fbpx
skip to Main Content

Ionela Năstase este jurnalist cu ștate vechi, francă, atentă la detalii și profesionistă în adevăratul sens al cuvântului și, în egală măsură, destul de rezervată în ceea ce privește viața personală. Cu toate acestea, a acceptat invitația noastră și este, așadar, protagonista interviului de astăzi, de pe paginadepsihologie.ro.

Cum arată viața ta, acum, la un an din pandemia de COVID-19?

N-arată rău deloc, nu vreau să mă plâng! Părinții sunt sănătoși și vaccinați, soțul mă iubește, e soare afară, iar eu am cel mai frumos proiect profesional din câte am avut vreodată. Sunt mereu pozitivă și văd partea plină a paharului, asta-i clar! Pozitivă… ca stare, Doamne ferește altfel! 

N-a fost foarte greu de traversat această perioadă, pentru că am avut mereu câte ceva de făcut. Inclusiv în faza de izolare, când era musai să stăm în casă, am inventat un jurnal de știri: „Vești bune de acasă“, pe care l-am realizat zilnic și care mă ținea super ocupată și cu moralul sus, pentru că vedeam doar știrile „de bine“. A, și am făcut foarte mult sport! Mi-am cumpărat o bicicletă eliptică, despre care am spus, la început, că va sfârși drept cuier de haine. N-a fost așa! Kilogramele sunt fix aceleași ca înainte de pandemie. De fapt, eu am 60 de kilogramele de la 18 ani, dar în pandemie cred că am mâncat mai mult, pentru că în casa noastră s-a gătit mai mult. 

Sigur, mi-e tare dor de vacanțe liniștite și de petreceri cu prietenii, dar vor veni și astea. Un picuț de răbdare tre’ să mai avem. 

Când te uiți, astăzi, în oglindă, cum descrii femeia pe care o vezi?

Dacă mă uit fix acum, când mă întrebi asta, sunt ușor ciufulită și nemachiată, îmbrăcată într-un trening cumpărat acum, în pandemie (de altfel, astea au fost achizițiile mele în ultimul an), sunt bucuroasă că e frumos afară și că, în sfârșit, a venit primăvara și-n curtea mea, nu doar în calendar! 

Dacă mă întrebi în general, ei bine, sunt o femeie de aproape 45 de ani, care încă mai poate păcăli lumea cu vârsta ei (am gene bune, spun cei din jur), sunt copilăroasă, pusă pe șoții, sociabilă, devreme acasă, împlinită profesional, iubită, gurmandă. 

În vremuri grele apar și emoții grele. Cum faci față emoțiilor negative (dificile) și ce te ajută să te liniștești, atunci când ceva sau cineva îți „apasă“ butoanele sensibile?

Cred, despre mine, că sunt îndeajuns de puternică, încât să-mi potolesc singură angoasele, dacă apar. Dar mă ajută și îmbrățișarea soțului, un film (o comedie face minuni!), o carte ușurică, „de fetițe“, o discuție cu o prietenă, un pahar cu vin roșu. 

În fiecare seară de sâmbătă, te vedem „La cină“, alături de Adi Hădean, pe Digi 24. Cum s-a născut acest proiect și cum ați ajuns să lucrați împreună?

Ah, uite cine face audiența! Deci tu te uiți la noi, mulțumim! [râde] Eu am mai povestit asta. După ce m-am retras din televiziune, acum 3 ani, deja, am avut o „feliuță“ de PR la Bucharest Food Festival. Reporterii TV veneau și cereau „să vedem cum se gătește, să filmăm mâncarea și să găsim o poveste frumoasă“. Și atunci, mi-am spus că e momentul să fac o emisiune fix cu aceste „ingrediente“. O emisiune care nu spune o poveste nu se bucură de audiență, cum îmi place mie să spun. Adi, nașul nostru de cununie, de altfel, a acceptat provocarea și iată-ne la Digi 24, în fiecare seară de sâmbătă!

Spui că este o emisiune în care Adi gătește și tu „te gătești“. Cum a fost primit acest format TV de către telespectatorii din România?

℗PUBLICITATE



Mesajele pe care le primim săptămânal arată că publicul e încântat de ce facem. Cred că, în noianul de vești rele, un dialog relaxat „La cină“, din care mai și învățam câte ceva, face minuni! Este important să scoți o personalitate din birou, din Guvern, din sala de sport și s-o aduci în fața telespectatorilor, într-un cadru cald și calm. Se relaxează, iar dialogul curge frumos, zic eu. 

Cum arată o zi obișnuită din viața ta, când nu te vedem la TV?

Nimic neobișnuit! Cărți, Netflix, sport, ziare, YouTube, Facebook, Instagram, periat și scărpinat motanul, știri, plimbări la ceas de seară prin cartier, vizite la părinți, telefoane cu fetele, cine romantice cu Vlad, jocuri de societate în doi. 

Cum a fost revenirea pe micile ecrane după o pauză de câțiva ani (trei, dacă ne-am informat bine)?

Trei, trei au fost! Televiziunea dă un soi de dependență greu de explicat. Mi-era dor tare și, pentru mine, revenirea a fost exact ce-mi trebuia, după un necaz pe care l-am avut: un proiect liniștit, de calitate, care să-mi aducă un venit și să mă ajute să descopăr oameni noi și interesanți de la care am mereu de învățat. Am stat destul departe. Aveam nevoie de ceva care să-mi ocupe timpul. Și spun asta pentru că eu fac mult mai mult decât să apar la TV, în această emisiune. Fac documentare, caut invitați, vizionez totul după interviuri și fac decupaje, dacă filmăm în plus (iar asta se întâmplă de fiecare dată, pentru că emisiunea e înregistrată, și nu ne oprește nimic să nu ne întindem la vorbă), asist la montaj. Am ceva de muncă. [râde]

Ce relație consideri că au românii cu mâncarea?

Nu sunt toți la fel. Unii sunt gurmanzi și le place să mănânce mult și bun, lucruri noi și interesante la gust, să aibă experiențe culinare vaste. Este și cazul meu. Pentru mine, o vacanță afară din țară e mereu și o experiență culinară deosebită. Uite, cele mai neobișnuite chestii pe care le-am mâncat au fost… libelule prăjite, în Thailanda, și carne de cal, în Kazakhstan.

Alții mănâncă doar pentru că trebuie. Și cei mai mulți risipesc mâncarea. Citeam chiar ieri un studiu InfoCons. Potrivit estimărilor Comisiei Europene, aproximativ o treime dintre produsele alimentare destinate consumului uman la nivel mondial sunt irosite, ceea ce generează costuri economice și ecologice semnificative. Doar în Europa, 89 de milioane de tone de alimente ajung în fiecare an la gunoi, iar 5 milioane de tone provin din România, care ocupă, astfel, locul 9 în clasamentul risipei. Pe de altă parte, oficialii români anunțau anul trecut că un român aruncă în medie, într-un an, 129 de kilograme de mâncare, asta însemnând mâncare gătită, fructe, legume, produse de panificaţie, lactate, carne, și că 12% din mâncarea cumpărată ajunge la coşul de gunoi.

Cred că e important să respectăm mai mult mâncarea. 

Din ce-ai observat tu, este mai ușor să le pui întrebări invitaților atunci când sunt așezați în jurul mesei?

O, da! Relaxarea pe care ți-o dau masa, paharul cu vin, lumina caldă și oamenii prietenoși nu se compară cu atmosfera dintr-un studio TV. Pare că invitatul vine acasă, la noi în sufragerie. Și nimeni nu se așteaptă la capcane sau la întrebări foarte grele; doar nu chemi pe cineva la tine acasă, ca să-i dai o lovitură. Vrem doar să înfățișăm omul altfel decât s-a arătat el până acum public și să împartă cu noi experiențe de viață. 

Dac-ar fi să stea cineva pe scaunul tău, și tu să te așezi pe al invitatului, cine ți-ai dori să-ți adreseze întrebările pentru o ediție din „La cină“?

Mi-ar plăcea să fie Vlad. Vlad Petreanu. [râde]

Pagina de Psihologie

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Back To Top
Caută