceptat, dacă nu credeam că e locul potrivit pentru mine.

Cum este să revii în presă, după o lungă perioadă de pauză?

Cu emoții. Pe care, încă, nu pot să mi le controlez atât de bine și simt asta, uneori, în vocea mea. Provocator. Nu e ușor să te documentezi de-acasă, fără o echipă în spate, care să te sprijine, cu care să te sfătuiești. Interesant. E total altfel decât făceam lucrurile până acum. Ca și cum Universul mi-a pus oglinda în față și mă întreabă în fiecare zi: „Ia să te văd acum, mai ai atâta încredere în tine?“

Ascultând emisiunea de la radio, mulți dintre noi ne-am bucurat să-ți reauzim vocea caldă și cuvintele atât de blânde. Cine este modelul tău în viață, la capitolul grijă față de semeni și omenie?

Regina Maria a României.

Majoritatea oamenilor te cunosc de la „Observator“, emisiunea principală de știri a canalului Antena 1. Sunt momente în care te joci cu ideea revenirii în televiziune?

Nu mă mai joc de mult cu lucrurile astea. Am învățat să nu mai spun niciodată „niciodată“. Și-am mai învățat că, dacă viața te întoarce într-o aceeași situație, este pentru că mai ai ceva de făcut pe-acolo. Și că ar fi bine să nu repeți greșelile, ci să te folosești de toate câte ai învățat până atunci. Deci, de prezentat știrile, poate doar la radio. Iar în televiziune, poate doar să o conduc…

CV-ul tău ne arată că ai studiat ingineria și ai un masterat în Relații Publice și Comunicare. Cum ai ajuns să faci televiziune și ce s-a întâmplat cu ingineria?

Am absolvit Facultatea de Instalații pentru construcții, deși am vrut să dau la Teatru. Pe vremea aceea însă, părea greu pentru o tânără din provincie să reușească acolo unde doar copiii de actori păreau să izbândească. N-am avut curajul nici măcar să încerc. Însă din prima zi de facultate am intrat într-un grup satiric, cu care am și avut succes pe scenele concursurilor studențești, renumite la vremea aceea pentru atitudinea anti-sistem. Făceam poezie și prezentam toate festivalurile studențești. Dar televiziunea era visul meu din copilărie. Când am terminat facultatea, mi-am depus imediat CV-ul la sediul Televiziunii Române (era imediat după Revoluție). Nu cred că a trecut mai departe de poartă. După o vreme, am mai încercat la Sigma TV și Antena 1. Erau în pregătire de lansare, căutau oameni cu potențial (de unde să ia profesioniști?). Așa am rămas la Antena 1 – mai întâi în radio, apoi pe postul de televiziune. După doi ani de la lansare, m-au ales să prezint principalul jurnal de știri. Ingineria m-a ajutat, însă, să-mi folosesc mintea structurată pe care mi-a format-o școala, dar mai ales să înțeleg și să învăț din orice domeniu nou pe care l-am întâlnit în viață, inclusiv cel de petrol și gaze.

Din online am aflat că fiul tău este actor, iar fiica ta își dorește să urmeze același parcurs – actoria fiind un vis și al tău, după cum ne-ai spus. Ce înseamnă rolul de mamă pentru Mona Nicolici și care este cea mai mare provocare pentru tine, la acest capitol?

Sa fiu mamă a fost echilibrul meu în viață. Vlad și Maria m-au adus mereu cu picioarele pe pământ. Doi copii asemănători, dar și foarte diferiți în același timp. Cred că cele mai multe lecții de viață de la ei le-am primit. Cum ar fi aceea că un vis nu se pierde niciodată. Sau că fericirea stă în lucruri simple. Când Vlad m-a anunțat că vrea să se facă actor, ca orice mamă „cu picioarele pe pământ“, l-am sfătuit să se mai gândească. Să-și aleagă o meserie mai sigură. S-a mai gândit. Apoi s-a întors la mine și mi-a spus că tot ce-și dorește e să ne facă pe noi fericiți. A fost suficient ca să-l invit la o cafea, ca între prieteni, și să-i povestesc despre visul meu – neîmplinit pentru că n-am avut curaj să încerc. I-am spus despre eșecurile mele și despre cât de important este să crezi în alegerile pe care le faci. Că, în viață, nu există decizii bune sau proaste, ci doar decizii în care crezi cu putere și în care pui toată energia pentru a fi duse până la capăt. Că el e responsabil numai și numai pentru fericirea lui. Și doar așa vor fi fericiți și cei din jurul său. Și că, orice va alege, noi îl vom susține. Vlad e actor acum și e fericit. Chiar dacă breasla lor trece printr-o perioadă de nesiguranță, Vlad inovează în fiecare zi. Învață. Repetă. Creează.

 

℗PUBLICITATE


View this post on Instagram

 

A post shared by Mona Nicolici (@mona_nicolici) on

Maria e determinată. Independentă. Hotărâtă. Își alege singură modelele. Mă surprinde cu înțelepciunea ei. Maria se lasă ghidată, doar dacă știi cum să-i transmiți lucrurile, fără impunere, dar explicate cu argumente. Maria a decis că va face artă ca regizor și m-a informat ce decizie a luat. Singurul lucru pe care îl am eu de făcut este să-i dau încredere. Să o susțin. Maria m-a învățat răbdarea, blândețea, ascultarea, acceptarea, încrederea. Încă mai învăț.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Mona Nicolici (@mona_nicolici) on

Probabil că sunt putini cei care știu că jumătatea ta de cuplu este Chef Cezar Munteanu. Cum este să ai un expert în gastronomie acasă?

Ușor nu e. Am pierdut controlul în bucătărie… Totul e aranjat după regulile expertului. Cezar își iubește foarte mult meseria. Și pune în ea multă pasiune, dar și disciplină și ordine. Nu mai zic de curățenie. Pentru el, e o bucurie să gătească pentru alții. El e ultimul care se așază la masă și primul care urmărește reacțiile noastre, să vadă dacă ne place ce-a gătit. A acceptat să fiu singurul critic al lui și primește cu deschidere „recomandările“ mele. Pentru că, spune el, mă pricep și avem aceleași gusturi. Ne place mult să facem lucrurile împreună. Orice. Dar atunci când gătim, accept că sunt ucenicul și îi dau Cezarului ce-i al Cezarului. Iar când vrea să intre singur în bucătărie, e un spectacol total: cântă de se aude din vecini, pregătește trei-patru feluri de mâncare în același timp, cu o bucurie și o siguranță care te avertizează că e mai bine să stai deoparte, să privești și apoi să-i întorci bucuria, cu recunoștință.

Care sunt planurile pe care le ai pentru perioada de post-izolare?

Mă gândesc că Maria trebuie să dea BAC-ul și să intre la facultate. Că Vlad trebuie să-și reia spectacolele. Că trebuie să ne reluăm proiectele. Să mă implic în reconstrucția sistemului medical și a educației. Să continui campania „România are nevoie de Terapie Intensivă“, dincolo de nevoile venite din această criză. Să-mi fac meseria. Să ne revedem prietenii. Să fie cu sens. Și cu mai multă responsabilitate. Cu mai multă bucurie.

Dacă ar fi să ne împărtășești o lecție sau o conștientizare dobândită în această perioadă de carantină, care ar fi aceasta?

Există lecții în viața fiecăruia dintre noi, pe care uneori le înțelegem, alteori nu. Unii aleg să învețe din ele și să se schimbe, alții, nu. De data asta, cred că undeva s-a făcut o sumă a lecțiilor neînvățate de fiecare dintre noi și ni s-a dat una dintre cele mai complicate lecții: să trecem peste această pandemie, doar dacă fiecare dintre noi (sau o majoritate importantă) vom repara greșelile trecute. Și asta va fi greu, pentru că fiecare dintre noi va trebui să-l ajute pe celălalt să se îndrepte. Nu mai este doar despre noi înșine, ci despre noi împreună.

Ce loc ocupă lectura în viața ta și care-i cartea care te ajută să ai o atitudine pozitivă în vremurile grele?

Să citesc e una dintre plăcerile mele cele mai mari. Uneori, nu mă hotărăsc cu ce carte să încep și citesc în paralel câte două sau trei. Iau ce-mi trebuie din fiecare. Dar cartea care nu-mi lipsește niciodată de pe noptieră și la care mă întorc de câte ori îmi e greu este Puterea prezentului, a lui Eckhart Tolle.

În activitățile tale, este foarte frumos integrată generozitatea față de comunitate. Ce ar fi bine să știm noi, românii, despre solidaritate și implicare socială?

Că nu poți să primești, fără să dăruiești. Că, dacă nu simți că poți face asta din bunătate, fă-o măcar din deșteptăciune. Odată început procesul, o să-ți dai seama cât de benefic e pentru suflet, dar și pentru minte. Uneori, și pentru trup. Că nu putem să așteptăm mereu „să se facă“. Că, dacă vrem să evoluăm și să trăim într-o societate sănătoasă, trebuie să ne implicăm în problemele ei. Că o viață cu sens înseamnă solidaritate, implicare civică și socială. Că, dacă vrem o clasă politică responsabilă, trebuie să începem prin a fi noi înșine responsabili.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Mona Nicolici (@mona_nicolici) on

Dacă ar fi să-i transmiți un mesaj fetiței Mona – să spunem, cea care erai la vârsta de 5-6 ani – ce i-ai spune?

I-aș spune că a fost curajoasă și norocoasă. Norocoasă să aibă o familie care a învățat-o ce înseamnă iubirea. Și curajoasă, pentru că a ales să facă alegeri diferite de cele ale majorității oamenilor din jurul ei. Că a fost, este și va fi iubită.

Care este cea mai mare dovadă de curaj manifestată în ultima vreme?

Să renunț la jobul meu din Petrom.

Iubirea înseamnă…

O alegere conștientă.

„Experiența psihologică a acestei pandemii m-a ajutat să pot spune despre mine că“…

…„mai am atâtea de învățat.“

Pagina de Psihologie

Informații utile, articole de psihologie, o agendă a activităților și evenimentelor din sfera psihologiei, magazin virtual. Împarte informația - sănătatea relațiilor noastre este cea mai importantă resursă pe care o avem.

Back To Top
×Close search
Caută