Szilárd Gáspár este unul dintre sculptorii și artiștii contemporani care duce numele României în toate colțurile lumii. Născut după Revoluție, mai exact în 1991, în Satu Mare, este și unul dintre boxerii promițători ai generației sale, reprezentând țara noastră la diferite competiții internaționale. Combinând arta cu boxul a ajuns să creeze ceva spectaculos și deosebit. Despre munca sa, despre proiectele actuale și viitoare, am povestit cu tânărul artist pentru platforma paginadepsihologie.ro.
Practici un tip de artă care s-ar putea să fie mai puțin cunoscut în România. Cum ai descrie, în câteva cuvinte, activitatea și munca ta?
În primul rând, vă mulțumesc pentru acest interviu. Nu îmi vine chiar ușor să exprim în puține cuvinte activitatea mea artistică, dar voi încerca. Arta pe care o practic este o îmbinare între un act artistic sportiv performat în fața publicului și sculptură, la care adaug materiale foto, video sau instalații.
Un element pe care îl cunosc, din păcate, doar puțini oameni, cei din domeniu sau cei interesați de domeniu, este faptul că arta contemporană este un fel de comunicare între artist și ziua de astăzi. Bine, acest lucru a fost valabil de-a lungul timpului, pentru artiștii din toate epocile.
În câteva cuvinte, ceea ce fac eu este să împreunez energia pe care o produc prin atributul meu de sportiv de performanță cu energia unor materiale sensibile, cum ar fi, de exemplu, lutul. Energia pe care o primesc de la sport și pe care o dezvolt eu ca om și sportiv primește de la mine libertatea maximă de a se exprima pe materialul cu care lucrez. Este o înfrățire între box și sculptură.
Efectul acestei interacțiuni este o amprentă personală care are două componente. O componentă fizică, adică bucățile de material pe care le modelez și o componentă virtuală, adică fotografiile și filmările realizate în timp ce modelez materialul. Ambele componente sunt folosite ulterior pentru expoziții sau pentru performance-uri ulterioare.
În urma unei căutări pe Google, am descoperit că cele mai multe materiale despre tine sunt scrise de site-uri străine. Cum este raportarea românilor la munca ta?
Asta se întâmplă, cel mai probabil, pentru că am avut mai multe evenimente în afara țării decât în țară. Cum spuneam mai devreme, arta este rezultatul comunicării între artist și ziua de azi. În România foarte puțină lume știe sau se gândește la acest aspect, doar lumea din domeniu, iar asta face lucrurile mai dificile un pic pentru artiști. Poate că nu suntem foarte deschiși spre forme noi sau diferite de exprimare prin artă. În România, de la oamenii din domeniu am primit și feedback pozitiv și negativ. Oamenii din afara domeniului au fost surprinși de idee, iar unii chiar m-au întrebat dacă mi-am propus eu să mă exprim așa sau a fost un accident, o întâmplare.
Traseul tău educațional este impresionat. După obținerea licenței, ți-ai continuat studiile postuniversitare până la titlul de doctor în arte și de curând ai câștigat concursul Bursele Constantin Brâncuși. Ce ne poți spune despre această bursă?
Mi-am dorit foarte mult această bursă, dar a fost o surpriză foarte mare că am și primit-o. Și mă bucur foarte mult că am primit-o. Am avut trei sau patru evenimente în Paris, dar nu am apucat niciodată să stau suficient timp încât să mă bucur de energia orașului, să o observ, să o înțeleg și să mă folosesc de ea în lucrările mele. Sunt foarte curios ce o să iasă. Bursa este lansată anual de Institutul Cultural Român, iar artiștii români pot aplica și dacă locuiesc în afara României, nu doar cei din România. Eu am aplicat anul trecut și am primit-o pentru anul acesta.
Trei luni la Paris, ce înseamnă asta pentru palmaresul tău?
℗PUBLICITATE
Vreau să îmi petrec destul de mult timp în muzeele din Paris, ca să mă inspir și să îmi îmbunătățesc tehnica pe care o aplic în lucrările mele. Am de gând să fac multe desene, fotografii și videouri pe care să le integrez în expoziții sau le reinterpretez în lucrări. Trei luni vor trece foarte repede și va trebui să fiu foarte disciplinat ca să fac tot ceea ce îmi propun, dar sunt convins că această perioadă va fi suficientă cât să mă consider mai bogat din punct de vedere artistic, inspirațional.
Ai avut expoziții în diferite locuri din lume, inclusiv în SUA. Cum este primită sculptura pe care tu o practici în lumea mare?
Trebuie să recunosc, am câteva locuri preferate din lume unde m-am simțit foarte bine: Tel Aviv, Londra, Seul și New York. Aici am primit un feedback extraordinar din partea oamenilor, în sensul că erau foarte curioși și veneau cu foarte multe întrebări. Întrebările lor m-au pus pe gânduri destul de mult, pentru că m-au ajutat să înțeleg ce pricepe un spectator atunci când mă vede performând. Cei mai mulți erau surprinși că un singur om e și sportiv și artist și erau foarte curioși cum două domenii așa de diferite au ajuns să se întâlnească într-un mod gândire comun, cum m-am format eu prin propriile mele acțiuni și cum am ajuns la această formă de performance artistic.
Studioul tău este la Cluj. Ce pot să vadă admiratorii muncii tale în prezent?
Am zile în care organizez un fel de open studio unde invit prieteni și alți artiști care pot să vină și să vadă ce se întâmplă în interiorul atelierului. Sunt tot timpul expuse lucrări valoroase. Am avut ceva bătaie de cap ca să deschid acest atelier, dar îmi place ce a ieșit, mă ajută foarte mult acest spațiu. Și atelierul este tot despre interacțiune, pentru că îmi plac foarte mult discuțiile care se nasc aici, ideile care apar aici din simplul motiv că niște oameni se întâlnesc. E un efect foarte frumos al unui spațiu considerat atelierul artistului, lumea artistului, templul lui, locul în care îl poți înțelege mai bine, locul unde își exprimă căutările. Până la urmă despre asta este vorba, despre căutări, despre cum un artist se caută pe el însuși. Și, vă dați seama, nu se vorbește numai despre atelierul meu, ci despre tot felul de lucruri, despre tot felul de subiecte, despre tot felul de idei.
Care este idealul spre care te îndrepți? Sau mai bine zis care sunt aspirațiile tale profesionale?
Inițial am vrut să spun că aspirațiile mele nu sunt unele mari, dar, dacă stau mai bine să mă gândesc, echilibrul este o aspirație destul de înaltă. Îmi doresc să am un atelier în continuare, acest loc unde să îmi pot desfășura activitatea, unde să îmi pot pregăti lucrările pentru expozițiile pe care mi le-am propus. Să fiu sănătos din punct de vedere fizic, astfel încât corpul meu să poată face față provocărilor la care îl voi supune. Simt că trăiesc trei vieți peste care s-au suprapus mai multe evenimente care au apărut pe parcurs: viața mea artistică, viața mea sportivă și viața mea personală. Îmi doresc să am energie încât să mențin echilibrul între aceste trei aspecte ale vieții mele.
În scurt timp vei începe și activitatea de predare la catedra facultății. Ce trăiri ai legat de această nouă îndeletnicire și ce impact speri să ai în viața studenților?
Am încercat să văd din exterior în această viitoare postură, cea de profesor. Energia mea vreau să o transmit și studenților. Și cred că lor le va plăcea această energie și o vor primi cu drag în procesul lor creativ. Vreau să îi învăț să fie liberi atunci când lucrează, la fel cum fac și eu. Să învățăm împreună să creăm mai frumos, mai liber. Sunt sigur că și eu voi învăța multe de la ei.
Care crezi că este acel mesaj despre artă, pe care, dacă oamenii l-ar înțelege, sănătatea psihică ar avea de câștigat?
Că e o treabă în sport care funcționează și în artă: E foarte sănătos să îți descarci energia într-o exprimare sportivă sau artistică.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
