Alex Livadaru este jurnalist și producător de televiziune cu o experiență de peste 15 ani în presă. A coordonat în calitate de producător general echipa Pro Tv care a câștigat premiul Emmy la categoria „news“ pentru campania „Tu știi ce mai face copilul tău?“. A lansat cea mai cunoscută emisiune de investigații și reportaje „România, te iubesc“, difuzată de Pro TV. A coordonat, în calitate de content manager, siteul stirileprotv.ro
Ce-ți amintești despre copilul Alex?
Un copil ca toți copiii, puțin mai tăcut, extrem de încăpățânat. Nu făceam multe obrăznicii, dar când puneam ceva la cale era memorabil. De exemplu, întors dintr-o vacanță, am bătut toate cuiele din casă (câteva zeci) în peretele de la intrarea în apartament. Aveam 5 ani, eram supărat că, în ultima zi petrecută la bunici, nu fusesem lăsat să mai stau, ca să văd cum se repara gardul. Mai târziu, îmi amintesc de copilul Alex dotat cu imaginație – citeam mult, pentru că-mi plăcea să-mi pictez în minte poveștile și personajele despre care citeam. O copilărie frumoasă, cu încă un frate și trei surori, toți pentru unul și unul pentru toți.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
De care dintre adulți erai mai atașat în copilărie?
De bunici. Și de cei dinspre tată, dar și de cei dinspre mamă. Petreceam vacanțele la ei, cele mai frumoase trei luni de vară pe care le poate avea un copil sau un adolescent. Atunci s-au format amintiri, atunci am căpătat multe principii de viață de la care nu mă abat nici azi.
Ce visai să te faci când aveai să fii mare?
Medic, profesor, zidar, muzician, pictor, ziarist, marinar, pilot, agricultor. You name it.
Cea mai importantă lecție despre viață învățată acasă…
Fii cinstit, niciodată nu turna pe nimeni. Lecția venea din negurile comuniste, provocată de turnătorii la securitate, din acele pagini triste ale istoriei noastre ca popor – un popor deloc psihanalizat, studiat, ajutat să se înțeleagă pe sine. Ce ar putea determina un om să semneze note informative la securitate despre un prieten sau o rudă, într-un regim totalitar? Poporul trebuie să-și amintească toate astea și să încerce să înțeleagă mecanismele. O a doua lecție este că poveștile care nu se încheie cu the end se răzbună.
Cum a fost școala pentru tine?
Loc de joacă, loc de distracție, loc de imense frustrări (care se transformau în chiul, atitudine de negare, sfidare a profesorilor). Trăgând linie, am ieșit cu multe din anii de școală, dar niciodată cu impresia că noi, elevii, eram în centrul școlii. Am trăit multe situații în care m-am revoltat, pentru că profesorii se considerau centrul universului educațional. Mi se părea greșit. Altfel… urăsc să învăț pe de rost ce nu mă interesează sau nu mă pasionează sau nu înțeleg. Dar țin minte la virgulă, după o singură lectură, ceea ce-mi câștigă atenția. Despre profesori – unii cu vocație evidentă de dascăli, alții rătăciți în meserie, iar asta e una dintre cele mai mari tristeți ale vieții. Să nu-ți placă și să nu te pricepi la ceea ce faci ca să-ți câștigi pâinea.
Adolescența este…
Perioada în care te îndrăgostești de cinci ori primăvara, iar tot ce experimentezi și acumulezi te face adultul de mâine: mai închis sau mai dezinvolt, mai tupeist sau nu, mai vulnerabil, mai predispus la dependențe de toate felurile. Adolescența mea – cu mici, insignifiante excepții – a fost perfectă. Atunci m-am îndrăgostit de rock, atunci am ascultat prima dată The Doors, Metallica, Slayer („Seasons in the Abyss“), Obituary.
Ce-ți mai amintești din manualul de Psihologie din clasa a X-a?
Aproape nimic. Un manual pe care-l percepeam mare, gros, cu coperte parcă galbene sau bej. Pagini fără imagini, fără scheme, fără infografii, fără exemple care să te facă să te intereseze. Cred că-mi amintesc mai mult despre un anti-manual. Din păcate, profesorul era în linie perfectă cu anti-manualul.
Trei lucruri pe care este bine să le știe un tânăr care pornește pe drumul vieții după facultate…
Muncește cât ești tânăr, ca să poți să te odihnești când înaintezi în vârstă, petrece mult timp citind și călătorind, investește inteligent, ca să nu depinzi de nimeni când vine perioada de pensie… Scopul NU scuză mijloacele, iar la locul tău de muncă sloganul „nimeni nu e de neînlocuit“ e o propoziție care dăunează cel mai mult organizației în care muncești – indiferent de mărime.
Ce înseamnă Republica.ro pentru tine?
Al doilea copil – după fiica mea, Zola. Înseamnă încredere, parteneri, inovație, provocare, eșecuri pe care, dacă știi să le transformi în lecții, le vei pune cărămizi la fundația construcției pe care o faci.
℗PUBLICITATE
Care consideri că sunt cele mai mari trei calități ale românilor?
Capacitatea de adaptare, inteligența, poate creativitatea.
Dar cele mai mari trei defecte?
Capacitatea de adaptare (citită în cheia descurcatului tradițional), incredibila capacitate de a sta supus în momente în care ar trebui să se răscoale, lipsa memoriei (sau memoria scurtă) colectivă și individuală (un politician care-ți spune că-ți face autostradă nu ar trebui să primească în veci a doua oară votul, dacă nu se ține de cuvânt). Și l-aș adăuga și pe-al patrulea – incapacitatea de a construi, care vine dintr-o poftă teribilă de a dezbate la nesfârșit.
Cum arată o relație sănătoasă între om și politică?
Politicianul este plătit din banii cetățeanului, deci este în serviciul său, indiferent de funcție. Cetățeanul trebuie să știe ce se întâmplă cu banii lui până la ultima centimă. Sancțiunea este votul. În România, relația este exact invers. Din păcate, cetățeanul este slugă, politicianul și funcționarul sunt stăpânii.
Ce-i lipsește României, pentru a fi o țară ca afară?
Viziune, coerență, abilitatea de a construi – de la încredere, până la autostrăzi și poduri sau clădiri.
De ce consideri că este important ca noi toți să avem mai multă implicare și responsabilitate față de țara în care trăim?
Schimbarea începe de jos. Așteptând liderii providențiali, România e azi unde e. Adică mult în urmă, din multe puncte de vedere.
Ce ți-ai dori să-și amintească urmașii tăi despre tine?
Că am construit ceva, că am ajutat la construcții diverse – de la idei, platforme, spitale, până la concepte care schimbă mentalități.
Cea mai mare dovadă de curaj de care au dat dovadă românii în ultimul timp…
A venit de la românii care au protestat permanent, când nu au fost de acord cu ce-au făcut politicienii. Și a venit de la fetele care construiesc un spital de oncologie pentru copii, în țara în care chefuim de centenar și facem catedrale.
Un mesaj pentru tine la bătrânețe…
Ai trăit o viață demnă, ai grijă să te desparți de lumea aceasta la fel de demn.
Un gând pentru cei care au citit acest interviu:
Mulțumesc pentru răbdare. Caută să te înțelegi pe tine însuți, să te împaci cu tine și cu istoria ta personală, înainte de a-i judeca și certa pe cei din jurul tău. Viața e frumoasă, dar scurtă – have as much fun as you can.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
