fbpx
skip to Main Content

Paul Mureșan este unul dintre românii cu care merită să ne mândrim, este artist și autor, creează filme de desene animate și iubește voluntariatul. S-a născut în 1988, undeva în Transilvania, și, de când se știe, a fost pasionat de desen. La 20 de ani ajunge să studieze în Germania și să facă prima sa animație. Lucrările sale au ca obiectiv descoperirea de sine, cunoașterea universului interior și asumarea vieții. În interviul de mai jos vă invităm să aflați cum a ajuns să devină cine este și să se mute la țară alături de iubitul său.  

Ce vezi când te uiți în oglindă și care este reacția tipică atunci când îți întâlnești imaginea? 

Mă uit des în oglindă sau unde mi se reflectă imaginea, dar nu pentru că fac pe mine de admirație, ci din contră. Verific dacă totul e „în regulă“. De obicei, când mă văd reflectat, simt o zacuscă făcută din dezgust și apreciere. Dezgust față de ce văd și apreciere că ăla din oglindă reușește să se ducă în spinare. 

Ești un artist – noi spunem extrem de talentat și curajos – cum ai descrie în câteva cuvinte povestea ta de viață și drumul pe care l-ai parcurs până în prezent?

Muuultă vreme mi s-a spus că nu îs talentat, și eu am răspuns la asta cu multă, multă muncă și un „Lasă, că vedeți voi!“. Știu oameni care încă nu puteau să vorbească articulat și desenau bestial, în timp ce eu făceam oameni din bețe. Tot desenând, am aflat multe despre mine. Ce culori îmi plac, ce imagini mă emoționează și faptul că mă îndrăgostesc de bărbați. Pot spune că multă vreme desenul mi-a fost avânt, fiindcă desenând, descopeream ce mă mișcă din punct de vedere erotic. Am crescut în Bistrița anilor 90 unde totul era ’ai-de-capu’-meu. Fața blocului era o zona de război în care toți se băteau și aruncau cu pietre unii după alții, iar perioada de incertitudine maximă și sărăcie făcea ca tensiunile din familii să explodeze. Atunci am găsit mult confort emoțional în desene animate și am zis, urlat și jurat că aia vreau să fac și eu când cresc mare, fiindcă realitatea era prea „Uite ochelaristu’“ și desenele animate erau foarte „Să mergem într-o aventură!“. Am învățat la școli de arte, fiindcă la matematică am trecut pentru că ștergeam tabla, și mă concentrez să fac animații care ne încurajează să ne întâlnim cu noi înșine și cu gânduri despre propria noastră moarte, că, se pare, asta e esențial în a fi mai mișto unii cu alții și cu mediul în care trăim. 

Știm că niciodată nu ai fost vreun priceput la fotbal − ce pasiune avea copilul Paul?

Paul mergea muuult prin păduri, de regulă, singur. Sau mergeam în gară, unde era ultra pustiu, și desenam. Locurile pustii m-au atras foarte tare; parcă empatizam cu ele. Erau locuri frumoase, la care nu se uita nimeni. Borduri arse de soarele verii, prin care ieșea o păpădie sau un luminiș dintr-o pădure unde crește iarbă mai mare. Deși nu era foarte safe, mergeam foarte des singur în păduri și stăteam acolo cu orele. 

De curând, te-ai aflat pe scena TEDx Cluj și din discursul tău am aflat că pe vremea adolescenței, când ceilalți băieți întorceau capul după fete, tu te uitai după instalator. Ce experiențe ai avut ca tânăr gay într-o țară în care educația sexuală este considerată un păcat?

Pot spune că am trăit o viață dublă, care nu se simțea deloc mișto. Una plină de pasiune, curiozități, idei noi și desene cu bărbați, ascunse în manualele de școală mai puțin folosite, iar alta plină de niște moravuri toxice creștine, care mă umpleau cu îndoială, vină, ură de sine, o bunătate falsă și condiționată, ostilitate față de alte religii si un fel de orbire față de cât de fascinantă e lumea, doar ca să ajung în rai. Contrastul era ca și între atingerea unei mâini a băiatului care îți place și solemnitatea nenecesară a slujbei Învierii, în care toți eram pătați cu ceara unei dogme în care nimeni nu crede 100%. Amu’, nu încerc să fac un pârț din creștinism. Viața e terifiantă și înțeleg pe oricine care fuge în brațele calde a unei credințe religioase, dar cred că trebuie trasată o linie în dogmă, o limită de la care începe abuzul.

Cum se raportează cei din familia ta față de arta pe care o creezi?

Au ajuns să înțeleagă că e mijlocul meu principal de exprimare, și îl respectă. Pentru părinții mei s-ar putea să fie puțin prea abstract ceea ce creez. Animațiile mele s-ar putea să fie prea dark pentru sora mea, căreia îi place mult să râdă, și pot spune, foarte lejer, că fratele meu, Vlad, e cel mai mare fan al meu. Îmi spune întotdeauna când arată bestial ce am făcut și când mai pot să repar ceva. Vlad e foarte capabil să facă asta, fiindcă de la el am învățat să desenez, deși e cu un an mai tânăr ca mine. Inclusiv semnătura mea e primul desen pe care l-am învățat de la Vlad. Semnătura reprezintă un dinozaur. 

℗PUBLICITATE



Ai mai multe lucrări de mare succes. Care este preferata ta și pe care crezi că este musai să o vadă cât mai multă lume? 

Ioi, mulțam tare! Am câteva care-mi plac mult! Dacă ar fi să aleg, tre’ să merg cu Pui de Somn și Cântec de Leagăn. Acestea sunt două animații care vorbesc despre lucruri diferite. Pui de Somn vorbește despre cum visele noastre sunt spectacole incredibile, care nu așteaptă aplauze, și Cântec de Leagăn vorbește despre violență în familiile românești, pe muzica Mariei Tănase.

Știm că locuiești la țară, cu Bursucu’. Cum este viața la țară, ce ai acolo și nu ai găsit în oraș?

Mai toată viața am fugit de oraș. Îmi place vibe-ul urban, dar pentru scurt timp. Tot timpul am fugit în păduri, munți și pe dealuri. Viața la țară e doar o extensie a liniștii pe care o caut; mă rog, atunci când o pensiune nu bubuie văile cu muzica de majorate. Așa de mult îmi place la țară, că am făcut un video despre asta

Din discuțiile de culise, știm că te leagă o frumoasă legătură de prietenie cu Amalia Enache, care vorbește despre tine la superlativ. Cum v-ați cunoscut și ce v-a determinat să păstrați legătura? 

Ne-am cunoscut prin 2008, într-un proiect ecologic, în boom-ul de voluntariat pe care l-a trăit România începând din anul 2000. Amalia e blândă și atentă și știe cum să se târguiască cu câte un taximetrist pus pe negocieri și ceartă. 

Copiii iubesc desenele animate și tu ai fost și ești un om care iubește animația. Îți dorești copii? Te vezi în rolul de tată?

Nu vreau copii! Predau desen deja de 15 ani și mă-nțeleg bine cu copiii. La zile de naștere ale prietenilor îs asaltat de copiii invitaților, fiindcă ceva la mine le spune că știu desena și de regulă urmează o oră de desenat dinozauri și inorogi. Dar nici eu, nici iubitul meu, nu vrem copii, fiindcă − și o să sune egoist − nu suntem pregătiți să dăm altei ființe toată atenția de care avem noi nevoie și care a fost cam aridă în restul vieții noastre. Vrem să ne oferim cadouri și să fie vorba despre noi. Chiar dacă facem o tonă de voluntariat în care ne implicăm în tot felul de cauze, la finalul zilei, vreau să stăm împreună și să ne putem acorda atenție și grijă. Probabil că motivul #1 e ca ne place mult sa dormim mult, mult și mă tem că un copil ar amenința acest paradis pe care-l avem acum. Și mai cred ceva despre asta: cred că pentru ca să faci un copil sau să încerci să adopți un copil, trebuie să vrei foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, tare asta. Atunci știi că ființa aia o să primească atenția necesară unei dezvoltări sănătoase. Nu cred că un copil e un pansament pentru relație sau o soluție pentru nemulțumire. În concluzie, mă văd în postura de tată, pentru copilul Paul. 

Ce lucrare ai în pregătire, de ce nouă producție de putem bucura în viitorul apropiat?    

Lucrez la Dă-mi Mâna, un film despre comunicarea dintre copii și părinții lor și despre copilăria din fața blocului. Ar trebui să fie gata cam prin toamnă. Am tare mare noroc cu terapeuta mea, care mă ajută să descopăr ce anume caut cu filmul ăsta și mă asistă când deschid niște uși din trecut. Uși care ascund detalii esențiale, prin care înțeleg ce anume, din povestea personală, mă influențează să fiu „supi, supi“ în prezent. Nu știu ce mă făceam fără ajutorul ei.


Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0